DOC// Un procuror anticorupţie solicită tragerea la răspundere contravenţională a preşedintei CSP

Julieta Saviţchi
04/10/2021

Procurorul Anticorupţie, Mihail Ivanov, a depus o sesizare la Centrul Naţional Antocorupţie (CNA) în care solicită tragerea la răspundere contravenţională a preşedintei Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Angela Motuzoc. Procurorul o acuză pe preşedinta CSP de depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Autorul sesizării susţine că Angela Motuzoc a expediat un răspuns la avizul instituţiei Avocatul Poporului, fără ca să-l coordoneze cu ceilalţi membri ai CSP. „Avocatul Poporul a trimis avizul pentru examinare la CSP care urma să-l examineze în cadrul şedinţelor publice ale acestuia, fiind organul competent să reacţioneze din oficiu sau la sesizare în cazul în care consideră că independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională a procurorului este afectată în orice mod. În cazul în care reacţionează din oficiu, Consiliul urmează în prealabil să consulte procurorul vizat”, a invocat procurorul anticorupţie în sesizarea sa.

„Avocatul Poporului a solicitat să înceteze presiunile şi hărţuirea pornită la iniţiativa conducereii Procuraturii Generale împotriva mea, după ce am gestionat un dosar penal de corupţie în care au apărut bănuieli că era implicat şi adjunctul procurorului general, Ruslan Popov. Pe numele meu a fost intentat un dosar penal pentru că i-aş fi impus pe doi foşti subalterni de ai lui Popov, învinuiţi că au estorcat mită de 200 mii de euro, să-şi recunoască vina. Angela Motuzoc a decis să răspundă de una singură la avizul Avocatului Poporului, să-şi invoce propriile argumente, fără ca să fiu consultat”, a declarat Mihail Ivanov pentru portalul Anticorupţie.md.

În răspunsul oferit instituţiei de ombdusman, Angela Motuzoc a invocat că la Colegiul de Etică şi Disciplină a CSP se află pe rol mai multe proceduri disciplinare în privinţa procurorului Ivanov, care au fost conexate în una singură, iar procurorul vizat într-o procedură disciplinară este în drept să se adreseze în instanţa de judecată. „Consiliul Superior al Procurorilor are competenţa de a examina contestaţiile în privinţa deciziilor Colegiului de Disciplină şi Etică şi, pentru a nu crea riscul vicierii omparţialităţii unor asemenea verificări în cazul procurorului vizat, la această etapă nu pot fi făcute aprecieri de conţinut sau relevanţă”, a scris Angela Motuzoc în răspunsul său către Avocatul Poporului.

Angela Motuzoc nu a răspuns la apeluri.

Articolul 313 din Codul Contravenţional prevede o amendă de la 30 la 90 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a deţine o anumită funcţie sau de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an pentru  excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Julieta Saviţchi
04/10/2021



Become a Patron!

TestRapid

Comentarii