Integritate

Profil electoral: Alexandru Tinica, candidatul PLDM pentru primăria Şoldăneşti

Autor: Tudor Iaşcenco
06/10/2019 8593

Fostul primar al orașului Șoldănești, reprezentantul PLDM, Alexandru Tinica, va lupta, la 20 octombrie, pentru cel de-al treilea mandat de edil al localității. Tinica a ajuns în atenția opiniei publice după ce a fost condamnat pentru abuz de putere, dar și-a păstrat funcția. PLDM-istul a fost vizat și în rapoartele Curții de Conturi, care au depistat nereguli grave în activitatea Primăriei Șoldănești, pe durata mandatelor sale.

Alexandru Tinica, liderul PLDM din teritoriu, s-a aflat în fruntea administraţiei or. Şoldăneşti timp de două mandate, iar la alegerile precedente a pierdut în faţa reprezentantului Partidului Nostru, Ion Cuculescu. În mandatul trecut a fost criticat de Curtea de Conturi şi urmărit penal de procurori, fiind implicat în câteva procese judiciare cel puţin unul dintre care încă mai rămâne pe rol. În ultimii cinci ani acesta a iniţiat câteva procese de judecată împotriva postului local Impuls TV, dar şi săptămânalului CUVÂNTUL cu pretenţia că ar fi fost defăimat, dar a pierdut toate cauzele.

Cu dosare penale pe rol şi trecut prin două partide

Alexandru Tinica este de profesie medic-chirurg şi, după absolvirea Institutului de Medicină din Chişinău, a activat în instituţiile curative din raionul Şoldăneşti. Timp de câţiva ani a condus Secţia de chirurgie a Spitalului Raional Şoldăneşti, apoi, în 2001, pe parcursul a mai puţin de jumătate de an, a exercitat şi funcţia de medic-şef adjunct al acestei instituţii. Tot în acea perioadă, din 2000 până în 2007, a fost lider al Comitetului raional al sindicatului lucrătorilor din domeniul sănătăţii.

În 2003 a fost ales consilier orăşenesc, iar la alegerile locale din 2007 – primar al oraşului Şoldăneşti din partea Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD). În februarie 2010, Alexandru Tinica, împreună cu viceprimarul şi şase consilieri locali a anunţat aderarea la Partidul Liberal Democrat din Moldova şi crearea fracţiunii PLDM în cadrul Consiliului local Şoldăneşti. La scrutinul din iunie 2011 Alexandru Tinica a câştigat al doilea mandat de primar, având susţinerea politică a  Partidului Liberal, la care a aderat în preajma alegerilor. Ulterior, după ce a fost criticat de Curtea de Conturi şi de Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat pentru gestionare frauduloasă a banilor publici, iar procurorii i-au deschis dosare penale pentru abuz în serviciu, Alexandru Tinica a revenit la PLDM şi în ultimii ani este liderul Oficiului Teritorial Şoldăneşti al acestui partid.

Condamnat la patru ani, rămâne în funcţie

La 24 decembrie 2013 ziarul Adevărul menţiona în articolul „Primarul-fenomen” din Şoldăneşti: condamnat la patru ani şi lăsat în funcţie” că Alexandru Tinica, deşi are o condamnare penală pentru abuz de putere şi alte încălcări, iar un audit al Curţii de Conturi a depistat nereguli mari în activitatea primăriei, continuă să rămână în funcţie. Preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urechean, se revolta că Tinica chiar a refuzat să participe la şedinţa Curţii, la care s-a discutat raportul despre activitatea autorităţilor din raionul Şoldăneşti, iar cele mai multe probleme depistate vizau anume Primăria oraşului.

Potrivit controlorilor, cu abateri serioase de la legislaţie a fost realizat proiectul „Construcţia instalaţiilor de purificare şi reţelelor de canalizare din oraşul  Şoldăneşti”, în valoare de 9,3 mln de lei. Nereguli mari au fost depistate în administrarea unor întreprinderi municipale, dar şi a Pieţei comerciale din oraş, la repartizarea loturilor de pământ, beneficiari ai cărora ar fi ajuns şi persoane din Chişinău etc. Cu abateri au fost desfăşurate mai multe achiziţii publice, se mai menţionează în raportul CC.

În baza unor dintre aceste încălcări procurorii au deschis o cauză penală. La 19 aprilie 2013 Alexandru Tinica a fost condamnat la patru ani privaţiune de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de trei ani. În acelaşi dosar managerul pieţei comerciale din oraş, Adrian Pălăduţă, a fost condamnat la trei ani de detenţie în închisoare de tip semi-închis. De asemenea, cei doi au fost obligaţi sa achite solidar în folosul primăriei peste 141 294 lei, iar Tinica – încă 40 460 lei. Ulterior, Curtea de Apel Bălţi a casat această hotărâre, dar Curtea Supremă de Justiţie a casat total decizia Colegiului penal al instanţei din Bălţi şi a dispus rejudecarea cauzei în aceeaşi instanţă de apel, în alt complet de judecată.

Într-o notă informativă a Procuraturii Şoldăneşti de la sfârşitul anului 2013, remisă Procuraturii Generale, se menţiona că Alexandru Tinica figurează în cel puţin cinci dosare penale deschise în ultimii doi ani pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 44, 327 alin.(2) lit. b),c); 328 alin.(3) lit. b),d) Cod Penal, pentru abuz de putere pe cinci capete de acuzare. După examinarea raportului Curţii de Conturi, Alexandru Tinica i-a declarat preşedintelui Curţii de Conturi, Serafim Urechean, că este nevinovat, iar controlorii au venit la comandă, „să caute nod în papură”. Tudor Golub, şeful Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, citat de Adevărul şi de Ziarul Naţional, spunea: „Primarul de Şoldăneşti este un fenomen. Nu ascultă pe nimeni şi face aşa cum crede el. 90 la sută din toate încălcările atestate de Curtea de Conturi în raionul Şoldăneşti se referă la primăria centrului raional”. 

Obstacolele primarului

În iulie 2012 Alexandru Tinica a oferit un interviu săptămânalului CUVÂNTUL, în care afirma că în scrutinul din 2011 nu şi-a făcut campanie electorală şi nu a prezentat un program concret de activitate, ci pur şi simplu a continuat proiectele începute. Astfel 56% din alegători au decis că el trebuie să rămână la conducerea Primăriei încă patru ani.

„Primăria nu are jurist şi eu sunt nevoit să pierd mult timp în numeroase procese judiciare. Al treilea obstacol ar fi Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat, care foarte des notifică deciziile noastre, acum suntem atraşi în trei procese de judecată”, a menţionat Alexandru Tinica. 

Sursa principală de venituri – salariile soţiei

În declaraţia pe venituri, prezentată la CEC, Alexandru Tinica arată că pe parcursul anilor 2013-2014 a câştigat la locul de muncă 146 600 lei şi nu dispune de avere personală sau comună cu soţia. Anterior, el declarase pentru Moldova Curată că nu deţine o casă proprie şi că locuieşte într-un imobil donat de părinţii săi.

În următorii ani, conform declaraţiilor depuse la ANI, la capitolul averi, situaţia familiei Tinica nu s-a schimbat. Cele mai consistente venituri în familie vin din activitatea soţiei, care este profesoară la Liceul Teoretic „Alexe Mateevici” şi specialist în marketing la SA „Salubritate Şoldăneşti”. Din aceste surse femeia a câştigat în 2016 peste 80 mii lei, în 2017 – peste 100 mii lei, iar în 2018 -71 mii lei. În acelaşi timp, soţul a contribuit la bugetul familiei: în 2016 –  cu indemnizaţia de 1700 de lei pe care a obţinut-o în calitate de consilier orăşenesc, îndemnizaţia de şomer (29 592 lei).  În 2017  acesta a avut salariu de lider al Oficiului Teritorial Şoldăneşti al PLDM – 50928 lei, iar în 2018 - îndemnizaţie de consilier orăşenesc de 1200 lei şi salariu de la PLDM, în mărime de 78 259 lei. În perioada respectivă A. Tinica mai arată câteva credite de la Moldindconbank şi Moldova-Agroindbank în valoare totală de 121820 lei cu scadenţă  în 2018, 2019 şi 2021.

Acest articol apare în cadrul campaniei Promovarea votului informat şi conștient la alegerile locale generale 2019, implementat de CIJM şi API, cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii