Editorial de Mădălin Necșuțu, jurnalist TVR Moldova, pentru Buletinul de Politică Externă FES/APE

Pe 15 iunie, Republica Moldova nu a primit încă biletul de intrare în Uni unea Europeană. A primit ceva mai important pentru etapa de acum: accesul în sala unde se negociază serios. Deschiderea primului cluster, cel al „Valorilor Fundamentale”, mută dosarul european de la declarații so lemne la verificări dure, de la aplauze la condiționalități, de la „vrem în UE” la „arătați că puteți funcționa ca un stat european”.

Nu este un cluster oarecare. Este scheletul întregului proces: justiție, drepturi fundamentale, libertate și securitate, achiziții publice, statistică, control financiar, instituții democratice, administrație publică și economie de piață funcțională. Consiliul UE spune limpede că acest cluster se deschide primul și se închide ultimul, iar progresul de aici va dicta ritmul întregii negocieri. Cu alte cuvinte, Chișinăul nu mai poate avansa doar pe entuziasm geopolitic. Va avansa pe probe.

Promisiunea Bruxellesului: bani, piață, securitate

Summitul UE-Republica Moldova din 22 iunie a venit, așadar, exact în momentul potrivit: la o săptămână după decizia politică ce a deblocat primul cluster. Mesajul Bruxelles-ului a fost calculat: Moldova are loc în Europa, dar acest loc trebuie construit în fiecare zi, prin reforme. UE a promis sprijin politic, economic, financiar, tehnic și strategic, plus integrarea graduală a Republicii Moldova în piața internă europeană, acolo unde legislația și capacitatea administrativă permit acest lucru.

Dincolo de limbajul diplomatic, promisiunile au fost foarte concrete. Planul de Creștere de până la 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025-2027 rămâne principala pârghie financiară, dar banii nu vin pe simpatie, ci pe reforme.

Comisia Europeană spune că finanțarea este condiționată de îndeplinirea reformelor agreate în Agenda de reforme, iar acest pachet este cel mai mare sprijin financiar acordat vreodată Republicii Moldova de către UE.

La summit, liderii europeni au vorbit și despre rezultate deja deblocate: 504 milioane de euro accesate prin Planul de Creștere, o investiție nouă de 232,7 milioane de euro pentru reabilitarea drumului Porumbrei-Comrat, posibilitatea deblocării a încă 523 de milioane de euro dacă reformele scadente până la final de an sunt îndeplinite, plus un pachet de 120 de milioane de euro pentru nevoi de securitate în 2026, 11 milioane pentru reziliență la atacuri hibride și 17 milioane pentru infrastructura de frontieră.

La acestea se adaugă lucrurile care ating direct cetățeanul: SEPA, roaming ca acasă, apropierea de Erasmus+, extinderea DiscoverEU, cooperare în cerce tare, proiecte de infrastructură, energie, digitalizare, școli, conectivitate. Altfel spus, Bruxellesul încearcă să arate că aderarea nu este doar un tratat viitor, ci o serie de beneficii care pot începe înainte de aderare. Aici este miza politică: europenizarea trebuie să fie simțită înainte să fie votată.

Reforma nu se câștigă în PowerPoint

Chișinăul are ce pune pe masă. Are o agendă de reforme, are bani europeni, are sprijin politic, are un context geopolitic favorabil și are o populație care a confirmat direcția europeană. Agenda Planului de Creștere vorbește despre 56 de reforme și 153 de măsuri concrete, grupate pe competitivitate economică, conectivitate, guvernanță economică, educație și sănătate, tranziție verde, securitate energetică și valori fundamentale.

Dar aici se termină partea confortabilă. Pentru că reforma reală începe acolo unde comunicatul de presă nu mai ajută. Justiția rămâne centrul de greutate. Vettingul poate curăța sistemul, dar poate și goli sistemul dacă nu există oameni pregătiți să intre în locul celor plecați. Anticorupția rămâne obligatorie, dar nu poate fi doar o statistică livrată Bruxellesului. Administrația publică locală trebuie regândită, dar nu prin explicații de sus în jos, cu termeni tehnici pe care oamenii din sate nu îi înțeleg.

Moldova livrează rezultate, dar mai are enorm de lucru la justiție, reformă fiscală, anticorupție, mediu, administrație publică locală și capacitate de implementare. Mai ales, trebuie să demonstreze că nu doar armonizează legi, ci le aplică. Aceasta este diferența dintre un stat candidat grăbit și un stat candidat pregătit.

Moldova și Ucraina: împreună politic, dar separat prin merit

Republica Moldova și Ucraina au pornit în acest nou moment împreună. Toate statele membre au acceptat deschiderea primului cluster pentru ambele țări, iar mesajul politic al UE a fost unul de unitate strategică în fața războiului Rusiei și a presiunilor hibride.

Dar de aici înainte, cuvântul-cheie este meritocrația. UE a spus explicit că aderarea este un proces bazat pe merit, iar progresul pe clusterul fundamental va determina viteza negocierilor. Asta creează pentru Republica Moldova o șansă reală de diferențiere față de Ucraina. Nu o ruptură politică, nu o abandonare a Kievului, nu o competiție cinică între două state aflate sub presiunea Rusiei. Ci o separare prin performanță administrativă și reformă verificabilă.

Moldova are un avantaj: este mai mică, poate mișca mai repede instituții, poate ajusta mai rapid legislație, poate arăta rezultate măsurabile într-un timp mai scurt. Are însă și vulnerabilități: resurse umane puține, instituții fragile, polarizare internă, influență rusească, administrații locale slabe și dependență de votul politic al celor 27 de state membre.

Oricât de tehnic pare procesul, fiecare cluster se deschide și se închide într-un cadru în care statele membre au un cuvânt greu. Iar la final, tratatul de aderare are nevoie de acordul unanim al Consiliului, consimțământul Parlamentului European și ratificare în toate statele contractante.

Capcana PAS: reforme rapide, consens lent

Aici apare problema politică internă. PAS a avut meritul de a împinge dosarul european într-un ritm pe care puțini îl credeau posibil. A livrat tehnic. A forțat instituții obosite să se miște. A ținut direcția europeană într-un context de război, propagandă, crize energetice și atacuri hibride. Dar viteza are un cost: riscul de a transforma aderarea într-un dosar de partid.

Or, aderarea nu poate fi proprietatea PAS. Nu poate fi nici măcar proprietatea guvernării proeuropene. Este proiectul unei societăți, iar o societate nu se mobilizează doar prin hotărâri de guvern. Se mobilizează prin dezbatere, explicație, compromis, includere. Reformele sunt făcute pentru oamenii din Republica Moldova, nu pentru instituțiile europene, și că dosarul european nu trebuie făcut prizonierul unei singure formațiuni politice.

Este o lecție simplă: Bruxellesul poate deschide uși, dar ratificările se câștigă și prin relații politice. Într-o zi, Chișinăul poate avea nevoie de un vot în parlamentul unui stat membru unde interlocutorul util nu este prietenul PAS, ci partenerul unei formațiuni de opoziție de la Chișinău. Dacă toți ceilalți actori interni sunt tratați ca decor, Moldova își taie singură punți externe.

Realist, dar nu inevitabil

Ce vrea Republica Moldova este realist? Da, dacă vorbim despre avans rapid, integrare graduală, deschiderea următoarelor clustere și închiderea negocierilor într-un orizont ambițios. Nu, dacă ne imaginăm că aderarea se obține doar pentru că Moldova este victimă a presiunii ruse și pentru că Bruxellesul are nevoie de o poveste de succes în Est.

Realismul înseamnă altceva. Este să accepți că UE a făcut un pariu politic major cu Moldova, dar nu va putea închide ochii la justiție, corupție, administrație și capacitate de implementare. Să înțelegi că meritocrația poate ajuta Moldova să se diferențieze de Ucraina, dar nu o scapă de voturile celor 27 de state membre. Să înțelegi că banii europeni sunt resurse, nu garanții. Și să înțelegi că viteza PAS trebuie dublată de o conversație națională mult mai largă.

Moldova a intrat pe culoarul corect. Are vânt politic dinspre Bruxelles. Are bani pe masă. Are o fereastră de oportunitate rară. Dar fereastra nu rămâne deschisă la nesfârșit. De acum înainte, aderarea nu se va decide doar în capitalele europene. Se va decide în instanțe, primării, ministere, sate, redacții, partide, comisii par lamentare și în capacitatea guvernării de a transforma o cursă de viteză într-un proiect național. Asta este adevărata probă europeană!