DOC// O altă sentință de rezonanță se așteaptă la Chișinău. Marina Tauber, reacție din „exil”
Eventuala condamnare a sa la 13 ani de închisoare ar fi o „comandă politică”. Este reacția Marinei Tauber la anunțul instanței, care pe 30 septembrie va da sentința finală în dosarul în care ex-deputata, afiliată lui Ilan Șor, este învinuită de finanțarea ilegală a fostului partid Șor. Marina Tauber s-ar afla la Moscova și-și va afla verdictul judecătorilor din „exil”. Marți, judecătorii au trimis-o pentru 7 ani la pușcărie, în același dosar, pe bașcana Evghenia Guțul.
Marina Tauber a scris, pe contul său de Telegram, că dosarul ar fi unul fabricat.
„Sunt judecată pentru principiile mele, pentru că nu mi-e frică să spun adevărul: Moldova moare sub conducerea celor care o distrug din interior. Eu le încurc să continue această ruinare în liniște. Sandu și PAS sunt furioși, pentru că nu i-am trădat pe oameni”, a scris Tauber, care s-ar afla la Moscova..
Examinarea dosarului în care Tauber este învinuită de finanțarea ilegală a fostului partid Șor a fost finalizată, dar ultima jumătate de an - în absența învinuitei. Sentința urmează să fie pronunțată pe 30 septembrie.
În luna martie 2023, fostul partid Șor a organizat un șir de proteste la Chișinău. În timpul acestora, Marina Tauber a încercat să intre cu forța în clădirea Guvernului. Deși poliția a interzis protestatarilor să meargă spre clădirea Guvernului, Marina Tauber a însoțit mulțimea spre executiv. Ultimii s-au luat la harță cu oamenii legii, care le-au restricționat accesul.
Portalul Anticoruptie.md a prezentat imagini de la fața locului.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
