Pe urmele unei investigaţii CIJM: Laţul, tot mai strâns pentru Igor Dodon. Fostul preşedinte, pus sub învinuire în dosarul Energocom

Julieta Saviţchi
27/06/2022
Captură

Fostul preşedinte Igor Dodon a fost pus sub învinuire în dosarul Energocom, fiindu-i imputată de depășirea atribuțiilor de serviciu, săvârșită de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat. Anunţul a fost făcut de Procuratura Generală. Despre abuzurile de care este învinuit Igor Dodon Centrul de Invstigaţii Jurnalistice din Moldova a scris încă în anul 2008.

Astfel, Igor Dodon este este învinuit că, deținând funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, a semnat avizul în baza căruia, în mai 2008 de către directorul general al SA Energocom a fost încheiat contractul privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, cu o compania străină, în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 - iunie 2009, contrar prevederilor art. 82 al Legii nr. 1134 din 02.04.1997 cu privire la societățile pe acțiuni.

Procurorii susţin că urmare a acțiunilor nominalizate, statului i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari, în valoare de 11 927 173 dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore. Concomitent, aceste acțiuni au dus la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturilor consumatorilor finali, cetățeni ai Republicii Moldova.

Amintim că reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice (CIJM) au dezvăluit în 2008 ilegalitățile comise în timpul mandatului lui Igor Dodon la Ministerul Economiei și al Zinaidei Greceanîi în fruntea Guvernului.

La 1 iunie 2008, Republica Moldova a procurat energie electrică din Ucraina la preț de 4,4 cenți SUA/kWh, cu 10% mai mare decât cel plătit în luna mai.

Potrivit dezvăluirilor făcute de reporterii CIJM, această majorare de preț s-a făcut în beneficiul unei firme înregistrate în Ungaria în spatele căreia erau persoane suspuse din conducerea Moldovei și Ucrainei.

Această cauză penală a fost demarată în urma unui demers făcut în 2020 de către expertul în energetică, Sergiu Tofilat, care a adus noi probe privind schemele frauduloase cu energie electrică.  

Potrivit estimărilor expertului în energetică Sergiu Tofilat, doar în perioada mai-decembrie 2008, consumatorii din Moldova au fost prejudiciați cu peste 14,5 milioane de dolari în urma procurărilor de energie electrică din Ucraina prin intermediul companiei ungare Energo-Partner la un preț mai mare decât cel oferit de Ukrinterenergo.

În noiembrie 2017, experții în energetică Sergiu Tofilat, Victor Parlicov și Tudor Șoitu au prezentat într-o conferință de presă dovezi că, în 2008, în Republica Moldova a funcționat o schemă frauduloasă de import a energiei electrice prin intermediul unei companii-căpușă.

La scurt timp însă, procurorii au anunțat că nu vor deschide dosar penal în acest caz din lipsă de probe, disculpându-i astfel pe Igor Dodon și Zinaida Grecianîi.

Igor Dodon a respins acuzaţiile de implicare în dosarul Energocom. Fostul preşedinte se află în arest la domiciliu, fiind învinuit într-un alt dosar intentat pe patru capete de acuzare, inclusiv pentru îmbogăţire ilicită şi trădare de patrie.

Julieta Saviţchi
27/06/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii