Fostul ministru al Justiţiei, Vitalie Pîrlog, extradat din Dubai și pus sub acuzare în Paris

Cornelia Cozonac
21/07/2025
Bloomberg

Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat din Dubai, la sfârșitul săptămânii trecute, şi pus sub acuzare în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie. Pîrlog ar fi profitat de poziția de președinte al Comisiei de control al fișierelor organizației.  Astfel, din toamna anului 2022, împreună cu complicii săi, Pîrlog ar fi șters din baza de date a Interpolului „notificările roșii” pentru 26 de persoane căutate pentru diverse infracțiuni, inclusiv fraudă financiară și trafic de droguri.

Acesta a fost arestat pe 15 iunie în Emiratele Arabe Unite, în baza unui mandat internaţional de arestare emis împotriva sa de Franţa la sfârşitul lunii ianuarie 2025, în cadrul unei anchete cu privire la fapte de corupţie în cadrul Interpol. Fostul ministru, în vârstă de 50 de ani, a fost apoi extrădat la Paris vineri, a scris AFP, citată de presa internațională. 

Vitalie Pîrlog, fost preşedinte al Comisiei pentru Controlul Dosarelor din cadrul Interpol, este suspectat că a ajutat suspecţi să obţină statutul de solicitant de azil în Republica Moldova pentru a beneficia de suspendarea notificărilor roşii, potrivit unei alte surse apropiate cazului. Acesta a fost acuzat de fraudă organizată, utilizarea unui document administrativ fals pentru a acorda impunitate autorului unei infracţiuni, trafic de influenţă pasiv asupra unui funcţionar public străin, luare de mită activă a unui funcţionar public străin în cadrul unei bande organizate şi sustragerea unui infractor de la arestare sau percheziţie, potrivit AFP, preluat de Agerpres.

Emmanuel Marsigny, avocatul său, susține că „emiterea acestui mandat de arestare este de neînţeles, deoarece însuşi domnul Pîrlog şi-a dat adresa din Emirate Parchetului financiar naţional". Potrivit acestuia, clientul său a declarat „că aşteaptă citaţia pentru a fi interogat în conformitate cu procedurile prevăzute de convenţiile internaţionale".

Vitalie Pîrlog ar fi unul dintre autorii schemei de corupție prin care se eliminau din baza de date a Interpolului „notificările roșii” pentru persoanele aflate în căutare internațională. Cel puțin, aceasta reiese dintr-o investigație Bloomberg.

„Datorită influenței sale în cadrul Interpolului, Pîrlog, alături de colegii săi, putea decide care „notificări roșii” trebuie să rămână în vigoare și care pot fi anulate”, scria publicația la sfârșitul anului 2024.

Pe 4 iunie 2024, au fost reținute patru persoane pentru implicare într-o presupusă schemă de corupție prin care persoane publice din Republica Moldova și din alte țări luau mită pentru a scăpa infractori din diferite țări anunțați în căutare internațională.

Dintre cele cinci persoane reținute, patru au fost eliberate de către procuror după aprecierea că nu există riscul de eschivare, de împiedicare a bunei desfășurări a justiției și de săvârșire a altor infracțiuni.

Pe 6 iunie, în urma examinării demersului Procuraturii Anticorupție, judecătorul de instrucție a dispus arestul preventiv pentru șeful Centrului Cooperare Polițienească Internațională a Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne, Viorel Țentiu. 

„O organizație criminală internațională cu legături cu persoane din Rusia, Ucraina, Belorusia și alte țări, suspectate de comiterea unor infracțiuni cibernetice care au cauzat daune de milioane de dolari, au plătit mită intermediarilor și persoanelor publice din Republica Moldova pentru a informa infractorii căutați cu privire la statutul Notificărilor Roșii in schimbul plăților”, a spus   șefa Procuraturii Anticorupție din acea perioadă, Veronica Dragalin.

În urma perchezițiilor, procurorii și ofițerii anticorupție au ridicat dispozitive digitale, inclusiv telefoane mobile, laptopuri și calculatoare, alte obiecte și documente, care urmează să fie examinate din punct de vedere al relevanței și concludenții pentru cauza penală.

Procuratura a idenficat un grup de persoane de diferite naționalități care au implementat o presupusă schemă de corupție pentru a permite persoanelor anunțate în urmărire prin INTERPOL să obțină azil sau statut de refugiat în Republica Moldova și în alte țări, cu scopul de a bloca și șterge solicitările de reținere, prin plata de mită către funcționari publici, inclusiv în Republica Moldova.

Presupusele sume plătite de beneficiarii acestei scheme se ridică la câteva milioane de dolari. INTERPOL a alertat autoritățile de drept din Franța, țara gazdă a INTERPOL, despre această schemă și cooperează cu ancheta comună.

În luna noiembrie 2024, în dosarul INTERPOL au fost aplicate sechestre de 11,7 milioane de lei. Procuratura Anticorupție, cu suportul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI), a mai ridicat două mașini – cu o valoare totală de aproximativ 1,2 milioane lei, care reprezintă bunuri infracționale, fiind o parte din mita plătită în schema de corupție pentru blocarea Notificărilor Roșii ale INTERPOL.

Una dintre casele care au fost puse sub sechestru i-ar aparține fostului ministru al Justiției, Vitalie Pîrlog, scria Ziarul de Gardă.

Cornelia Cozonac
21/07/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii