Integritate

Castelul „de 10 mii de euro” al unei judecătoare

Foto: zdg.md
Autor: Victor Moșneag, Ziarul de Gardă
03/03/2013 8106

Maria Moraru, fosta vicepreşedintă a Curţii de Apel Economice (CAE), care, după desfiinţarea instanţei, lucrează la Curtea de Apel (CA) Chişinău, deţine în proprietate un imobil de lux, în capitală, a cărui valoare reală depăşeşte suma de 6 mln. de lei. Casa figurează în declaraţiile de avere ale magistratei, însă cu o valoare mult diminuată, de doar 10 mii de euro, cu specificarea că ar fi nefinisată, deşi, familia Moraru locuia în ea încă la începutul acestui mileniu, scrie Ziarul de Gardă.

Maria Moraru, acum în vârstă de 59 de ani, a activat toată viaţa în calitate de judecătoare. Din 1987, timp de 10 ani, a deţinut funcţia de arbitru de stat, pentru ca în 1997, după ce arbitrajul de stat a fost lichidat, să fie numită judecătoare la Judecătoria Econimică. În 2002, a fost aleasă judecătoare până la atingerea plafonului de vârstă, iar un an mai târziu şi vicepreşedintă a Judecătoriei Economice. În 2007, Maria Moraru devine vicepreşedinta Curţii de Apel Economice (CAE), funcţie pe care o deţine până în martie 2012. După lichidarea CAE, Moraru nu a rămas pe dinafară. Peste puţin timp, membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au decis transferarea acesteia la Curtea de Apel (CA) Chişinău.

Casă de milioane, transformată în castel

Casa judecătoarei Maria Moraru se observă de la orice capăt al străzii Bulboaca, acolo unde este amplasată. La câţiva metri de casă, trecătorii pot observa o cruce, care îi are ctitori pe Ion, Maria, Eduard şi Viorel Moraru. Printre altele, pe acea cruce este scris: «Ne iartă nouă greşalele noastre».

Imobilul familiei Moraru este de departe cel mai impunător din regiune. Împrejmuit cu un gard de peste doi metri înălţime, din piatră, care nu îţi permite să vezi curtea cu tot ce se află în ea, casa cu trei niveluri şi cu mansardă, construită din piatră, la fel ca şi gardul, are pe acoperiş trei turnuri, care-ţi amintesc mai degrabă de un castel, decât de o casă de locuit.

Grigore Boţolan, unul dintre vecinii familiei Moraru, care locuieşte în zonă de prin anii ‘70, îşi aminteşte că aceştia s-au mutat în regiune la începutul anilor 2000. «Iniţial, pe acel teren nu era construit nimic. Ulterior, un profesor a construit acolo o casă cu două niveluri, pe care a vândut-o unui cetăţean de origine armeană». Bărbatul îşi aminteşte că respectivul ar fi fost judecat, iar casa i-ar fi fost confiscată. Susţine, însă, că nu cunoaşte alte detalii.

«Au luat casa cu două niveluri, dar au făcut-o cu trei şi cu mansardă. Acum, nu-i prea vedem pe aici. Din când în când, vine feciorul mai mare, care lucrează şi el avocat. Ei mai au un apartament la Botanica şi, probabil, stau acolo. Mai au şi două oficii, tot în Chişinău», ne mai povesteşte vecinul familiei Moraru.

Tranzacţii dubioase cu imobil gajat

Istoria relatată de acesta îşi găseşte acoperire şi în documente. Conform informaţiilor de la Întreprinderea de Stat «Cadastru», în care apar mai multe neclarităţi, terenul de pe str. Bulboaca, cu o suprafaţă de 630 m.p., acolo unde este amplasată casa magistratei, aparţinea, în 1995, lui Oganesean Graci Levic. Pe 3 martie 2001, după ce construieşte pe acel teren o casă, Oganesean o acordă ca şi garanţie la Moldindconbank, pentru un credit de 367 mii de lei. Peste doar trei zile (!), o vinde. Datele de la Cadastru arată, însă, că imobilul este comercializat lui Ion şi Maria Moraru, în baza unui contract de vânzare/cumpărare înregistrat prin duplicat, abia la 11 aprilie 2007.

Tot în 2007, cel mai probabil în urma unui aşa-zis divorţ, imobilul este trecut în posesia Mariei Moraru şi a feciorului său, Eduard Moraru. Dacă jumătatea Mariei Moraru a fost obţinută în baza unui certificat de determinare a cotei-părţi, atunci partea lui Eduard Moraru îi revine în urma unui contract de donaţie. În 2008, acelaşi imobil a fost pus din nou în gaj la Moldindconbank, pentru 300 mii de lei. Datele de la Cadastru mai arată că terenul a fost acordat oficial unei persoane, numele căreia nu este specificat, abia în 2004, prin decizia Consiliului Municipal Chişinău.

«Au venit, au văzut-o, le-a plăcut, au luat-o»

Foto: zdg.md

Am discutat cu Oganesean Graci Levi despre condiţiile în care şi-a vândut casa familiei Moraru. Acesta infirmă spusele vecinului, precum că ar fi fost judecat în acea perioadă, iar casa i-ar fi fost confiscată.

«Nici nu ştiam atunci că există judecătorie economică. Nu am avut niciun dosar şi nicio problemă atunci. Ce probleme puteam avea dacă eram un businessman de succes? Casa am vândut-o după ce am dat anunţ într-un ziar specializat. Era prea mare pentru noi. Nu pot să vă spun cât a plătit pe ea familia Moraru. Au venit, au văzut-o, le-a plăcut, au luat-o. Important e că totul a fost legalizat la notar», ne-a declarat acesta.

Pe numele lui Oganesean Graci Levi figurează trei firme, Carsal Plus SRL, Angris-siti SRL şi F.P.C. Oiso SRL, toate fondate prin 2000.

Imobil de 10 mii de euro vs casă de milioane

Una peste alta, deşi experţii susţin că valoarea imobilului familiei Moraru poate ajunge şi la 400 mii de euro (peste 6 mln. de lei), în declaraţiile de avere depuse de magistrată în ultimii patru ani se indică o valoare de 40 de ori mai mică. Astfel, în 2008, conform declaraţiei de avere, Maria Moraru împreună cu familia au obţinut legal 137 mii de lei. Ei deţineau şi un imobil despre care scria că este nefinisat, în valoare de 149 mii de lei (aproape 10 mii de euro).

În anii următori, schimări esenţiale în declaraţiile de venit ale Mariei Moraru nu au intervenit. În 2009, aceasta a declarat aceeaşi casă nefinisată, la fel ca şi în 2010, şi în 2011, cu menţiunea că, în ultimii doi ani, Maria Moraru deţinea deja doar jumătate din imobil, asta chiar dacă cealaltă jumătate fusese înregistrată pe numele lui Eduard Moraru, fiul ei, încă în 2007.

În declaraţiile de avere ale Mariei Moraru pe ultimii patru ani nu am regăsit nicio informaţie despre apartamentul din sectorul Botanica, despre care ne-a vorbit mai multă lume, dar nici despre eventualele automobile ale familiei.

Casa, construită din credite bancare?

Interesant este faptul că soţul Mariei Moraru, magistrata bănuită, de-a lungul timpului, de implicare în mai multe acte de corupţie, sancţionată chiar de către CSM, este controversatul avocat Ion Moraru. În 2009, acesta a fost chiar reţinut în flagrant de către oamenii legii, fiind bănuit că ar fi luat mită de 5 mii de euro.

Tot în acea perioadă, Uniunea Avocaţilor îi retrăgea acestuia licenţa de avocat după ce examinase nu mai puţin de nouă plângeri venite pe numele lui. Moraru, însă, şi-a restabilit dreptul de a profesa, recurgând la instanţa de judecată.

Contactată de ZdG, Maria Moraru ne-a spus că locuieşte şi acum în acea casă. Ea susţine că preţul de 150 mii de lei, la care evalua casa în 2008, e atât de mic deoarece acesta era preţul cadastral al casei nefinisate la momentul cumpărării. Maria Moraru neagă că ar deţine şi un apartament. «L-am vândut în 2008, iar banii i-am investit în casă. Vericaţi la Cadastru». Judecătoarea susţine că nu-l cunoaşte pe Oganesean şi că a construit casa din credite. «Eu, în declaraţiile mele de avere de până în 2008, am indicat că am luat credite de la bancă, cu ajutorul cărora mi-am construit casa. Am cumpărat-o în 2001, iar pe atunci preţurile erau mici», ne-a mai spus Maria Moraru.

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii