Noi rețineri la Moldova Agroindbank și Moldindconbank. Doi bancheri au ajuns în izolatorul CNA

Anticoruptie.md
03/04/2017
Businessclass.md

Vicepreşedintele Comitetului de conducere al BC Moldova Agroindbank, Oleg Paingu, a fost reţinut, cu puţin timp în urmă, de către ofiţerii CNA şi procurorii Anticorupţie în dosarul Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule (BNAA). 

Bancherul este bănuit de abuz de serviciu fapt ce a cauzat BNAA prejudicii în proporţii deosebit de mari. Potrivit datelor anchetei, abuzând de funcţia sa, vicepreşedintele băncii ar fi dat indicaţii ilegale subalternilor săi, cerându-le să admită persoane neautorizate la gestionarea frauduloasă a conturilor bancare ale AO BNAA. Concomitent, făcând parte dintr-un grup criminal organizat, acesta, împreună cu alte persoane vizate în anchetă, ar fi prejudiciat Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule cu aproximativ 15 milioane de lei. Datele anchetei arată că scopul urmărit de grup ar fi fost însuşirea mijloacelor financiare ale BNAA.

Sâmbătă, un fost vicepreşedinte al Moldindconbank, a fost reţinut pentru 72 de ore în acelaşi dosar, iar luni, 3 aprilie, procurorii au cerut mandat de arestare pe numele acestuia pentru 30 de zile. Învinuitul se află în izolatorul CNA.

Pe parcursul urmăririi penale în dosarul BNAA, au fost reţinute trei persoane, inclusiv fostul guvernator al Băncii Naţionale, Leonid Talmaci, iar o persoană, cetăţean al Ucrainei, fost director-adjunct al BNAA, este anunţată în căutare.

Potrivit unei anchete realizate anterior de Ziarul de Gardă în colaborare cu Centrul de Investigații Jurnalistice, la 20 februarie 2015, la solicitarea lui Oleksandr Pinchuk, cetăţeanul ucrainean, care a condus Biroul Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule din Republica Moldova în perioada în care asociaţia a fost prejudiciată cu peste 30 de milioane de lei, reprezentanţii Moldindconbank au reziliat cinci contracte de depozit ale BNAA. Apoi au urmat mai multe operațiuni de convertire a banilor din acele depozite în diferite valute, ceea ce ar fi adus prejudicii BNAA de 5,2 milioane de lei, singurul beneficiar oficial al venitului obţinut fiind Moldindconbank.

Ulterior, la solicitarea lui Pinchuk, despre care în investigație se precizează că ar fi fost omul de încredere al lui Veaceslav Platon, Moldindconbank a plasat cu titlu de depozit 19,8 milioane de lei de pe conturile BNAA. În contractul de depozit a fost fixată o clauză mai mult decât dubioasă. Astfel, în caz de reziliere a contractului, BNAA trebuia să achite o penalitate în mărime de 15% din sumă. Un depozit similar a fost deschis și la Moldova Agroindbank. În total, în urma acestor tranzacţii, reprezentanţii BNAA afirmă că asociaţia a suferit atunci prejudicii de peste 30 de milioane de lei.

Anticoruptie.md
03/04/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii