Vicepreședintele ANI, Lilian Chișca, și inspectorul de integritate, Ion Nicolaev, sunt în litigiu cu Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și solicită achitarea indemnizației pentru infectarea cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. De cealaltă parte, administrația ANI susține că riscul de infectare a angajaților săi este „infim”.
Vicepreședinte ANI a declarat pentru Portalul Anticoruptie.md că a fost printre primii angajați care s-au infectat cu noul coronavirus. După spusele lui, conducerea ANI nu a întreprins măsuri pentru a stabili persoanele cu care a interacționat vicepreședintele. Chișca a mai spus că are o intenție „nobilă și nu urmărește obținerea unui profit” în urma procesului de judecată.
„Reieșind din faptul că administrația ANI are o altă opinie și se crede că dumneaei (Rodica Antoci) poate și decide totul, nu a vrut să constate, să ia în calcul toate actele. Am considerat că voi merge în judecată pentru că pe intern nu aveam șanse, deoarece (percepția este că) noi de sine stătător ne-am infectat și ne-am dorit această indemnizație. Acțiunea în judecată este pur o chestiune de principiu pentru că nu se impun acțiuni similare față de toți”, a spus Lilian Chișca, adăugând că acțiunile și inacțiunile conducerii „au arătat o nedorință și nepăsare față de sănătatea colaboratorilor”.
La rândul său, Ion Nicolaev a sesizat instanța de judecată din cauza „ilegalităților din cadrul instituției”. Nicolaev susține că președinta ANI, Rodica Antoci, i-a refuzat solicitarea de oferire a sumei de 16.000 de lei în urma infectării la locul de muncă cu COVID-19, pentru că ar fi „într-un conflict deschis cu activitatea pe care (Rodica Antoci) o desfășoară”.
„Eu am încercat să soluționez toate disputele pe plan intern. ANI a examinat solicitarea mea din ianuarie până în mai. Într-un final, am primit refuz pentru că s-a constat că nu m-am infectat cu noul coronavirus la serviciu. Am sesizat organele competente pentru a face dreptate”, a declarat inspectorul de integritate.
Nicolaev se judecă cu ANI și pe criteriul de discriminare. În perioada 23 aprilie 2019–15 februarie 2021, el a îndeplinit atribuțiile șefului Inspectoratului de integritate și reclamă că nu i s-a achitat salariu pe potriva obligațiilor stipulate în fișa de post.
Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a emis o decizie la 28 mai 2021 în favoarea inspectorului de integritate. Consilul a decis că „faptele constatate reprezintă discriminare în remunerarea diferenţiată pentru acelaşi tip de muncă pe criteriul modalității deținerii funcției”.
După ce a depus sesizările și se judecă cu ANI, Nicolaev spune că „sunt presiuni asupra lui și i se încalcă drepturile”. Acesta face referire la concediul de 90 de zile pe care conducerea ANI nu i-l oferă pentru a-și scrie teza de master.
De partea cealaltă, conducerea ANI a declarat că au fost și sunt asigurate toate condițiile de lucru pentru angajați în conformitate cu prevederile legale. Mai mult, în poziția ANI este specificat că „făcând abstracție de chestiunile de legalitate, s-ar putea ca solicitanții vizați să depășească unele limite ale bunului-simț și moralității”.
„În cadrul Autorității nu a existat un focar de infecție, iar fiecare caz de infectare cu COVID a fost individual, persoanele au stat izolate la domiciliu. La fel, președintele ANI a emis o serie de acte administrative interne prin care a dispus toate măsurile necesare pentru a preveni infectarea cu Covid. În aceste condiții, președintele ANI, fiind personal responsabil de temeinicia solicitării surselor bugetare de la Ministerul Finanțelor, pentru acordarea indemnizației, nu a avut temeiuri de a înainta demersurile respective”, scrie în poziția ANI, oferită la solicitarea portalului Anticoruptie.md.
În ce privește dosarul privind discriminarea, ANI a comentat că Ion Nicolaev a deținut atribuții de control în cadrul Inspectoratului aproximativ doi ani.
„Din momentul în care aceste atribuții au fost delegate altui inspector de integritate, la solicitarea domnului Nicolaev, dumnealui a început să-și revendice pretinse remunerări suplimentare ratate pentru faptul că a exercitat atribuții suplimentare la cele pe care le avea în calitatea sa de inspector de integritate”, se menționează în răspunsul ANI.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii