Livetext din Parlament// Liberal-democratul Vlad Filat, cu sau fără imunitate

Victoria Dodon
15/10/2015

După ce procurorul general Corneliu Gurin a solicitat în plenul Parlamentului lipsirea deputatului Vlad Filat de imunitate, Comisia juridică numiri şi imunităţi a Legislativului a dat curs cererii, cu opt voturi pro şi trei împotrivă. Biroul Permanent a acceptat ca subiectul să fie pus în discuţie în plen. 

UPDATE 14.45 Corneliu Gurin a cerut susţinerea deputaţilor la ridicarea imunităţii liderului PLDM. "Ne aşteaptă multă muncă înainte, adevărul abia începe să iasă la iveală. Avem nevoie de sprijin", a declarat şeful Procuraturii Generale. 

UPDATE 14.50 Deputata PLDM Maria Ciobanu l-a acuzat pe Corneliu Gurin că ar fi „sluga lui Plahotniuc”. 

UPDATE 15.00 Procurorul general a precizat că, deocamdată, există patru dosare mari pe marginea fraudelor din sistemul financiar-bancar, „inclusiv dosarul fraudei de la BEM, fraudei de la Banca Socială, dosarul pe investigaţii extinse în care au fost audiate foarte multe persoane”.  „Ilan Shor colaborează cu anchetatorii, el a prezentat mai multe documente care ne-ar fi luat luni ca să le obţinem. Dar asta nu înseamnă că el nu este culpabil. El va fi trimis în judecată şi va răspunde pentru ceea ce a făcut”, a declarat Gurin în timpul sesiunii de întrebări-răspunsuri din plen.

UPDATE 15.15 „Când Ilan Shor va purta răspundere pentru faptul că a dat bani lui Vlad Filat?”, a întrebat deputatul PL Mihai Ghimpu. „Faptul că a făcut autodenunţ pe cauza respectivă înseamnă că el va beneficia de un alt tratament, dar asta nu înseamnă că el nu va purta răspundere pentru alte acţiuni, inclusiv pentru gestionarea frauduloasă a Băncii de Economii. Tot ce are înregistrat, oficial, pe numele lui în Republica Moldova a fost pus sub sechestru. Din păcate, sumele nu sunt foarte mari şi el trebuie să întoarcă totul”, a răspuns Gurin.   

UPDATE 15.20 Vlad Filat a declarat în plen că discuţia de astăzi este un scenariu „ticălos” şi „bine regizat”. "Dacă consideraţi că aduceţi pe altarul bunăstării Republicii Moldova jertfă, atunci o să accept. Eu accept, dar am să vă spun pentru ce mai târziu. Prin mizeria de astăzi se vor rezolva problemele oamenilor", a spus liderul PLDM. 

UPDATE 15.30 „Borsetcă, televiziuni, procuraturi, curţi constituţionale şi multe altele câte le mai folosiţi nu o să mai ajute. S-a terminat perioada compromisurilor. Poate a venit timpul să sară în aer tot sistemul nostru politic. (...) Sunteţi mincinoşi şi ticăloşi, acţionând pe la spate. Îmi asum în deplinătate şi îmi cer scuze că am fost complice în toată această perioadă. (...) Peste 600 de dosare are la procuratură primarul Dorin Chirtoacă şi Primăria generală a muncicipiului Chişinău. Când o să explodeze ele, nu se ştie, dar o să explodeze”, a afirmat Vlad Filat.  „Nu este uşor, îmi pare că urmează să se întâmple o involuţie, dar asta va face curăţenia necesară ca să ajungem la evoluţie. PLDM începând de astăzi va fi condus de Valeriu Streleţ. Râde cel care râde la urmă”, a încheiat liberal-democratul în Legislativ. 

UPDATE 15.38 Fracţiunea liberal-democraţilor s-a restras din Parlament. „Fracţiunea PLDM nu doreşte să participe la acest act de injustiţie”, a spus deputatul liberal-democrat Tudor Deliu. 

UPDATE 15.43 „Vom vota demisia, scoaterea imunităţii, vom vota ca să fie puşi la puşcărie cei care au furat miliardul. Dar aceasta nu e totul. Trebuie să ne clarificăm cu cei care au furat, să vedem ce facem cu procurorul, cu CNA-ul, SIS-ul. Sunt ferm convins că alegerile anticipate sunt unica soluţie şi noi le vom obţine”, a spus socialistul Igor Dodon în luarea sa de cuvânt. 

UPDATE 15.50 „Am fost scos din PLDM în mod special de Vlad Filat şi tot ce s-a întâmplat după plecare îmi confirmă decizia de atunci”, a afirmat Iurie Leancă. 

Victoria Dodon
15/10/2015




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii