DOC// Pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu, nevoit să justifice procurarea mașinii de 24 mii de euro

Viorica Mija
02/03/2023

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat procedura de verificare a averii pretorului sectorului Centru al municipiului Chișinău, Vadim Hîncu, de curând membru al partidului fondat de primarul Ion Ceban, Mișcarea Alternativă Națională (MAN). Conform ANI, controlul a fost dispus în urma recepționării a două sesizări care indică discrepanțe între veniturile declarate și averea deținută. În urma verificărilor, inspectorul de integritate a constatat că ar exista semnalmentele unor încălcări în acest sens.

Sesizările au fost recepționate de ANI pe 25 ianuarie 2022 și 10 februarie 2023, dar se referă ambele la faptul că pretorul Vadim Hîncu ar avea „venituri și bunuri în sumă totală de peste două milioane de lei, iar în 2019 și-a cumpărat un BMW X5, care valorează 500 de mii de lei, echivalentul a 24 de mii de euro”.     

La etapa de verificare prealabilă, inspectorul de integritate urmează să verifice și să aprecieze existența aparenței de încălcare a regimului juridic. În primă etapă,  au fost studiate declarațiile de avere ale pretorului, prin care a fost probat faptul că Hîncu a procurat mai multe bunuri imobile și mobile, urmând să fie stabilit dacă au fost sau nu au fost admise încălcări.

 

Viorica Mija
02/03/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii