Preţuri triplate artifical la importul medicamentelor. În schemă erau implicate companii off-shore

Anticoruptie.md
30/05/2017
sis.md

Procurorii şi ofiţerii SIS au descins astăzi cu percheziţii la sediile mai multor agenţi economici importatori de medicamente. Companiile sunt suspectate de implicare într-o schemă frauduloasă de evaziune fiscală de proporţii, care a avut drept efect majorarea de până la trei ori a preţului medicamentelor importate. Potrivit unui comunicat al SIS, mai mulţi dintre agenţii economici implicaţi în schemă aveau semnate contracte de asigurare a instituţiilor medicale din ţară cu medicamente în baza licitaţiilor publice centralizate.

Potrivit materialelor acumulate în cadrul urmăririi penale, importurile de produse farmaceutice se realizau prin intermediul companiilor intermediare înregistrate în zonele off-shore în vederea camuflării preţurilor reale la medicamente, stabilite de producător, declarând organelor vamale şi de control ale Republicii Moldova preţuri majorate de circa trei ori, fapt ce se reflecta în costurile finale pentru consumatori.

Astfel, agenţii economici investigaţi au importat pe parcursul anilor 2013 – 2016 produse farmaceutice din India, China, la preţuri majorate prin intermediul companiilor off-shore, în valoare de peste 15 milioane lei.

Procurorii şi ofiţerii SIS au descins ieri la nouă adrese din mun. Chişinău, fiind ridicate acte contabile, ştampile, înscrisuri de ciornă, calculatoare, purtătoare de informaţii electronice şi bani.

Amintim că Centrul de Investigaţii Jurnalistice a realizat anterior o anchetă despre achiziţiile de medicamente făcute de instituţiile medicale din republică.

Anticoruptie.md
30/05/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii