Procurorii Anticorupţie şi mascaţii de la CNA au descins, miercuri după amiază, cu noi percheziţii la sediul central al Partidului Şor.
Surse din Procuratură au comunicat pentru portalul Anticorupţie că este vorba de continuitatea acţiunilor de urmărire penală în dosarul intentat pentru finanţarea ilegală a formaţiunii politice şi coruperea alegătorilor.
Procuratura Anticorupţie a comunicat marţi că în pungile negre ridicate în urma perchezițiilor efectuate pe 20 octombrie curent, în cauza penală privind finanțarea ilegală a Partidului Șor”, se aflau 4. 219. 550 de lei și 4 000 dolari. Anunțul a fost făcut de Procuratura Anticorupție la câteva zile după ce Ilan Şor a depus o plângere că în timpul percheziţiilor i-au dispărut 2.000.000 de lei.
Amintim că la 20 octombrie, șefa de la Procuratura Anticorupție, Veronica Dragalin, a oferit detalii cu privire la operaţiune, precizând că în urma celor 55 de percheziții efectuate au fost ridicate peste 20 de pungi cu bani, care erau destinați participanților la proteste. În total, este vorba de 3,5 milioane de lei, suma necesară pentru o săptămână.
Portalul Anticorupţie.md a scris anterior, cu referinţă la declaraţiile unor protestatari, că participanţii la proteste sunt remuneraţi cu sume cuprinse între 200 şi 400 de mii de lei.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii