Președintele raionului Cahul, învinuit de trucarea unor licitații, participă la lucrările Consiliului raional

Ilie Gulca
04/05/2022
Președintele raionului Cahul, Marcel Cenușa

Magistrații Judecătoriei Cahul, sediul central, l-au plasat sub control judiciar, pe un termen de 60 de zile, pe președintele raionului, socialistul Marcel Cenușa, învinuit de trucarea unor licitații, după ce acesta a petrecut o lună în arest la domiciliu. 

Pe 3 mai, procurorul anticorupție a solicitat în privința președintelui Consiliului raional Cahul prelungirea arestului la domiciliu pe un termen de 30 zile. În același timp, Judecătoria Cahul, sediul central, a examinat demersurile procurorilor anticorupție de prelungire a măsurilor preventive în privința altor trei figuranți din cadrul aceluiași dosar penal.

Astfel, în urma examinării demersurilor, instanța a decis înlocuirea măsurilor preventive aplicate cu unele măsuri mai blânde. În privința șefului Direcției regionale construcții din cadrul Consiliului raional Cahul, măsura preventivă aplicată sub formă de arest preventiv a fost înlocuită cu arest la domiciliu, pe un termen de 30 zile.

În cazul unui specialist din cadrul Direcției achiziții publice, măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu a fost înlocuită cu liberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 30 zile. În privința administratorului unui agent economic, s-a dispus eliberarea din arest la domiciliu, în lipsa aplicării unei alte măsuri preventive.

Procurorii anticorupție consideră deciziile instanței de judecată ca fiind neîntemeiate, urmând să le conteste cu recurs în termen de 3 zile la Curtea de Apel Cahul, insistând pe menținerea măsurilor anterioare ca fiind necesare pentru asigurarea bunei desfășurări a urmăririi penale pe caz.

Mai mult, pe 18 aprilie 2022, procurorii anticorupție au solicitat Consiliului raional Cahul suspendarea din funcție a președintelui raionului Cahul.

Cu toate acestea, deși la 19 aprilie 2022, Consiliul raional Cahul s-a convocat, până la acest moment, nu există încă o decizie pe marginea demersului înaintat de către procurori privind suspendarea din funcție a președintelui Consiliului raional Cahul.

Mai mult, la ședința Consiliului raional Cahul din 19 aprilie 2022 a fost prezentată o dispoziție semnată de către președintele raionului Cahul, care, deși se afla în arest la domiciliu, a împuternicit o altă persoană să exercite atribuțiile sale.

Pe 4 aprilie curent, procurorii anticorupție și ofițerii Direcției generale teritoriale Sud a CNA au reținut nouă funcționari din Cahul în cadrul mai multor cauze de corupere pasivă, activă și abuz de serviciu.

Președintele Consiliului raional Cahul, împreună cu șeful Direcției Construcții, un subaltern de-al acestuia, cu responsabili de domeniul achizițiilor publice ai Consiliului, precum și în complicitate cu reprezentanții unor agenți economici, ar fi trucat mai multe licitații publice.

Aceștia ar fi semnat anticipat contracte pentru reparația și întreținerea unor obiective publice, favorizând unii agenți economici pe care i-ar fi gestionat din umbră. Abuzând de funcțiile lor și urmărind interesele personale, funcționarii ar fi transferat pe conturile agenților economici mijloace financiare, chiar dacă lucrările nu au fost finalizate.

Primarul localității Moscovei, Stepan Volcov, este investigat pentru fapte similare. El ar fi acceptat recompense necuvenite în schimbul favorizării unor agenți economici gestionați din umbră de funcționari ai Consiliului raional Cahul.

Primarul ar fi fost convins să semneze mai multe contracte de valoare mică pentru diverse lucrări de reparații și întreținere, cauzând prejudicii considerabile bugetului local. Reținerea acestor activiști socialiști din raionul Cahul a provocat proteste ale PSRM, care acuză guvernarea de „represiune politică”.

Ilie Gulca
04/05/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii