Integritate

Fostul pretor de Râşcani, Nicolae Balaur, candidat independent la Stăuceni: donaţii de sute de mii de lei de la rude

Autor: Julieta Savițchi
14/10/2019 9059

Nicolae Balaur candidează independent pentru funcția de primar al comunei Stăuceni, municipiul Chișinău. Balaur nu se află la prima experiență politică. El și-a început cariera politică în Partidul Liberal, ca ulterior să migreze la Partidul Democrat. La alegerile parlamentare din februarie 2019, Balaur a fost candidatul PDM în circumscripția uninominală nr. 28 din municipiul Chișinău, dar nu a reuşit să obţină mandatul de deputat. 

La începutul anului 2017, fostul primar al Chișinăului Dorin Chirtoacă l-a numit pe Nicolae Balaur în calitate de pretor al sectorului Râșcani al Capitalei. Nicolae Balaur este de profesie inginer. Anterior, acesta a deținut funcția de consilier la Primăria din Stăuceni și s-a regăsit pe lista de candidați ai PL la alegerile parlamentare din noiembrie 2014.

Anterior funcției de pretor, Balaur a mai lucrat tot în Pretura Râșcani în calitate de secretar, apoi ca inspector inferior în cadrul IGP a MAI în orașul Criuleni, dar și în IGP la Serviciul Poliției Judecătorești.

La 16 iulie 2019, Nicolae Balaur a fost eliberat din funcția de pretor al sectorului Râșcani.

Bani mulți de la stat și din afaceri

Conform ultimei sale declarații de avere depusă la CEC pe data de 26.12.2018, Balaur a semnalat mai multe venituri, după cum urmează: salariul de la Pretura Râșcani de 196.133 de lei anual, salariul de 11.429 de lei de la Secretariatul Parlamentului R. Moldova, salariul anual de la Asociaţia de Coproprietari în Condominiu nr.55/414 de 20.000 de lei și un venit de 279 de la Primăria comunei Stăuceni.

De asemenea, soția sa a încasat un salariu de 755 de lei de la Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație, un salariu de la firma B&B Lider Company de 16.100 de lei și un alt salariu de la Stațiunea Didactico-Experimentală din Stăuceni IS de 202.581 de lei.

Nicolae Balaur a mai declarat un venit de 3.880 de lei de la CNAS. Totodată, acesta a primit o donație de 1.000 de euro, dar şi 540.579 de lei din vânzarea unui imobil. El mai deține un automobil marca Toyota Yaris din 2007, pe care l-a cumpărat în 2016 și a cărui valoare declarată este 65.000 de lei.

Totodată, candidatul are deschise pe numele său o serie de conturi bancare î unde păstrează 16.708 lei şi 4.266 lei româneşti. În declarație mai apar alte trei conturi, cel mai probabil pe numele soției secțiunea fiind blurată, de circa 5.000 de lei.

S-a împrumutat de la firmele sale

Balaur a mai declarat două certificate de împrumut de 25.000 de euro, respectiv 47.540 de euro, de la compania B&B Lider Company la care apare ca fondator și care o are ca și conducător pe Balaur Marina. Din această companie imobiliară Balaur are o cotă de participare de 100%.

Potrivit declarației de avere din 2014 depusă în calitate de asistent al deputatului Iurie Dârda, Balaur indică faptul că a obținut venituri de peste 108.000 de lei, din salariul de la Parlament (68.778 lei) și salariul de la compania de construcții D&D Companie SRL (40.183 lei), alte 115.724 de lei reprezintă salariul de la o Asociație de Coproprietari în Condominiu.

Nicolae Balaur deține în proprietate o casă de 200 m.p., (obținută prin donație în 2013), cu valoarea cadastrală de 600.000 de lei, un oficiu de 70,4 m.p., obținut prin contract de investiție în 2014 cu 25.344 de euro.

De asemenea, acesta indica în declarația de avere pentru 2015 trei automobile, dintre care două Skoda Superb din 2014, deținute prin mandat din același an, și care valorează 455.281 lei și 304.740 de lei. A treia mașină este o Skoda Fabia din 2005, procurată în 2014 cu 45.000 de lei.

În 2014, Nicolae Balaur, a lucrat la două companii - Dansicons și D&D Companie SRL - doar că venitul obținut a fost mult mai modest – doar 71.000 de lei de la ambele locuri de muncă.

Banii de la tată, soră și cumetri

În schimb, acesta a beneficiat în 2014 de donații generoase – 185.000 de lei de la tatăl său, 11.400 Euro – cadouri la cumetrie, 4.600 de euro – remitențe de la soră pentru achitarea apartamentului. Alte 38.500 de lei le-a obținut soția lui Balaur în calitate de indemnizații pentru îngrijirea copilului.

Tot în 2014, Nicolae Balaur și-a cesionat drepturile de proprietate asupra mai multor bunuri construite de companiile Dansicons și D&D Companie - un apartament, o mansardă și o debara. Este vorba de 9.000 de lei pentru cesionarea debaralei, 242.648 de lei în urma cesionării drepturilor asupra apartamentului din strada N. Testimițanu, respectiv de 15.000 de lei din cesiunea drepturilor asupra mansardei din strada C.Vîrnav și alți 5.200 de euro din vânzarea autoturismului de teren Nissan X-Trail.

Conform declarației de venit depusă pentru anul 2017, Balaur a câștigat de la Asociaţia de Coproprietari în Condominiu NR.55/414 suma de 20.000 de lei. De la Secretariatul Parlamentului a luat suma de 11.429 de lei, de la Pretura sectorului Râșcani a primit 74.130 de lei, iar de la Primăria Stăuceni 279 de lei.

El a mai obținut 540.579 de lei în urma vânzării unui apartament de 70 de metri pătrați. De asemenea, acesta a luat un împrumut de la societatea pe care a fondat-o B&B Lider Company SRL de 25.000 de euro, fără nicio dobândă.

Soția lui Balaur a investit nu mai puțin de 47.540 de euro în societatea SC Etate Invest Company SRL, un dezvoltator imobiliar din Chișinău care are adresa ca și firma de mai sus împrumutată de el, pe strada Alecu Russo nr.15.

Din 2005, Nicolae Balaur mai este și fondatorul și conducătorul companiei Nikileo&Co care se ocupă cu activitate farmaceutică, construcții și transporturi. 

În Declarația de avere și interese personale, semnată de Nicolae Balaur la 21 august 2019, acesta nu a indicat în proprietate niciun imobil, iar singura avere este automobilul de model Toyota Urban Cruiser, fabricat în 2009, pe care a procurat-o în 2019 cu 40 de mii de lei. Balaur nu a comunicat ce a făcut cu bunurile declarate anterior. 

Nu există informații despre tragerea la răspundere penală sau contravențională a candidatului.

Acest articol apare în cadrul campaniei Promovarea votului informat şi conștient la alegerile locale generale 2019, implementat de CIJM şi API, cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii