Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

AUDIO// S-au trezit cu procurorii la ușă. Schemă de abuz în serviciu la primăria Mereni

Distribuie
posts/2026/07/22/perchezitii-primarie__11-31-10__635x358.jpg
Sursa: Procuratura Anticorupție

Procuratura Anticorupție (PA), în comun cu ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), desfășoară circa 30 de percheziții într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor din fonduri externe. Acțiunile vizează mai mulți agenți economici și funcționari publici, care ar fi adus un prejudiciu de aproape 15 milioane de lei.

Începând cu anul 2020, reprezentantul unei companii de proiectare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare ar fi creat o schemă de corupție prin care anumite companii erau favorizate la licitațiile publice finanțate din fonduri externe, anunță Procuratura Anticorupție.

Mai exact, în documentația tehnică și în caietele de sarcini pentru achizițiile publice, cerințele tehnice erau formulate pentru a corespunde exclusiv produselor unui anumit furnizor. Aceste acțiuni ar fi fost coordonate din timp pentru ca contractele finanțate din fonduri externe să fie câștigate de companii prestabilite. În rezultat, autoritățile contractante ar fi procurat materiale și utilaje la prețuri mai mari decât cele care puteau fi obținute în cadrul unei concurențe reale.

Bugetul național și fondurile externe destinate implementării proiectelor de infrastructură în domeniul alimentării cu apă și canalizare ar fi fost prejudiciate în proporții deosebit de mari. Prejudiciul preliminar este estimat la 14 544 504,11 lei.

În cadrul urmăririi penale sunt efectuate aproximativ 30 de percheziții în mai multe localități din țară pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei și identificarea persoanelor implicate. Trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore și plasate în izolatorul CNA, iar alte șapte au fost recunoscute în calitate de bănuiți și sunt cercetate în stare de libertate. Cercetările continuă.

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.


Abonează-te