Șase cazuri de corupere activă, denunțate de către angajații Poliției de Frontieră

Crina Dumitriu
11/01/2022
Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni au raportat, pe parcursul nopții de 9 spre 10 ianuarie curent, şase cazuri de încercare de mituire a polițiștilor de frontieră, pentru a nu înregistra anumite ilegalități. Drept urmare, șase conducători auto urmează a fi cercetați penal pentru corupere activă.

În timpul controlului la trecerea frontierei de stat, polițiștilor de frontieră li s-au propus bani pentru  a facilita traversarea frontierei de stat cu acte expirate, excluderea plasării în autoizolare, trecerea cu vederea asupra iregularităților în actele de posesie pentru mijlocul de transport, potrivit unui comunicat de presă al Poliției de Frontieră. 

Pe numele șoferilor s-au inițiat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere activă prevăzută de art. 325 din Codul Penal al R. Moldova.Toți sunt cetățeni ai Republicii Moldova și au vârste între 29 și 43 de ani.  Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedeapsă cu închisoare de pînă la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale. 

Crina Dumitriu
11/01/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii