Integritate

Procesul, casele şi firmele deputatului Nae-Simion Pleşca

Deputatul a construit un imobil cu trei niveluri în coasta casei vecine. Foto: ZdG
Autor: Anatolie Eşanu, Ziarul de Gardă
02/06/2017 11166

Familia deputatului Nae-Simion Pleşca se află în proces de judecată cu unul dintre vecinii din curtea în care locuieşte, după ce legislatorul a construit un imobil cu trei niveluri în coasta casei vecine. Deşi vecinii deţin o încheiere a instanţei de judecată care a dispus sistarea lucrărilor, casa construită de deputat este, astăzi, aproape gata, iar procesul de judecată continuă, vecinii cerând demolarea construcţiei. În aceeaşi curte, din centrul Chişinăului, Nae-Simion Pleşca deţine mai multe imobile, de sute de metri pătraţi, a căror valoare de piaţă este de câteva milioane de lei. Pe lângă aceste imobile, familia deputatului mai deţine câteva apartamente în Chişinău.

Nae-Simion Pleșca este fondatorul a trei firme, una dintre care deţine un magazin de produse alimentare pe str. Columna. În ultimele declaraţii publice cu privire la venituri şi proprietate, deputatul nu declară profituri de la aceste firme deoarece, spune el, banii au fost reinvestiţi. Pe una dintre aceste firme este înregistrat şi automobilul de lux, un Mercedes, pe care îl conduce deputatul.

Averea imobiliară a deputatului Pleşca

Blocul din strada Sfatul Țării în care Sorin Pleșca, fiul deputatului
Nae-Simion Pleșca, deține un apartament de 75 metri pătrați. Foto: zdg.md

Deputatul Nae-Simion Pleşca este proprietarul mai multor apartamente şi spaţii comerciale la un preţ de piaţă de milioane de lei, toate amplasate în centrul Chişinăului. Parlamentarul locuieşte într-o casă de 304 metri pătrați, amplasată la intersecţia străzilor Sfatul Ţării şi Columna, cumpărată în anul 2000 şi reconstruită până în 2004, când a fost dată în exploatare. În aceeaşi curte cu case la sol, alesul poporului mai deţine un garaj, două debarale la subsol, o şură, dar şi un alt spațiu nelocativ care a fost reconstruit şi dat în chirie unei firme cu activități în domeniul medicinei dentare. Pe lângă proprietăţile din str. Sfatul Ţării, în 2012, Nae-Simion Pleşca a intrat în posesia unui apartament de 38 metri pătrați dintr-un bloc nou de pe str. Bucureşti. Tot atunci, un alt apartament, de 45 metri pătrați, vecin cu al deputatului, a fost înscris pe numele lui Dan Pleşca, fiul decedat al deputatului, în urma împuşcării de către fratele său, Sorin. Şi Sorin a devenit, în 2012, pe când avea doar 22 de ani, proprietarul unui apartament de 75 metri pătrați dintr-un bloc nou de pe str. Sfatul Ţării, în imediata apropiere de curtea în care locuiesc părinţii săi – deputatul Nae-Simion Pleşca şi soţia sa, Lidia, care este directoarea Colegiului Naţional de Comerţ al Academiei de Studii Economice din Moldova.

În ultima declaraţie cu privire la venituri şi proprietate, deputatul scrie că deţine o garsonieră de 26 metri pătrați în Bucureşti, o casă de locuit de 716 metri pătrați, nefinisată, la Sociteni, Ialoveni, dar şi două loturi de teren intravilan în aceeaşi localitate.

După numeroasele achiziţii imobiliare din 2012, Nae-Simion Pleşca a fost subiectul unui control iniţiat de fosta Comisie Naţională de Integritate (CNI), care a verificat „diferenţa vădită” dintre veniturile declarate şi bunurile achiziţionate în acel an. În explicaţia depusă la CNI, deputatul a menţionat că unele bunuri imobile care au ajuns posesia familiei sale în 2012 au fost achiziţionate în urma unor contracte de investiţii realizate pe parcursul anilor precedenţi şi din economiile familiei acumulate anterior. În decembrie 2013, CNI a clasat cauza pe motiv că diferenţa dintre veniturile şi proprietăţile dobândite în decursul anului 2012 a fost justificată.

Construcția de 32 de metri pătrați, transformată într-o casă cu trei etaje

Așa arăta în mai 2016 construcția de 32,1 metri pătrați pe care Pleșca
a cumpărat-o și a transformat-o într-o casă cu trei niveluri. Foto: zdg.md

Pe lângă proprietăţile indicate mai sus, în aprilie 2015, deputatul a cumpărat şi o construcţie de 32,1 metri pătrați în aceeaşi curte comună de pe str. Sfatul Ţării. La scurt timp, în baza construcţiei de 32,1 metri pătrați, deputatul a demarat lucrări de construcţie a unei case cu parter, etaj şi mansardă, care acum este aproape gata. Pe faţada casei este inscripţionat numele fiului decedat anul trecut – Dan.

Construcţia casei a provocat conflicte cu unii vecini, care spun că deputatul nu a obţinut acordul lor şi nu a respectat normele de construcţie. Galina Deliu, care locuieşte în casa vecină construcţiei, l-a acţionat în judecată pe deputat, cerând demolarea casei pe care o construieşte Pleşca, deoarece este la mai puţin de patru metri de locuinţa sa, ceea ce ar fi contrar legii. La 7 iunie 2016, fosta Judecătorie Buiucani, mun. Chişinău, a admis cererea Galinei Deliu şi a suspendat executarea lucrărilor de construcţie până la examinarea cauzei în fond. Pentru că deputatul a încălcat decizia Judecătoriei Buiucani, continuând construcţia, în octombrie 2016, vecinii au cerut, în două rânduri, aplicarea interdicţiei de înregistrare la Cadastru a dreptului de proprietate asupra casei, cereri respinse de Judecătoria Buiucani şi de Curtea de Apel Chişinău.

Casa pentru care Pleșca se află în proces de judecată cu vecinii. 
Foto: zdg.md

„Toată curtea este a lui. S-a făcut moşier în această curte. Îi dirijează pe toţi. Construieşte ilegal non-stop, fără să ne întrebe dacă suntem sau nu de acord. El nu a ţinut cont că trebuie să fie patru metri distanţă de la orice clădire. Am apelat la toate instanţele, dar încă nu avem un rezultat. El merge mai departe. I-am spus că la serviciu e deputat şi are imunitate, dar aici toţi suntem egali şi trebuie să respectăm legile”, afirmă Galina Deliu, vecina deputatului, adăugând că va continua procesul de judecată până va obţine demolarea construcţiei.

Procesul de judecată continuă, la fel şi construcţia casei

De cealaltă parte, deputatul Pleşca susţine că nu el a iniţiat construcţia, ci a cumpărat-o de la vechii proprietari care începuseră lucrările până în 2011, iar el doar a „resistematizat-o”, fără a se extinde. Astfel, spune el, familia Deliu „i-a dus în eroare” pe judecători atunci când au cerut sistarea lucrărilor. „Încheierea a fost obţinută prin uz de fals. În cererea de judecată e scris că Pleşca, neautorizat, face o construcţie şi s-a extins. Au dus în eroare judecata. Făcând acest uz de fals s-a emis o încheiere netemeinică. N-am cunoscut despre chestiile astea şi instanţa de apel a menţinut decizia. Acum suntem la o altă etapă când eu am prezentat toate documentele şi aşteptăm decizia. Eu nu aş vrea ca prin apariţia în ziar a materialului să influenţăm judecata”, ne-a declarat Nae-Simion Pleşca. Deputatul mai spune că fiul Galinei Deliu, care este angajat al Ministerului Justiţiei, ar fi făcut uz de funcţia pe care o deţine şi a obţinut încheierea de stopare a construcţiei. Contactat de ZdG, Lilian Deliu ne-a declarat: „Eu nu comentez declaraţiile domnului deputat. Da, există o situaţie litigioasă între locatari pe adresa menţionată, dar în privinţa legalităţii acţiunilor sau inacţiunilor se va expune instanţa de judecată”.

Nae Simion Pleșca (stânga). Foto: zdg.md

În ianuarie 2017, în contextul încălcării interdicţiei de a efectua lucrări de construcţie, vecinii au înaintat o nouă cerere în judecată, cerând aplicarea interdicţiei de a efectua modificări în Registrul bunurilor imobile asupra casei aflate în construcţie. Potrivit datelor din dosar, reclamanţii au menţionat că „instanţa, fiind sesizată despre neexecutarea unei hotărâri definitive şi irevocabile, nu a întreprins măsuri de a nu admite alte încălcări. Dat fiind faptul că intimaţii (n.r.: familia deputatului Pleşca) sfidează dispoziţiile instanţei de judecată, există riscul înregistrării dreptului de proprietate asupra construcţiei ridicate cu încălcarea prevederilor încheierii executorii a Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău, din 07.06.2016, în Registrul bunurilor imobile şi efectuării altor acte legate de construcţie, precum conectarea la reţelele edilitare etc”. La 11 ianuarie însă, Judecătoria Chişinău (sediul Buiucani) a respins cererea familiei Deliu ca fiind neîntemeiată.

Deocamdată, nu există o decizie a instanţei de fond (Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani) în privinţa cererii familiei Deliu de a demola casa construită de deputatul Pleşca, o nouă ședinţă de judecată urmând a avea loc astăzi, 2 iunie 2017.

Firmele proaspătului deputat democrat

De mai mulţi ani, Nae-Simion Pleşca este fondator şi unic asociat la două firme: Agenţia de Presă MS-Publicitate SRL şi Dansorpress SRL, înscrise şi în declaraţiile sale cu privire la venituri şi proprietate din ultimii ani. În vara anului trecut, prin intermediul acestor două SRL-uri, Nae-Simion Pleşca a devenit proprietarul unei noi firme – Dansor-Agro Consult SRL. Toate cele trei firme ale deputatului o au ca administratoare pe Aliona Ţurcan, care l-a reprezentat pe Pleşca şi la CNI, atunci când instituţia a verificat neconcordanţa dintre veniturile şi achiziţiile deputatului din 2012.

Foto: zdg.md

Una dintre firmele lui Pleşca, MS-Publicitate SRL, este proprietara unui teren de 4,4 ari pe str. Columna din centrul capitalei, la câţiva paşi de locuinţa deputatului, dar şi a clădirii de 77 metri pătrați construită pe acest teren. Bunurile imobile au o valoare cadastrală de 1,7 milioane de lei. În această clădire îşi are oficiul firma „MS-Publicitate”. Tot aici activează şi un cafe-bar cu nume similar celor al firmelor deputatului – Dansor, denumire care, cel mai probabil, provine de la numele celor doi fii ai săi: Dan şi Sorin. Cafe-barul Dansor este, de fapt, un magazin de produse alimentare, care dispune şi de o terasă. În ultimele declaraţii de venit, deputatul nu a indicat că ar fi avut vreun beneficiu bănesc de la firmele pe care le deţine.

„De 10 ani, eu nu mai administrez magazinul. Nu-s trecute veniturile pentru că trebuie să mă uit ce dividende am avut… dacă am avut. Nu mă fericeşte pe mine acest magazin. Acum nu sunt gata să dau o explicaţie. Am închis terasa şi vreau să închid cu totul, pentru că aduce ceva neesenţial, care merge la dezvoltare. Am cumpărat ba una, ba alta şi banii ceia nu i-am declarat pentru că rămân pentru dezvoltare”, explică Pleşca.

Continuare pe Ziarul de Gardă

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii