Integritate

Lupta pentru CSP: istoriile candidaților și scheletele din dulap

Autor: Julieta Saviţchi
06/07/2022 5541

Adunarea generală a procurorilor urmează să aleagă cinci membri ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), autoritatea de reglementare în domeniul procuraturii. Un membru va fi ales din rândul procurorilor Procuraturii Generale, iar patru, din rândul acuzatorilor de la procuraturile teritoriale şi cele specializate. În cursă s-au înscris 17 procurori, dintre care unii au probleme de integritate. Iniţial, în cursă erau 19 candidaţi, însă procurorul Dumitru Obadă nu mai poate să candideze după ce a acceptat postul de agent guvernamental al Republicii Moldova la CEDO, iar procurorul Eduard Bulat și-a retras candidatura. Reporterii Centrului de Investigaţii Jurnalistice au analizat activitatea şi averea fiecărui candidat ca să constate că o bună parte din ei sunt departe de criteriile de integritate în care ar trebui să se încadreze un om al legii.

Gheorghe Borş a făcut dreptul la Universitatea din Iaşi, iar cariera a început-o în anul 1998, în Procuratura din Hânceşti. La 22 decembrie 2017, a fost numit în funcția de procuror în cadrul Procuraturii Generale, secția politici, reforme și management al proiectelor.

Gheorghe Borş   Foto: magistrat.md

Prin ordinul procurorului general din 29 ianuarie 2020 i s-a acordat Medalia pentru servicii impecabile, clasa II. Co-autor al programului de Dezvoltare Strategică al procuraturii pentru anii 2021-2025

Procurorul deţine în proprietate un teren de 3 metri pătraţi în intravilan. Omul legii susţine că este vorba de terenul la intrarea în garaj.

Gheorghe Borş a mai declarat un apartament cu suprafaţa de 67 metri pătraţi, din 2012, estimat la 146.039 lei, şi un garaj care l-a costat 43.331 de lei. În 2016, omul legii şi-a cumpărat un automobil de model Mazda-2, fabricat în 2005, care l-a costat 10.000 de lei.

În 2013, Gheorghe Borş a contractat un credit de 160.000 lei, pentru o perioadă de 20 de ani.

În 2021, după decesul tatălui, omul legii a moştenit o casă de locuit cu suprafaţa de 127,3 metri pătraţi, evaluată la 100.000 de lei, terenul aferent gospodăriei şi 7 terenuri cu destnaţie agricolă.

Acuzatorul are de achitat trei credite: de 160.000 lei, până în 2033, şi altele două, contractate anul trecut, în sumă totală de 65.887 lei, până în 2023.

Gheorghe Borş a raportat pentru anul trecut venituri din salariu de 364.192 de lei, iar soţia sa, angajată la Procuratura Hânceşti, a fost remunerată cu 175.355 lei.

Anul trecut. Asociaţia Procurorilor i-a acordat acuzatorului un ajutor de 15.000 lei în legătură cu decesul tatălui.

 

Iuri Lealin        Foto: Europa Liberă

Iuri Lealin lucrează procuror în secția reprezentare în procedurile non-penale și implementare CEDO din cadrul Direcției judiciare a Procuraturii Generale, începând cu august 2016. Anterior, după absolvirea Institutului Naţional al Justiţiei, a lucrat timp de patru ani în oficiul Ciocana al Procuraturii municipiului Chişinău.

Prin Hotărârea nr.1-79/2020 din 10 Septembrie 2020, Consiliul Superior al Procurorilor a aprobat cumulul funcției de procuror cu activitățile de formator exercitate în anii de studii 2020 - 2021 la Institutul Național al Justiției, în cadrul programelor de formare inițială și continuă, conform tematicilor și orarelor seminarelor stabilite de această instituție.

La 1 august 2016, Consiliul Superior al Procurorilor l-a împuternicit pe Iuri Lealin să reprezinte în instanţele de judecată interesele Consiliului Superior al Procurorilor, cu dreptul de a exercita toate actele procedurale.

În 2019, a fost decorat cu Insigna de piept ”Eminent al Procuraturii”.

Iuri Lealin este procurorul care a instrumentat, în 2015, dosarul penal pe numele primarului de la Colonița, Angela Zaporojan, în timp ce aceasta era încă membră a PLDM. Lealin a cerut suspendarea din funcție a primarului de Colonița, demersul fiind respins de către instanță. Ulterior, Angela Zaporajan a trecut în PDM şi fost achitată de Curtea Supremă de Justiție.

În decembrie 2019, Iuri Lealin a fost inclus în grupul special format printr-un ordin al procurorului general Stoianoglo pentru efectuarea unui control la Procuratura Anticorupţie. După publicarea anchetei, Lealin a acuzat autoarea anchetei, în cadrul unei emisiuni televizate, că împreună cu soţul are o ură patologică pentru procurori.

Procurorul Lealin este preşedintele şi unul din fondatorii unei organizaţii obşteşti, Asociația Procurorilor pentru Ordine și Dreptate, înregistrată în septembrie 2019. Organizaţia respectivă a fost fondată de un grup de acuzatori care nu au semnat, în vara anului 2019, declarația procurorului general, Eduard Harunjen, privind pretinsele presiuni politice asupra procurorilor.

Iuri Lealin locuieşte cu familia într-o casă cu suprafaţa de 219 metri pătraţi, cumpărată în 2017 cu 765.535 lei. Omul legii mai dispune şi de un apartament, din 2002, cu suprafaţa de 71,7 metri pătraţi, evaluat la 367.682 lei.

Casa procurorului Iuri Lealin      Foto: ZdG

 Lealin a mai raportat şi un automobil, Lexus RX 400H, fabricat în 2008 şi procurat în 2018 cu 50.000 de lei, preţul de piaţă fiind de 148.689 lei.

Procurorul a declarat pentru anul trecut un salariu anual de 344.373 lei, alţii 39.072 fiind obţinuţi din activitatea didactică. Procurorul a mai raportat la capitolul salarii şi o remunerare de 12.804 de lei de la compania farmaceutică Biesen Pfarma, deşi legea interzice procurorilor să se angajeze concomitent la un alt loc de muncă.

Iuri Lealin a mai raportat pentru anul trecut şi o dobândă de 822.93 de lei de la Moldova Agroindbank, deşi nu raportează careva conturi bancare.

 

Cristina Gladcov şi-a început cariera în 2011, în Procuratura raionului Cimişlia. În 2016 se transferă cu lucrul la Procuratura Chişinău, iar din augurt 2018, lucrează în Procuratura Anticorupţie.

Cristina Gladcov     Captuă

În 2017, pe numele Cristinei Gladcov au fost depuse șase plângeri prin care solicitanții contestau legalitatea ordonanțelor de neîncepere a urmării penale și clasarea proceselor penale. În trei cazuri, instanța de judecată a admis plângerile și a anulat ordonanțele. Același lucru s-a întâmplat și în 2018, atunci când magistrații au admis cererea unui petiționar care solicita anularea ordonanțelor de refuz în urmărirea penală și clasarea procesului, restituind cauza pentru o verificare suplimentară. Încheierile nu au fost atacate în instanța ierarhic superioară.

Numele Cristinei Gladcov a figurat într-o anchetă a Centrului de Investigaţii Jurnalistice din Moldova. În perioada guvernării lui Plahotniuc, procurora Gladcov a respins ca neîntemeiată plângerea unui funcţionar din Rezina, acuzat şi plasat în arest preventiv pentru o infracţiune pe care nu a comis-o, la comanda fostei conduceri PDM a raionului Rezina.

Numele Cristinei Gladcov mai apare în altă investigaţie CIJM, publicată în iunie 2021, în care se arată că membrii familiei acuzatoarei Cristina Gladcov au adunat anul trecut la zilele de naștere nu mai puțin de 3.300 de euro.

În calitate de procuroră anticorupţie, Crstina Gladcov s-a remarcat prin cateva dosare de rezonanţă, cum ar fi cel al medicilor de la Centrul Mamei şi Copilului sau al prodecanei de la facultatea de jurnalism a Universităţii de Studii Europene. În 2018, a gestionat dosarul Tomograf-2.

Cristina şi Valentin Gladcov    Facebook.com

Cristina Gladcov este soţia lui Valentin Gladcov, proprietarul şi administratorul unei firme de construcţii din Cimişlia, fondată în 2017. Acesta ar fi primit firma donaţie de la tatăl său.

Anul trecut, Cristina Gladcov a raportat donaţii în sumă totală de 4000 de euro din partea părinţilor. Rudele au fost darnice şi la zilele de naştere ale membrilor familiei Gladcov, dăruindu-le 3750 euro.

Familia a mai avut venituri, în sumă de 75,154 de lei şi de 372.696 lei în urma vânzării a două automobile.

Alte surse de venit au fost salariile, de 346.582 mii de lei anual pentru Cristina Gladcov şi de 126.000 de lei pentru Valentin Gladcov. Suma de 600.000 de lei a obţinut-o din chiria a trei bunuri.

Acuzatoarea deţine în proprietate o casă de locuit cu suprafaţa de 112 metri pătraţi, estimată la 336.340 de lei, oferită cu condiţia întreţinerii pe viaţă, şi un apartament de 70 de metri pătraţi, în valoare de 562.800 de lei. În declaraţia de avere pentru anul 2021 nu se regăsesc alte bunuri pe care procurora ar putea să le ofere în chirie.

În anul trecut, procurora Gladcov şi-a cumpărat maşină nouă: un BMW GT 520D, fabricat în 2017, pentru care a scos din buzunar 18.300 de euro.

 

 

 

 

 

Gheorghe Graur şi-a început cariera de procuror în Procuratura municipiului Bălți la data de 18.06.2018, însă în scurt timp a fost delegat să lucreze în Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale (PCCOCS). În toamna anului 2020, CSP a dat curs demersului procurorului general, Alexandr Stoianiglo, de a-l transfera pe Gheorghe Graur în Procuratura municipiului Chişinău, oficiul Buiucani.

Gheorghe Graur este fiul lui Dumitru Graur, şeful secției reprezentare a învinuirii în Curtea Supremă de Justiție din cadrul Direcției judiciare a Procuraturii Generale.

În 2020, Gheorghe Graur nu a raportat în proprietate bunuri imobile. Singura avere a omului legii, potrivit Declaraţiei de avere şi interese personale, este un automobil de model Audi, fabricat în 1998 şi procurat în 2017 cu 4000 de euro.

Anul trecut, omul legii a şi-a cumpărat apartament, suprafaţa de 58,3 mii de lei, pentru care a plătit 721.216 lei. O parte din bani, 684.000 lei, au fost împrumutaţi cu o dobândă anuală de 6,4 la sută de la Moldinconbank pentru o perioadă de 25 de ani.

Anul trecut procurorul Graur a făcut cumetrie la copil, la care a primit în dar 14.000 de euro.

Gheorghe Graur a raportat pentru anul trecut venituri din salariu de 214.318, iar soţia sa care la fel este angajată a Procuraturii, a fost remunerată cu 21.000 de lei, iar la naşterea copilului a primit o îndemnizaţie de 116.909 lei.

 

Remus Moroz este adjunct interimar al şefului Procuraturii raionului Străşeni. Anterior, Remus Moroz a deţinut un mandat de cinci ani de procuror şef al raionului Hânceşti. În perioada anilor 2013-2017, a deţinut mandatul de membru al Consiliului Superior al Procurorilor. Prin Ordinul Procurorului General al Republicii Moldova nr. 654-p din 26 aprilie 2021, numit în funcția de procuror în Procuratura municipiului Chișinău.

Remus Moroz     Foto: ZdG

Cu prilejul aniversării a XXVI-a de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova, pentru îndeplinirea exemplară a obligaţiilor de serviciu, iniţiativă şi operativitate, Consiliul Superior al Procurorilor prin Hotărârea nr. 12-128/17 din 07 septembrie 2017, a propus Procurorului General încurajarea lui Moroz Remus prin oferirea unui cadou.

Cu prilejul Zilei lucrătorului procuraturii, Consiliul Superior al Procurorilor, prin Hotărîrea nr.12-12/15 din 22 ianuarie 2015, a propus încurajarea lui Moroz Remus cu Crucea Pentru Merit Clasa I.

Procurorul deţine, din 2012, un apartament de 101 metri pătraţi, estimat la 593.310 de lei. Procurorul a mai raportat şi o autorizaţie de construire. Ulterior, omul legii a dezvăluit în presă că îşi construieşte o cramă pe un teren de 49 de ari.

În martie 2021, Remus Moroz a trecut printr-un proces de divorţ şi partajare a averii, prin care i-a lăsat fostei soţii şi copiilor apartamentul procurat în 2012. La 7 iulie 2021, procurorul Moroz şi-a cumpărat un apartament nou, de 71,5 metri pătraţi, pentru care a scos din buzunar 830.000 lei.

În Declaraţia de avere pentru anul 2021, Remus Moroz a raportat că mai deţine, din 2011, un apartament cu suprafaţa de 60.7 metri pătraţi, evaluat la 455.051 lei, şi că la 17.12.2021 a procurat cota parte din imobil care nu-i aparţinea. Imobilul nu s-a regăsit în Declaraţia de avere pentru 2020.

Din mijloacele de transport, omul legii a raportat un automobil de model Volga, fabricat în 1969, pe care l-a procurat în 2020 cu 3000 de lei. În 2021, procurorul Moroz şi-a mai procurat un automobil, Ford Focus fabricat în 2016, pentru care a plătit 9500 de euro.

Deşi nu era raportat în Declaraţia de avere şi interese personale pentru anul 2020, Remus Moroz a anunţat că în 2021 a vândut cu 8000 de euro un automobil Hyundai Accent.

În 2020, Remus Moroz s-a împrumutat cu 30.000 de dolari de la o persoană fizică, fără dobândă, obligându-se să restituie datoria în decurs de patru ani. În 2019, procurorul a împrumutat de la aceiaşi persoană 10 mii de euro, datorie scadentă în 2021.

În Declaraţia de avere pentru anul 2021, semnată de Remus Moroz, nu se mai regăsesc datorii în euro sau dolari. În schimb, omul legii anunţă că s-a îndatorat din nou, cu 1.300.000 lei de lei, fără dobândă, de la o persoană fizică, şi un credit de 108.000 de la Moldova Agroindbank.

Remus Moroz anunţa în declaraţia pentru 2020 că soţia sa este fondatoarea şi administratoarea întreprinderii Regal Lux Tur SRL, de unde a avut venituri salariale de 45.414 de lei. După divorţ, firma soţiei nu se mai regăseşte în declaraţia de avere a procurorului. Acesta s-a recăsătorit cu o doctoreasă de la Institutul de medicină urgentă din Chişinău, care a avut anul trecut venituri salariale de 388.037 lei. Remus Moroz a contribuit la bugetul familiei cu 276.080 lei.

Tânăra familie a fost ajutată cu 63.000 de lei de către socrii procurorului.

La 28 decembrie 2021, Autoritatea Națională de Integritate a inițiat un control pe averea lui Remus Moroz, la sesizarea Serviciului de Informații și Securitate. Conform sesizării SIS, Remus Moroz și fosta lui soție ar fi beneficiarii efectivi ai unui automobil Mercedes GLC 250 Coupe, înregistrat pe numele fostei cumnate.

SIS a estimat valoarea automobilului, fabricat în 2018, la aproximativ 800 000 lei și a argumentat că, în perioada 2018-2020, familia Moroz ar fi traversat frontiera de aproximativ 200 de ori, cu acest automobil, inclusiv în scop de odihnă în Marea Britanie și Turcia.

Remus Moroz a negat că automobilul i-ar aparține, subliniind că ar fi fost cumpărat când era deja în proces de divorț cu fosta lui soție.

Săptâmâna trecută, procurorii anticorupţie au descins cu percheziţii la Remus Moroz. Fostul şef al Procuraturii din Hânceşti este învinuit într-un dosar intenta pentru îmbogăţire ilicită.

Elena Roşior este angajată în Procuratura raionului Anenii Noi din 1999, anul când a absolvit facultatea de drept. Şi-a început cariera ca ajutor-interimar al procurorului în cadrul Procuraturii raionului Anenii Noi, ca la 18.04.2003 să fie numită procuror în cadrul Procuraturii raionului Anenii Noi. Procurora nu a deţinut niciodată funcţii administrative în cadrul instituţiei.

Elena Roşior       Foto: RISE Moldova

Elena Roşior figurează într-o investigaţie jurnalistică a portalului Anticorupţie.md. Aceasta a beneficiat, în 2020, de o donație în mărime de 22.000 de euro de la mama sa, Lidia Morari. Acuzatoarea a precizat că, de fapt, nu e vorba despre o donație, ci despre mai multe tranzacții în baza unei procuri.

„Cu părinții avem o avere comună. Soțul s-a ocupat de tranzacții, cu o parte din mijloacele financiare care au apărut pe contul soțului ulterior au fost făcute tranzacții pe bunuri imobile care aparțineau mamei. Proveniența mijloacelor financiare la momentul când s-a făcut tranzacția a fost dovedită în instituția financiar bancară. Nu sunt donații, ci bunuri. Ulterior bunurile apar iar pe numele mamei. Nu ne-a dăruit mama suma. De facto, nu am primit banii părinților. Soțul acționează în baza unei procuri în timpul când mama era plecată, e vorba de tranzacții prin procură”, a punctat Elena Roșior.

Aceasta nu este singura donaţie primită de procuroră de la mama sa, care se află de mai mulţi ani în Italia. Elena Roșior a declarat că a mai primit o donație de 5 mii de euro de la mamă și pe parcursul anului 2018.

Acuzatoarea a mai declarat şi trei conturi bancare, în sumă totală de de 45 de mii de euro.

Familia Roşior a raportat, pentru anul 2020, în proprietate trei automobile, un Nissan evaluat la 200.000 de lei, şi două maşini de model Dacia Logan, care ar fi costat 2000 şi 5000 de lei. În 2021, familia Roşior a vândut cu 10.000 de lei automobilul Dacia, declarat la 5000 de lei, şi a cumpărat 95.000 de lei un Renault Megane, fabricat în 2015.

Pe lângă salariul de procuror, de 245.986 de lei, raportat pentru anul 2020, Elena Roşior a mai declarat un salariu de 17.988 de la Venicio Grup SRL, o firmă din raionul Străşeni, specializată în comerţul cu produse alimentare. Precizăm că funcţia de procuror este incompatibilă cu oricare funcţie, cu excepţia activităţilor didactice şi stiinţifice.

Pentru anul 2021, Elena Roşior a raportat doar salariul de procuror, de 207.466 de lei. Soţul procurorei a raportat venituri salariale de 44.499 de lei de la SRL Cvin Com.

Familia Roşior deține în proprietatea 2 terenuri intravilane în oraşul Anenii Noi, cu suprafața totală de 22 de ari, unul dobândit în 2007, cu 8566 lei, și altul dobândit în 2009, cu 14500 de lei. În Declaraţia de avere pentru anul 2021 nu este indicată valoarea de piață a bunurilor.

Procurpra locuieşte cu familia într-o casă cu suprafața de 107 metri pătrați, dobândită în anul 2004. Valoarea declarată a bunului este de 246.946 lei. Nu este indicată valoarea de piață a bunului.

Numele Elenei Roşior se regăseşre într-o investigaţie RISE Moldova "Argații sau cum ajung terenurile din Moldova în proprietatea străinilor", despre cum terenul unui moldovean a intrat în posesia unei companii străine printr-o falsificare a semnăturii tatălui său, care era decedat de un an și jumătate. Cauza penală a ajuns pe masa Elenei Roșior care, în 2012, a decis suspendarea urmăririi penale până la stabilirea persoanei care poate fi pusă sub învinuire.

Vasile Stoinov          Foto: Gagautinfo

Vasile Stoinov activează în Procuratură, începând cu anul 1993. A lucrat în mai multe procuraturi teritoriale: Ialoveni, Cantemir, Comrat şi Taraclia. În 2016, a fost desemnat şef adjunct al oficiului Sud al PCCOCS, iar în 2018 a deţinut interimatul de procuror şef al Găgăuziri. În perioada anilor 2009-2013, a fost membru al Colegiului disciplinar al procurorilor. Din 2013 până în 2017 a deţinut mandatul de membru al Consiliului Superior al Procurorilor.

La 1 noiembrie 2021, procurorul general interimar, Dumitru Robu, l-a desemnat pe Vasile Stoinov să asigure interimatul de procuror şef al Găgăuziei.

În 2019, în calitate de membru al Consiliului Superior al Procurorilor împreună cu ceilalți membri, și-a exprimat acordul pentru numirea în funcție de adjunct al Procurorului General, a procurorilor Mircea Roșioru, Ruslan Popov și Iurie Perevoznic.

În 2019, Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a solicitat procurorului general interimar, Dumitru Robu, demiterea lui Vasile Stoinov din funcția de procuror interimar al autonomiei. Potrivit bașcanului, numirea în funcție a lui Stoinov a fost făcută în mod ilegal. Totodată, Vlah susținea că, în postura de procuror interimar al Găgăuziei, Stoinov executa ordinele fostei guvernări.

În 2018, Vasile Stoinov s-a adresat Secretarului General al Ministerului Justiției al RM cu recomandarea de a include în actele normative ce reglementează activitatea procuraturii datele referitor la procuratura care urmează să reprezinte învinuirea în numele statului la Curtea de Apel Comrat, precum și examinarea posibilității creării subdiviziunii, secției specializate în UTA Găgăuzia care se va ocupa numai de activitatea la Curtea de Apel Comrat pentru a eficientiza lucrul la acest capitol și a specializa procurorii.

Familia lui Vasile Stoinov deţine în proprietate două case de locuit şi două apartamente, iar un apartament, aflat în Taraclia, l-a vândut în 2020 cu 14.000 USD. Anul trecut, omul legii i-a donat fiicei una din case.

Soţia procurorului este profesoară la liceul Mihai Eminescu din Comrat şi a avut anul trecut venituri salariale de 247.210 lei. Capul familiei a contribuit la bugetul comun cu 378.018 lei.

Anul trecut, Vasile Stoinov a primir moştenire patru terenuri agricole, cu suprafaţa totală de 1,7768 ha. Astfel, familia a ajuns să deţină 11 terenuri agricole, cu suprafaţa totală de 7,2 ha.

Olesea Vîrlan (Stavinschi) şi-a început cariera, în 2005, în Procuratura raionului Rezina, iar din februarie 2019 lucrează în Procuratura raionului Ialoveni.

Olesea Vîrlan     Facebook.com

Cu prilejul aniversării a XXIX-a de la formarea Procuraturii Republicii Moldova, Consiliul Superior al Procurorilor prin Hotărârea nr. 1-9/2021 din 28 ianuarie 2021, a propus procurorului general încurajarea procurorului Vîrlan Olesea,cu Medalia ”Pentru serviciu impecabil”, Clasa III.

Potrivit Hotărârii nr. 12-123/18 din 02 august 2018, Consiliul Superior al Procurorilor a propus procurorului general aplicarea măsurilor de încurajare în privința procurorului Stavinschi Olesea, procuror în Procuratura raionului Rezina, cu Oferirea unui cadou simbolic. Potrivit Hotărârii nr. 12-25/16 din 22 ianuarie 2016, cu prilejul Zilei lucrătorului procuraturii, luînd în consideraţie rezultatele activităţii desfășurate, indicatorii de performanţă calitativi şi cantitativi obţinuţi pe parcursul anului 2015, calităţile profesionale şi morale ale unor procurori, Consiliul Superior al Procurorilor a propus procurorului eneral încurajarea Olesei Stavinschi cu Insigna de piept ”Eminent al Procuraturii”.

Procurora deţine în proprietate un apartament de 51,5 metri pătraţi, pentru care a achitat, în 2019, 817.973 de lei.

În perioada 2019-2020, Olesea Vîrlan a contractat 7 credite, în sumă totală de 784.000 de lei.

Olesea Vîrlan conduce un autoturism de model Toyota Aygo, fabricat în anul 2007, în baza unui contract translativ de posesie și folosință din anul 2017.

Procurora a raportat pentru anul trecut venituri din salariu de 249.457 lei.

 

Aliona Nesterov şi-a început cariera în 2011 în Procuratura sectorului Ciocana a municipiului Chişinău, după absolvirea Institutului Naţional al Justiţiei, unde a fost colegă cu foştii procurori anticorupţie, Andrei Băeșu, Adriana Bețișor și Eugeniu Rurac.

La 7 septembrie 2020, Aliona Nesterov a fost numită în funcția de procuror în Procuratura Anticorupție. Este deţinătoare, din 2021, a Insignei de piept “Eminent al Procuraturii”

La 26 ianuarie curent, Consiliul Superior al Procurorilor a aprobat cumulul funcției de procuror cu activitățile didactice, desfășurate în cadrul proiectului „Introducerea sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor în Procuratură” implementat de Asociația Procurorilor pentru Ordine și Dreptate în cadrul Programului ABA ROLI Moldova „Susținerea reformei justiției penale și combaterea corupției în Republica Moldova”, finanțat de Biroul pentru Combaterea Traficului de Droguri și Aplicarea Legii al Departamentului de Stat al SUA.

Aliona Nesterov, a doua din stânga              Foto:PRO TV Chişinău

Aliona Nesterov se numără printre persoanele care au depus cereri pentru a obține licența de avocat fără a trece examenul de calificare.

În 2021, Nesterov a figurat în investigația Anticorupție.md “Săracii” procurori cu apartamente, case și zeci de mii de euro donați de părinți și rude” în care se arată că aceasta a primit 8.000 de ruble, 1.000 de euro și 14.850 de dolari constituie remitențele primite de procurora PA, Aliona Nesterov, de la mama, care muncește de 14 ani în străinătate. „Nu este venitul meu, doar a venit pe numele meu”, a explicat acuzatoarea.

Donaţiile din străinătate au continuat pentru Aliona Nesterov şi anul trecut, când i-au fost transferate 4030 de dolari şi 2450 de euro.

Tot în donaţie i-a fost oferit acuzatorei, în 2014, şi apartamentul cu suprafaţa de 63,6 metri pătraţi, estimat la 377.028 lei.

În 2017, Aliona Nesterov şi-a cumpărat un apartament, de 49,8 metri pătraţi, care ar fi costat-o 279.853 de lei.

În 2019, familia Nesterov s-a căpătuit cu două maşini, Toyota Auris, declarată la 115,000 lei şi Toyota Prius Plus care le-ar fi fost transmisă în folosinţă gratuită.

Aliona Nesterov a declarat pentru anul trecut venituri din salariu de 351.407 lei.

Soţul acuzatoarei a anunţat venituri de 70.000 de lei de la o firmă comercială şi de 197.423 de lei din înstrăinarea cotei părţi pe care o deţinea în altă întreprindere.

Urmăriți profilurile celorlați candidați la CSP pe 7 iulie, când  va fi publicată a doua parte a investigației. 

Această investigație a fost realizată cu suportul financiar al Fundației Soros Moldova, în cadrul proiectului „Inițiativa pentru integritate în justiție”, implementat de Comunitatea WatchDog.MD. Fundația Soros Moldova nu intervine în politica editorială a portalului Anticorupție.md. 

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii