VIDEO// Dosarul Igor Popa: Procurorul a ajuns pe banca acuzaţilor. De ce a chemat omul legii poliţia

Julieta Saviţchi
27/02/2022

Prima şedinţă de judecată în dosarul intentat pe numele şefului adjunct al Procuraturii municipiului Chişinău, Igor Popa, pentru fals în declaraţii a fost amânată. Procurorul Popa s-a prezentat la şedinţă fără avocat şi a lipsit unul din procurorii pe caz. Următoarea şedinţă de judecată a fost programată pentru luna aprilie.

Deşi nu a refuzat să vorbească, Igor Popa s-a abţinut să facă comentarii privind acuzaţiile aduse. Procurorul nu a ezitat să jignească cameramanul. „Eu am lucrat 22 de ani în Procuratură şi încă voi mai lucra. Da tu cine eşti? Un penal!”, a declarat procurorul.

Deşi Igor Popa a declarat iniţial că nu-l deranjează faptul că este filmat, acesta a solicitat intervenţia poliţiei. Procurorul s-a plâns poliţiştilor că este acostat în loc public, filmat şi numit cu cuvinte injuroase.

Aflându-se în sala de judecată, Igor Popa l-a atacat verbal pe procurorul pe caz, Petru Iarmaliuc. Ultimul i-a replicat inculpatului că nu are nimic personal cu el şi că vor comunica doar în cadrul procesului penal.

Acesta este primul dosar pe numele lui Igor Popa care a ajuns în instanţă, în gestiunea procurorilor anticorupţie fiind şi un dosar pentru îmbogăţire ilicită.

Dosarul intentat pentru fals în declaraţii întruneşte cinci capete de acuzare. Urmărirea penală pe numele lui Popa a fost începută în noiembrie 2021 în temeiul bănuielii rezonabile că ar fi săvârșit fals în declarații manifestată prin neincluderea intenționată a unor date în declarațiile de avere și interese personale pentru perioada 2018-2020 privind imobilele deţinute de concubina acestuia, care reprezentau spaţiul comun locativ.

Igor Popa a fost reţinut pe 9 noiembrie 2021, pe numele lui fiind intentat şi un dosar penal pentru îmbogăţire ilicită. Procuratura Anticorupţie a pornit dosarul penal pe numele lui Igor Popa în baza unei investigaţii jurnalistice pe Portalul Anticoruptie.md despre locuinţa sa de lux dintr-un bloc select din Chişinău.


 

Julieta Saviţchi
27/02/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii