Integritate

Casa de milioane a unei familii de procurori

Casa lui Ruslan Popov. Foto: zdg.md
Autor: Victor Moșneag, Ziarul de Gardă
12/03/2013 7549

Ruslan Popov, proaspătul şef interimar al Procuraturii Anticorupţie, locuieşte împreună cu soţia sa, Iulia Popov, şi ea procuror la Procuratura Ialoveni, într-o casă cu două niveluri din Mileştii Mici, r-nul Ialoveni, cu o valoare estimativă de 2 mil. de lei. Popov susţine că şi-a construit casa în special din banii acumulaţi după ce şi-a vândut apartamentul pe care-l deţinea la Chişinău, împreună cu soţia, scrie Ziarul de Gardă.

Ruslan Popov, originar şi locuitor al satului Mileştii Mici, Ialoveni, localitate aflată la 13 km de Chişinău, a fost ales, în ianuarie 2013, pentru a conduce din postura de interimar Procuratura Anticorupţie, după demiterea lui Viorel Morari din cauza unor «deficienţe» depistate în activitatea instituţiei.

Procurorii Ruslan şi Iulia Popov

Anterior, Ruslan Popov a condus Direcţia control al urmăririi penale şi asistenţă metodică din cadrul Procuraturii Generale (PG), direcţie a cărei sarcină de bază este organizarea şi exercitarea controlului activităţii de urmărire penală în subdiviziunile teritoriale şi specializate ale organelor Procuraturii, Ministerului Afacerilor Interne şi Centrului Naţional Anticorupţie. Conform Serviciului de Presă al PG, Ruslan Popov a activat în cadrul acestei direcţii din anul 2009. Angajaţii Serviciului nu au putut să ne spună însă nimic despre activităţile anterioare ale lui Popov în cadrul organelor Procuraturii.

Soţia acestuia, Iulia Popov, activează şi ea în cadrul Procuraturii, mai exact în cadrul Procuraturii r-lui Ialoveni. Conform informaţiilor publice, găsite pe site-ul PG, între aprilie 2009 şi martie 2012, Iulia Popov nu a lucrat, pe motiv că s-a aflat în concediu pentru îngrijirea copilului.

«Cu 4—5 ani în urmă, timp de 1—2 ani»

Vasile Andronache, inginerul cadastral din cadrul Primăriei Mileştii Mici, îşi aminteşte că familia Popov a construit luxosul imobil «cu 4-5 ani în urmă, timp de 1 an, 1 an şi jumătate, 2 ani. Cam aşa». Andronache susţine că terenul pe care a fost construită casa a aparţinut părinţilor lui Ruslan Popov şi că le fusese repartizat acestora anume pentru construcţii. Reprezentanţii primăriei spun că, în prezent, tatăl lui Popov este pensionar, iar mama acestuia este plecată de mai mult timp la muncă peste hotarele ţării.

Vasile Andronache a evitat să ne spună cam cât valorează în Mileştii Mici o casă ca cea a familiei de procurori, pentru că «aşa case mari nu s-au vândut pe aici, şi nu vă putem spune valoarea ei».

O casă de procurori

Casa familiei Popov este într-adevăr una mare, cel puţin în comparaţie cu celelalte imobile din vecinătate. Aflată pe un vârf de deal, se observă practic din orice colţ de sat şi din prima că a fost construită nu cu foarte mult timp în urmă. Când ajungi în prejma ei, aproape toţi vecinii te pot îndruma atunci când îi întrebi cum să dai de «casa procurorului».

Vecinii îşi amintesc că imobilul este construit «de vreo cinci ani» şi susţin că nu prea intră în contact cu cei doi procurori. «El de la ora 6 se duce la lucru şi vine târziu. Femeia lui, la fel. Şi ea este procuror, în Ialoveni. Nu prea vorbim cu ei. Au şi trei copii», ne-a povestit un vecin.

Imobilul cu două niveluri al familiei Popov este înconjurat de un gard din piatră. Poarta este neagră, din metal. Alături poate fi observată o intrare pentru maşină şi un garaj improvizat. Casa are şi un teren, destul de mare, plantat cu viţă de vie. Imobilul, de culoare bej, acoperit cu olane, de departe cel mai impunător din regiune, se înalţă pe două niveluri şi are un stil modern. Doar calitatea execrabilă a drumului din faţa casei îţi strică priveliştea de milioane.

Preţul estimativ al casei: 2 milioane de lei

Experţii susţin că o casă ca cea a familiei Popov poate valora între 100 şi 150 mii de euro (1,6Ч2,4 mil. de lei), în funcţie de materialele folosite la construcţie, de ce se află în interior, dar şi de suprafaţa ei şi a terenului care o înconjoară.

La rândul său, Ruslan Popov, şeful interimar al Procuraturii Anticorupţie, susţine că nu ar putea să ne spună suma de bani pe care a investit-o în casa din Mileştii Mici.

«Of, of, of! Îmi este greu să vă spun acum o cifră. Nu, nu am construit casa doar din salariul de procuror. (Zâmbeşte — n.r.) Nu pot să deschid toate parantezele la telefon. Pot doar să vă spun că banii pe care i-am obţinut din vânzarea apartamentului din Chişinău i-am investit în casă. Eu şi soţia mea am avut apartament în Chişinău, pe care l-am vândut. Terenul pe care este construită casa a fost repartizat părinţilor noştri de la primărie, iar ei ni l-au dăruit nouă pentru a construi casa», ne-a explicat şeful interimar al Procuraturii Anticorupţie.

Popov a subliniat că salariul său de bază actual este de 6 mii de lei, salariu pe care l-a primit şi în anii precedenţi, fiind şeful Direcţiei control al urmăririi penale şi asistenţă metodică din cadrul PG.

Iulia Popov, soţia procurorului Ruslan Popov, nu a răspuns la apelurile ZdG.

Declaraţiile procurorilor, pentru «uz intern»

Nu am putut face rost de declaraţiile de venit şi proprietate ale lui Ruslan Popov. Serviciul de Presă al PG ne-a comunicat că declaraţiile de avere ale procurorilor, depuse de către aceştia, «sunt pentru uz intern».

Conform Legii cu privire la procuratură, procurorii depun declaraţiile cu privire la venituri şi la proprietate atunci când participă la un concurs pentru ocuparea unei funcţii de procuror, iar ulterior depun această declaraţie la finele fiecărui an fiscal.

Totodată, potrivit Legii privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţilor persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de răspundere, declaraţiile de avere ale procurorilor ar trebui să fie publice. Legea stipulează că nu sunt publice doar declaraţiile ofiţerilor de Informaţii şi Securitate.

Iurie Garaba, preşedintele Consiliului Superior al Procuraturii ne-a spus că nu ştie din ce cauză nu ni s-a permis acces la declaraţia de avere a lui Ruslan Popov, menţionând că declaraţiile procurorilor ar trebui să fie publice, aşa cum prevede legea.

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii