Judecătorul Oleg Melniciuc, acuzat de o elevă de hărţuire sexuală. Cum se justifică magistratul

Julieta Saviţchi
12/05/2022
CIJM

Judecătorul instanţei de contencios admininistrativ a Judecătoriei Chişinău, Oleg Melniciuc, este acuzat de o elevă de la Colegiul „Alexei Mateevici” de hărţuire sexuală. Magistratul respinge acuzaţiile şi susţine că este vorba de o răzbunare pusă la cale de persoane influente nemulţumite de decizia pe care a luat-o în privinţa lor.

Victoria Bercu, directoarea Colegiului „Alexei Mateevici”, a confirmat pentru Portalul Anticoruptie.md că a depus o plângere la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pe acest caz.

„Este vorba de o elevă din anul trei repartizată la practică în oficiul Râşcani al Judecătoriei Chişinău, iar magistratul respectiv îi era conducător de practică din partea instituţiei. Eleva mi s-a plâns că magistratul i-a făcut avansuri cu caracter sexual şi nu i-a semnat raportul de practică. Eu mi-am făcut datoria şi am sesizat CSM”, a precizat directoarea.

Surse din cadrul CSM au confirmat că o astfel de sesizare a fost înregistrată în cancelaria instituţiei pe 20 aprilie 2022.

„Eu nu am văzut această plângere. Toate plângerile depuse la CSM împotriva magistraţilor sunt redirecţionate automat la Inspecţia Judiciară. Dar hărţuirea sexuală nu prezintă o abatere disciplimară, ci este o infracţiune prevăzută de Codul Penal. Astfel, acest caz ţine de competenţa procurorilor”, ne-a declarat Dorel Musteaţă, preşedintele interimar al CSM.

Solicitată de reporterii Portalului Anticoruptie.md, Mariana Cherpec, purtătoarea de cuvânt al Procuraturii Generale, a confirmat că există o plângere depusă pe numele unui magistrat pentru hărţuirea sexuală a unei eleve.

„Nu pot să vă comunic identitatea magistratului. Dar confirm că există o astfel de plângere. Procurorii au iniţiat un dosar penal, acumulează materialele necesare şi urmează să decidă dacă vor intenta un dosar penal în baza articolului 173 Cod Penal, pentru hărţuire sexuală”, a precizat Cherpec.

Solicitat de reporterii portalului Anticoruptie.md, Oleg Melniciuc a confirmat că există o plângere în acest sens, dar a respins acuzaţiile.

„Este vorba de o răzbunare pentru o decizie luată de mine ca judecător, care nu a fost pe placul unor persoane foarte influente. Ele au organizat totul. Vor să se răzbune şi fabrică totul foarte profesionist. Eu am dat explicaţii şi la Comisia Judiciară. Sunt sigur că adevărul va ieşi la suprafaţă, nu a fost niciun fel de hărţuire”, a declarat Melniciuc.

Oleg Melniciuc este condamnat, în prima instanţă, la 7 ani cu executare pentru îmbogăţire ilicită. Sentinţa de condamnare a lui Melniciuc a fost pronunţată de Judecătoria Anenii Noi, oficiul Varniţa, la 3 septembrie 2021, la patru ani după ce a fost pornit dosarul pentru îmbogăţire ilicită.

În sentinţa pronunţată de prima instanţă este prevăzut că nu este definitivă şi magistratul îşi poate exercita în continuare mandatul.

În vara anului 2017, procurorii au pornit un dosar penal pe numele lui Oleg Melniciuc. Judecătorul a fost acuzat că, în perioada 2013 –2017, ar fi inclus intenţionat date incomplete sau false în declaraţia de avere şi interese personale, precum și că deține bunuri valoarea cărora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite care nu puteau fi obţinute legal. Acesta ar fi omis includerea unui venit de 48.000 de lei obținut sub formă de depuneri bănești de la un cetățean pe cardul său bancar.

Acesta este singurul dosar în care un magistrat a fost condamnat, în baza articolului 332 din Codul Penal - înscrierea de către o persoană publică în documentele oficiale a unor date vădit false, precum şi falsificarea unor astfel de documente.

Dacă aceste acţiuni au fost săvârşite din interes material sau din alte interese personale, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 2 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Potrivit procurorilor, pentru a majora veniturile declarate, Melniciuc ar fi inclus în aceeași declarație date incomplete și false privind înstrăinarea unui imobil, indicând o valoare mai mare cu aproximativ 10.000 de lei decât declarase anterior.

În același timp, magistratul ar fi indicat o valoare mai mică de preț la dobândirea unui automobil de 450.000 de lei, prețul real de cumpărare a automobilului fiind de 41.000 de euro (895.555 de lei potrivit ratei BNM la data procurării).

Procurorii au mai stabilit că magistratul și soția sa, deși indicau în declarațiile de avere pentru 2014–2016 venituri totale obținute în mărime de 1.444.958 de lei, în această perioadă, inclusiv de pe cardurile bancare deținute de soți, au fost efectuate plăți în valoare totală de peste 2.000.000 de lei. În vederea confiscării extinse, procurorii au aplicat sechestre pe bunurile și mijloacele financiare ale inculpatului în valoare totală de peste 1.000.000 de lei.

Dosarul se află acum în gestiunea Curţii de Apel Chişinău.

La 6 februarie 2018, Procuratura Anticorupție i-a intentat lui Oleg Melniciuc un nou dosarpentru trafic de influență. Drept motiv a servit plângerea unui bărbat precum că i-ar fi transmis lui Melniciuc 100.000 de euro pentru „rezolvarea” unui dosar. Urmărirea penală în cel de al doilea dosar nu a fost finalizată.

După reținerea din vara anului 2017, Oleg Melniciuc a depus cerere pentru concediu de îngrijire a copilului. În martie 2019, concediul i-a expirat, iar magistratul a mai depus o cerere de concediu, din cont propriu, pentru mai multe luni după care a revenit în sistem.

 

Julieta Saviţchi
12/05/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii