O persoană a fost reținută de ofițerii CNA și SIS pentru infracțiuni de finanțare a partidelor politice din surse interzise

Anticoruptie.md
21/09/2023

Procuratura Anticorupție (PA), în comun cu Centrul Național Anticorupție (CNA) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS) au descins în această dimineața cu peste 20 percheziții în mai multe locații din Chișinău, Bălți, Sîngerei și Edineț, cât și în 9 automobile. În cadrul perchezițiilor, au fost ridicate mijloace bănești în sumă de 189 200 lei, 25 415 euro, 2 430 dolari și 4 500 franci elvețieni. Procuratura anunță despre reținerea unei persoane. Acesteia îi sunt incriminate infracțiuni de finanțare a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, sau a concurenților electorali din surse interzise de lege și spălare de bani. 

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, au fost depistate şi ridicate documente şi bunuri care prezintă interes pentru cauza penală: telefoane mobile, calculatoare, înscrisuri de ciornă, și alte documente.

Până la acest moment, o persoană a fost reținută, fiindu-i imputată infracțiunile de finanțarea partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, sau a concurenților electorali din surse interzise de lege și spălare de bani, infracțiuni prevăzută la art. 1813 și 243 din Codul penal.

Despre rezultatele perchezițiilor și acțiunilor de urmărire penală, Procuratura Anticorupție va informa ulterior, în măsura în care prezentarea unor date din dosar nu va periclita buna desfășurare a investigațiilor penale.

Anticoruptie.md
21/09/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii