Judecătorul ucrainean Nicolai Ceaus, în arest la domiciliu. Când va fi examinată cererea de extrădare a magistratului

Victoria Dodon
28/04/2017
Nicolai Ceaus. Foto: Unian

Judecătorul ucrainean Nicolai Ceaus, prins cu o mită de 150.000 de dolari pe teritoriul Ucrainei și reţinut la Chişinău în urma unui autodenunţ de trecere ilegală a frontierei, a fost plasat în arest la domiciliu. Potrivit procurorilor, procedura de extrădare este în derulare, iar solicitarea autorităților de la Kiev ar urma să fie examinată în luna mai. Între timp, Președinția trebuie să decidă dacă îi acordă azil politic magistratului. Cazul lui ar putea fi discutat de funcționari abia în luna iunie. 

Potrivit lui Viorel Morari, șeful Procuraturii Anticorupție, în gestiunea angajaților săi continuă să se afle dosarul pornit pe faptul trecerii ilegale a frontierei de stat de către Nicolai Ceaus, iar cauza ce vizează procedura de extrădare este instrumentată de Procuratura Generală. „În baza dosarului pornit pe faptul trecerii frontierei de stat am solicitat anterior aplicarea măsurii preventive sub formă de arest, după care prelungirea acesteia. Instanța le-a aplicat. După expirarea arestului preventiv stabilit pe faptul trecerii ilegale a frontierei de stat, noi l-am reținut în baza mandatului eliberat de judecătoria din Kiev și am transmis gestiunea cazului persoanei reținute Secției cooperare internațională a Procuraturii Generale, care a înaintat Judecătoriei municipiului Chișinău, sediul Buiucani, solicitarea de extrădare a cetățeanului în Ucraina”, a explicat Morari. 

Maria Vieru, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, a adăugat că ședința la care se va examina cererea de extrădare este planificată pentru data de 10 mai. 

De cealaltă parte, nici Președinția nu a luat vreo decizie în privința magistratului ucrainean, care a solicitat azil politic de la șeful statului. S-ar putea întâmpla tocmai în iunie. „Suntem în așteptarea avizelor de la alte organe, inclusiv Ministerul Afacerilor Interne și SIS. Cererea lui va fi examinată la următoarea ședință a Comisiei pentru problemele cetățeniei și acordării de azil politic. Conform termenelor, cazul dumnealui va fi examinat în iunie”, a precizat Vladislav Poghircă, șeful Serviciului cetățenie și grațieri a Aparatului președintelui. 

La începutul acestei săptămâni, portalul rbc.ua de la Kiev a scris despre faptul că un detectiv al Biroului Național Anticorupție din Ucraina a venit la Chișinău ca să discute cu judecătorul Ceaus. Bănuitul a refuzat însă să vorbească.  

În august 2016, Nicolai Ceaus a fost surprins în flagrant în timp ce primea o mită generoasă de 150.000 de dolari. Presa de la Kiev relata atunci că magistratul judeca un traficant de droguri în momentul în care pe neaşteptate a anunţat o pauză. Apoi a plecat de la judecătorie, s-a întâlnit cu o persoană care i-a dat mita, după care s-a întors şi a dictat sentinţa. Magistratul a ascuns o parte din bani în borcane, îngropându-le în propria curte. Procurorii ucraineni nu l-au putut însă reţine pentru că judecătorul avea imunitate care putea fi retrasă doar cu acordul Radei. Deputaţii şi-au dat acordul abia pe 6 septembrie, după ce el a reuşit să fugă. Presa din Ucraina a mai scris că Nicolai Ceaus a plecat în Crimeea, anexată de Federaţia Rusă. 

Nicolai Ceaus mai este cunoscut şi pentru faptul că a dat decizii controversate în dosarele mai multor participanţi la Euromaidan, dar şi ale unor oameni de afaceri.

În ziua reţinerii la Chişinău a judecătorului, mai mulţi jurnalişti de la Kiev au sugerat că reţinerea lui Nicolai Ceaus ar fi „premiul” pe care Vlad Plahotniuc îl oferă preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenco, pentru extrădarea la Chişinău a omului de afaceri Veaceslav Platon. 

Victoria Dodon
28/04/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii