DOC//Dumitru Diacov câștigă irevocabil disputa cu Autoritatea Națională de Integritate

Viorica Mija
13/01/2023
Colaj CIJM

Fostul deputat democrat, Dumitru Diacov, a câștigat litigiul împotriva Autorității Naționale de Integritate (ANI), după ce instanța supremă a declarat inadmisibil recursul ANI. În actul cu bucluc, inspectorul a constatat existența diferenței substanțiale, în mărime de peste 600 de mii de lei, între veniturile obţinute de către Dumitru Diacov şi soţia sa, în perioada 1 august 2016 - 9 iulie 2019.

Completul specializat în examinarea acţiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a ajuns la concluzia că argumentele ANI sunt insuficiente și contravin normelor legale valabile în perioada în care averea lui Diacov a fost supusă controlului. Încheierea a fost pronunțată de președintele completului, Ala Cobăneanu și judecătorii Nina Vascan și Nicolae Craiu.

Democratul Dumitru Diacov a contestat actul ANI, în luna februarie 2021. În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că actul emis este ilegal și îi lezează drepturile, inclusiv în ceea ce privește dreptul de acces la о funcţie publică şi de demnitate publică ре о perioadă de 3 ani, dreptul la carieră şi formare profesională şi dreptul la onoare şi reputație profesională.

Prin hotărârea din 23 septembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, acțiunea în contencios administrativ înaintată de Dumitru Diacov a fost admisă, fiind anulat actul de constatare nr. 43/11 din 16 februarie 2021. Ulterior, prin decizia din 24 mai 2022 a Curţii de Apel Chişinău, s-a respins apelul depus Autoritatea Naţională de Integritate.

Curtea de Apel Chişinău a reținut că constatările inspectorului referitoare la deținerea sau nedeținerea efectivă a sumelor declarate în 2012 sunt absolut arbitrare și nu țin de competența inspectorului de integritate. Or, legiuitorul prin art. 226/7 alin. (1) Cod fiscal, a impus persoanelor fizice cetățeni ai Republicii Moldova, care la data de 1 ianuarie 2012 dețin mijloace bănești în sumă mai mare de 500 mii lei și mai mică de un milion lei, obligația de a depune la organele fiscale, până la 31 decembrie 2012, declaraţia cu privire la disponibilul de mijloace băneşti. Astfel, statul, prin norma menționată, a recunoscut disponibilul de mijloace bănești persoanelor care au declarat suma mai mică de un milion lei, fără a fi necesare documente care confirmă disponibilul sumei declarate.

Și CSJ a constatat că inspectorul de integritate a stabilit unipersonal modalitatea de calcul a venitului net și anume, „venitul net a fost calculat reieșind din mijloacele bănești extrase în numerar de reclamant și soția acestuia de pe conturile de card, adică doar sumele mijloacelor bănești extrase la bancomat”.

Viorica Mija
13/01/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii