Procurorul general cere ridicarea imunității a doi deputați din Partidul Șor

Mariana Colun
19/03/2021

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a cerut vineri plenului Legislativului să voteze pentru ridicarea imunității parlamentare a deputaților din Partidul Șor, Denis Ulanov și Petru Jardan. Cei doi sunt cercetați penal în două dosare de rezonanță.

În motivarea cererilor, Stoianoglo a prezentat argumentele care confirmă caracterul ilegal al acțiunilor celor doi deputați. În privința lui Ulanov, procurorii au acumulat probe pertinente și concludente de implicare în frauda bancară, acțiunile lui fiind cercetate sub aspectul „escrocheriei” și „spălării de bani”, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale.

Celălalt deputat, potrivit materialelor urmăririi penale, ar fi comis „abuz de serviciu”, în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor Întreprinderii de Stat Aeroportul Internațional Chișinău, aflată în perioada concesionării.

Odată ce va primi acordul de ridicare a imunității parlamentare, Procurorul General va avea încuviințarea Parlamentului în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecată penală a celor doi deputați.

Înainte de a ajunge deputat, Denis Ulanov a fost unul dintre avocații liderului Partidului Șor, în dosarul penal legat de furtul unui miliard de dolari din băncile din Republica Moldova. Potrivit portalului Mold-Street.com, în 2013, administratorul BEM a împuternicit prin contract cabinetul avocatului Denis Ulanov „să efectueze acţiuni şi formalităţi juridice pentru încasarea datoriilor de la debitorii băncilor”. Contractul semnat de cabinetul avocatului Denis Ulanov cu BEM conţinea o clauză care prevedea că pentru serviciile acordate acesta poate primi un onorariu de 7% din suma recuperată. Reporterii au sugerat existența unui conflict de interese legat de faptul că Denis Ulanov a fost numit să reprezinte interesele băncii în recuperarea miliardelor furate, și între timp acesta a devenit unul din avocații lui Ilan Șor, în dosarul penal legat de implicarea în frauda bancară a expreședintelui Consiliului de administrare a BEM.

Ulanov a negat, printr-un comunicat emis spre difuzare publică, existența conflictului de interese: „Cabinetul avocatului Denis Ulanov nu reprezintă interesele Băncii în niciun dosar care ar avea tangență cu evenimentele legate de Ilan Șor. Mai mult, interesele lui Ilan Șor absolut coincid cu interesele Băncii în ceea ce privește recuperarea creditelor neperformante”.

În noiembrie 2015, Denis Ulanov este ales în Consiliul de administrare al companiei Klassika Asigurări, ce face parte din imperiul financiar-imobiliar al lui Ilan Șor, se arată într-un articol publicat de portalul Mold-street.com.

Petru Jardan a fost anterior director general al companiei Avia Invest, cea care gestionează Aeroportul Internațional Chișinău. Până în 2018, Petru Jardan nu a fost implicat oficial în politică. Înainte de a se implica în politică, Petru Jardan s-a aflat în cercul de apropiați ai primarului de Orhei, Ilan Șor. Acesta a ocupat funcția de vicepreședinte al clubului de fotbal „Milsami” Orhei, patronat de Ilan Șor, iar ulterior, în 2012, a fost numit director al „Aeroportului Internațional Chișinău” printr-un ordin semnat de Tudor Copaci, directorului Agenției Proprietății Publice. 

În 2013, Aeroportul a fost concesionat companiei Avia Invest, iar Jardan, la scurt timp, a fost numit director general al acestei companii, funcție pe care o deține și astăzi, se precizează în profilul realizat în cadrul Campaniei pentru un Parlament Curat. Ilan Șor, președintele Partidului Șor, este președintele Consiliului de Administrație al Avia Invest. Această companie va gestiona în următorii 43 de ani Aeroportul Internațional Chișinău, în baza unui parteneriat public-privat semnat în 2013.

Mariana Colun
19/03/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii