Rămâne în arest preventiv. Kickboxerul Ion Șoltoianu va petrece următoarele 30 de zile după gratii

Anticoruptie.md
05/05/2023

Alte 30 zile de arest pentru fostul kickboxer Ion Șoltoianu, învinuit de procurori de șantaj, la care ar fi recurs sub conducerea hoțului în lege „Nicu Patron”. Ultimul a fost dat în căutare joi, 4 mai.

Instanța a prelungit cu 30 de zile mandatul de arest preventiv pe numele fostului sportiv Ion Șoltoianu care, conform oamenilor legii, ar fi membru al grupării criminale „Patron”

Oamenii legii l-au reținut pe fostul sportiv pe 11 aprilie. Acesta este bănuit pentru faptul că în timp ce era în penitenciar, începând din 2019, ar fi pretins ilegal de la un alt deținut peste 5 milioane de lei.

„Victima este un bărbat cu vârsta de 45 de ani, din Chișinău, care în perioada de debut a șantajului își ispășea pedeapsa pentru escrocherie, iar învinuitul – pentru omor. Șantajul, însă, a continuat și după eliberarea acestora din penitenciar, timp în care învinuitul îl amenința pe bărbat și familia sa cu  violență fizică și cu moartea, de către membrii unor organizații criminale și de către conducătorii acestora din țară și de peste hotare”, spun procurorii.

Anticoruptie.md
05/05/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii