VIDEO// De la Parlament la închisoare: 30 de zile de arest pentru Marina Tauber

Julieta Saviţchi
23/07/2022
CIJM

Vicepreşedinta Partidului Şor, Marina Tauber, va petrece următoarele zile în penitenciar. Judecătoria Chişinău, oficiul Ciocana, a admis, sâmbătă, demersul procurorilor anticorupţie şi au eliberat mandat de arestare pe numele deputatei pe un termen de 30 de zile.

Decizia este cu drept de atac în Curtea Supremă de Justiţie. Decizia a fost luată de magistrata Valentina Buzu care o săptămână în urmă i-a permis să plece Marinei Tauber în Israel, deşi aceasta are interdicţia de a părăsi ţara.

Tot sâmbătă, procurorii i-au înaintat Marinei Tauber învinuirea pe două capete de acuzare – acceptarea cu bună ştiinţă a finantării partidului din partea unui grup criminal organizat şi falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Şor.

În timp ce era escortată, deputata Tauber a făcut declaraţii, aducând acuzaţii grave împotriva guvernării şi, în special, a preşedintei Maia Sandu. „Eu nu-mi recunosc vina. Am luat cunoştinţă cu materiale aşa zise. Tot ce este scris e de râsul găinilor. La baza acestor învinuiri stă doar dorinţa Maiei Sandu şi PAS să ne oprească şi să oprească protestele. Noi am auzit indicaţiile doamnei Maiei Sandu şi a domnului Grosu ca să fiu arestată”, a declarat deputata.

În timp ce magistraţii deliberau asupra măsurii preventive în privinţa Marinei Tauber, în faţa Judecătoriei s-a desfăşurat un miting în susţinerea deputatei Tauber, la care au participat în jur de 30 de persoane. Protestatarii, majoritatea femei de vărsta a treia, au manifestat comportament agresiv.

Pe 26 mai, Parlamentul a aprobat cererea înaintată de către procurorul general interimar, Dumitru Robu, privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare Marinei Tauber. În aceiaşi zi, deputata a fost reşinută pentru 72 de ore.

Numele Marinei Tauber se regăsește în raportul Kroll 1, numărându-se printre persoanele care ar fi beneficiat în urma fraudei bancare.

Pe 16 septembrie 2019, Marina Tauber a fost reținută în orașul Orhei, la câteva ore după ce Parlamentul a votat ridicarea imunității pentru Marina Tauber și colega ei de partid, Reghina Apostolov.

Pe 2 octombrie 2020, Tauber și Apostolov au fost scoase de sub urmărire penală în dosarul în care erau bănuite de complicitate la furtul miliardului.

 

Julieta Saviţchi
23/07/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii