Justiţie

Persoane cu dizabilități psihosociale, „jefuite” de rude, cu acordul tacit al justiției

Casele unor persoane cu dizabilități psihosociale ajung pe mâini străine, după ce ele sunt exilate în internate psihoneurologice. Foto-simbol: CIJM
Autor: Natalia Porubin, Mariana Colun
21/11/2017 8453

Sute de persoane cu dizabilități psihosociale au rămas fără case și bunuri după ce rudele le-au plasat în internate psihoneurologice și le-au vândut proprietățile. Acest lucru a fost posibil cu implicarea unor instanțe de judecată care le-au lipsit de capacitatea de exercițiu, retrăgându-le dreptul de a lua decizii în mod independent. Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au analizat mai multe cazuri de acest fel și au ajuns la concluzia că, de multe ori, oamenii nici nu au fost prezenți la procesele de judecată unde le-a fost decisă soarta.

O lege, în vigoare până anul trecut, prevedea că o persoană cu dizabilități psihosociale putea fi lipsită de capacitatea de exercițiu în baza unei decizii judecătorești. Fiind declarată incapabilă, persoana era privată de drepturi fundamentale - nu se putea căsători, nu putea vota sau semna acte etc., toate deciziile fiind luate în locul său de un tutore. Deși legea prevede că tutorele trebuie să locuiască împreună cu cel căruia i-a ridicat capacitatea de exercițiu prin judecată, majoritatea cer ca persoanele pe care le reprezintă să fie plasate într-o instituție rezidențială. Astfel, persoana cu dizabilități ajunge în grija statului, iar tutorele rămâne să îi gestioneze bunurile. În iunie curent a intrat în vigoare o modificare a Codului Civil, care nu mai permite retragerea capacității de exercițiu. În același timp, tot mai multe persoane lipsite anterior de capacitatea juridică sunt repuse în drepturi. Teoretic, după această procedură ei pot reveni în comunitate. Problema cea mare este că majoritatea nu mai au unde să se întoarcă, deoarece în casele lor trăiesc acum alți oameni.

A aflat întâmplător că o instanță de judecată i-a retras capacitatea de exercițiu

Liviu Goleac, beneficiarul Internatului Psihoneurologic de la Cocieri. Foto: CIJM

Liviu Goleac, un bărbat de 63 de ani din Chișinău, a aflat întâmplător că în 2009, o instanță de judecată i-a retras capacitatea de exercițiu la cererea rudelor sale. Tutore îi este fosta soție, Galina Goleac. 

De șapte ani, bărbatul locuiește la Internatul Psihoneurologic din Cocieri, în timp ce fosta sa soție e în Canada. „Eu singur am scris cerere să mă aducă încoace pentru că nu mai puteam trăi acolo”, povestește el. A aflat că nu are putere de decizie de la un angajat al instituției, în momentul în care a încercat să obțină dreptul de a se muta cu traiul în comunitate.

Liviu Goleac este absolvent al Universității Tehnice. După absolvire a lucrat inginer la mai multe întreprinderi de stat și private. Cu fosta soție a divorțat în anul 1993, iar ceva mai târziu femeia a instituit tutela asupra lui.

„Omul este lucid, nu înțeleg cine și cum l-a putut lipsi de capacitatea de exercițiu”, spune Veronica Verlan, directoarea internatului.

Bărbatul are însă o explicație pentru cele întâmplate. El crede că rudele l-au lipsit de capacitatea de exercițiu ca să nu poată pretinde la un apartament de 88,3 metri pătrați, situat la Botanica, pe strada Decebal. Datele de la Cadastru arată că din 2011 apartamentul este scris pe numele Galinei Goleac, fosta soție a lui Liviu. Bărbatul spune că în prezent acolo nu ar locui nimeni, după plecarea feciorului la muncă peste hotare.

„Scopul a fost ca eu să nu obțin niciun centimetru pătrat din acea locuință fără acordul ei”, povestește bărbatul.

El afirmă că în ultimii patru ani femeia nu l-a vizitat niciodată, deși conform legii ar trebui să îi fie alături zi de zi. Tot din motivul că nu interacționa cu tutorele, a avut perioade în care evada foarte des de la internat. „Voiam în concediu, dar fără permisiunea tutorelui nu puteam pleca. Dar cum să îi cer voie dacă ea e plecată în Canada și nu vine să mă vadă?”, se întreabă bărbatul.

E-mail-ul trimis de Galina Goleac în adresa administrației Internatului
Psihoneurologic de la Cocieri

În momentul în care acesta a cerut să fie repus în drepturi, administrația internatului a informat-o pe Galina Goleac. Ca răspuns, într-un demers trimis prin e-mail, femeia solicita insistent să îi fie refuzată examinarea cererii depuse privind excluderea diagnosticului, motivând că el este agresiv și periculos pentru cei din jur.

I-am scris Galinei Goleac un mesaj pe aceeași adresă de mail de pe care ea a trimis, la sfârșitul lunii martie a acestui an, cererea în adresa administrației Internatului Psihoneurologic, în care i-am solicitat poziția vizavi de situația fostului ei soț, până la momentul publicării acestui articol nu am primit însă niciun răspuns.

Zaharia Glod, asistent social la Internatul Psihoneurologic din Cocieri, afirmă că, deși legea s-a modificat și în prezent nimeni nu mai poate fi lipsit de capacitate de exercițiu, rudele mai încearcă să recurgă la astfel de gesturi, de multe ori cauza fiind interesul financiar.

Aceste camere de la Internatul Psihoneurologic de la Cocieri sunt „acasă” pentru cei mai mulți beneficiari.
Foto: CIJM

„Recent am avut un caz când tutorele a mers în instanță să îl declare incapabil pe un beneficiar de-al nostru. Judecătoria Dubăsari a scos cererea de pe rol, el a mers la Apel, unde s-a menținut hotărârea de judecată a primei instanțe. Când am examinat motivul acestei cereri, am constatat că acolo interesul este legat de un imobil din suburbia Chișinăului, unde beneficiarul nostru are o cotă-parte”, susține asistentul social.

Mai mulți oameni din internatul de la Cocieri au rămas fără case

Aliona, beneficiara Internatului Psihoneurologic de la Cocieri. Foto: CIJM

La începutul lunii octombrie la Cocieri erau internați 354 de pacienți. Mulți dintre aceștia nu mai au un loc pe care să îl poată numi „acasă”. Aliona, una dintre beneficiarele internatului, are 39 de ani și se află aici de când a atins majoratul. Născută la Criuleni, femeia mai are câteva surori cu care nu prea ține legătura. Până a ajunge la internat, a locuit în casa bunicii sale, iar după decesul acesteia nu a mai trecut pe acolo. „Nu știu ce e cu casa, nu știu a cui e sau cui i-a rămas”, spune femeia. La internat ea împarte aceeași camera cu alte câteva beneficiare, iar toată averea ei încape pe un pat și o noptieră.

La câteva camere distanță locuiește Vera, o femeie de 57 de ani, care se află aici de vreo 20 de ani. Casa părintească, în care a locuit cândva, a fost vândută de sora sa, care ulterior s-ar fi mutat la Chișinău. Lipsa unui spațiu locativ e singurul impediment pentru integrarea acestei femei în comunitate, după ce o comisie specială a evaluat situația ei. Drept urmare s-a decis ca ea să fie printre primii pacienți ai internatului, care în curând vor pleca cu traiul în comunitate, într-o locuință care le-a fost procurată special în acest scop.

Un studiu realizat de Alianța Organizațiilor pentru Persoanele cu Dizabilități (AOPD) arată că opt persoane din internatul din Cocieri declarate incapabile au abilități de citit, scris, calcul, gestionare a banilor, se orientează bine în timp și spațiu și au abilități de relaționare adecvată cu alte persoane. În loc să se bucure de un trai în comunitate, aceștia sunt nevoiți să trăiască din mila autorităților. De menționat că pentru fiecare pacient de la Cocieri statul cheltuiește anual în jur de 50.000 de lei. Majoritatea banilor sunt cheltuiți pentru salarizarea personalului, întreținerea clădirilor și doar o mică parte din această sumă reprezintă cheltuieli directe pentru beneficiari.

 

Nu se poate căsători și nici angaja la muncă

Acum câțiva ani autoritățile și societatea civilă au inițiat un amplu proces de reformă a internatelor psihoneurologice, mulți beneficiari urmând să fie reintegrați în familie. Concomitent, instanțele de judecată s-au pomenit cu un val de cereri de redobândire a capacității de exercițiu. Unul dintre aceste dosare este cel al lui Ion (numele este schimbat - n.r.), care a locuit ani la rând în Internatul Psihoneurologic din Bădiceni, Soroca. De câteva luni, bărbatul a revenit să locuiască în comunitate și acum este pe cale să își întemeieze o familie. Căsătoria însă nu poate fi înregistrată deoarece din punct de vedere juridic, Ion nu există ca persoană, acesta fiind lipsit de capacitatea de exercițiu. Mai mult, din acest motiv, bărbatul nu se poate angaja oficial în câmpul muncii și nici nu poate semna vreun document.

Valerian Mămăligă, avocat la Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM). Foto: CIJM

Potrivit lui Valerian Mămăligă, avocat la Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM), Ion a fost lipsit de capacitatea de exercițiu de către o instanță de judecată, la inițiativa administrației instituției. Tânărul nu a fost prezent la proces, iar despre faptul că a fost declarat incapabil de a lua decizii a aflat întâmplător. Acum el încearcă să fie repus în drepturi, dosarul său aflându-se pe rol într-o instanță de judecată. Până nu demult, acest lucru nu era posibil, asta deoarece odată declarată incapabilă, o persoană nu putea revendica dreptul de a redobândi capacitatea de exercițiu, or legea nu prevedea această procedură. Cererile pe care le înaintau în instanțele de judecată erau scoase de pe rol, deoarece semnăturile lor erau considerate nevalide. Lucrurile s-au schimbat odată cu modificarea Codului de procedură civilă, care prevede expres procedura de restabilire a capacității de exercițiu. Cazul lui Ion nu este unul singular. Potrivit avocaților de la IDOM, la Bădiceni erau zeci de persoane lipsite de capacitatea de exercițiu.

Deposedat de locuință de o funcționară

Un alt caz în care drepturile unei persoane cu dizabilități psihosociale au fost încălcate în mod flagrant și care a fost semnalat pe Harta Corupției a Centrului de Investigații Jurnalistice, este cel al lui Andrei (numele a fost schimbat, n.r.), un bărbat din Capitală, care în prezent locuiește la Internatul Psihoneurologic din Bălți. Acesta a fost adoptat de bunici din motiv că tatăl său suferea de o boală mintală. Astfel, deși erau tată și fiu, din punct de vedere juridic cei doi bărbați erau frați. După decesul bunicilor, asupra celor doi a fost instituită tutela de către o femeie care era la curent despre situația lor și care deține o funcţie înaltă în organele de stat. La scurt timp după aceasta, invocând agresivitatea bărbaților și faptul că au o igienă precară, cei doi au fost plasați la internatul din Bălți. Andrei și Vladimir aveau un apartament cu trei camere în sectorul Buiucani, care a rămas să fie gestionat de tutorele lor. După decesul lui Vladimir, avocații au aflat că tutorele a vândut partea lui de apartament surorii sale, asta chiar dacă, potrivit legii, după decesul lui Vladimir proprietarul întregului apartament devenise Andrei.

Angela Starinschi, purtătoarea de cuvânt a Centrului Național Anticorupție, și Viorel Morari, procurorul-șef Anticorupție, ne-au declarat că, nu există niciun dosar penal pe numele funcționarei.

Notari, implicați în scheme dubioase

Un alt caz în care persoane străine au beneficiat de proprietatea unei persoane cu dizabilități după ce aceasta a fost plasată într-o instituție rezidențială este cel al Tatianei. În timp ce aceasta era plasată în Internatul Psihoneurologic din Bălți, de mama femeii a îngrijit o vecină. După ce bătrâna a decedat, îngrijitoarea sa a angajat un notar ca să treacă imobilul acesteia pe numele său. La mijloc însă era Tatiana, căreia prin lege îi revenea o parte din casa părintească. „Mulți percep oamenii din internat ca pe cineva care nu ar avea nevoie de nimic, fiind în totalitate la întreținerea statului”, subliniază Ecaterina Golovatâi, coordonatoare de proiecte la Keystone Moldova, organizație care a monitorizat cazul respectiv. Pentru a o convinge pe Tatiana să renunțe la partea sa din imobil, la internat ar fi venit notarul angajat de vecina sa. Atunci Tatiana nu a semnat niciun document, peste o săptămână însă, vecina ar fi luat-o în vacanță acasă, pentru a-i arăta mormântul mamei. Acolo ar fi dus-o la notar și, în schimbul a 500 de lei, ar fi convins-o să pună totuși semnătura prin care renunță la proprietate.

Reprezentanții Keystone spun că de multe ori oamenii sunt deposedați de bunuri cu ajutorul unor notari. „În cazul în care un tutore se adresează unui notar pentru a vinde un bun aflat în proprietatea persoanei cu dizabilități, deseori acesta nu vede nicio problemă în situația respectivă și nu-și pune întrebarea unde va trăi omul mai departe. Nu toți notarii sunt competenți. Unii nici nu vor să te asculte dacă văd că ai venit cu o persoană care are o exprimare mai dificilă”, ne-a declarat Ecaterina Golovatâi. 

Solicitată de reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice, Diana Zgardan, președinta Asociaţiei Obşteşti „Liga Naţională a Notarilor”, ne-a declarat că în acest moment notarii încearcă să se conformeze noilor prevederi legale privind capacitatea de exercițiu.

„În legătură cu modificările intervenite în legislație privind capacitatea de exercițiu a persoanelor fizice, noi, notarii, suntem la etapa implementării noilor reglementări în vigoare din 2 iunie 2017. Și notarii, și instanțele de judecată, și autoritățile tutelare vom avea mult de lucru în acest sens. Va fi necesar de elaborat tehnici de comunicare cu persoanele cu dizabilități, crearea condițiilor de acomodare rezonabilă, or noi nu suntem specialiști în psihologie și psihiatrie. În cadrul unor evenimente care au fost organizate până la modificarea legislației, și imediat după aceea, am discutat mult la acest subiect. Până la această etapă am identificat unele aspecte practice, deja apărute, și soluțiile care se impun. Mai urmează să căutăm soluții la alte întrebări, care în mod inevitabil vor apărea, pentru ca să fim într-adevăr corecți în relațiile cu persoanele cu dizabilități, pentru a evita discriminarea lor și a nu le jigni demnitatea umană”, mai menționează Diana Zgardan.

A ajuns la CEDO ca să își recapete capacitatea juridică 

Elena (numele a fost schimbat - n.r.) a ajuns să-și facă dreptate la CEDO, după ce acum 15 ani a fost lipsită de capacitatea de exercițiu de fostul soț, care deținea o funcție importantă în sistemul medical. Bărbatul a plasat-o în Internatul Psihoneurologic Cocieri, pe termen nedeterminat, iar în calitate de tutore al femeii a fost numită nașa de cununie a cuplului. Deoarece la acea vreme legislația nu permitea persoanei declarate incapabile să se adreseze de sine stătător în instanță, femeia nu a avut posibilitatea de a intenta o acțiune în instanţa de judecată pentru apărarea drepturilor sale. În iulie 2015, avocații de la Promo-LEX au depus o cerere în numele Elenei în care au cerut restabilirea capacității de exercițiu. Instanța a respins și cererea avocaților, menționând că împuternicirile apărătorilor nu sunt valabile în acest caz, deoarece au fost semnate de o persoană care nu avea dreptul să o facă. Potrivit vechii legi, cererea privind restabilirea capacității de exercițiu era admisă doar la inițiativa tutorelui, membrilor familiei, a instituției de psihiatrie (psihoneurologie), a autorităţii tutelare, a procurorului şi în baza raportului de expertiză psihiatrică legală. Avocații Elenei au contestat încheierea Judecătoriei sectorului Botanica, dar judecătorii Curţii de Apel au respins recursul și au menținut soluția dată de prima instanță. Pentru că decizia Curții de Apel era definitivă și irevocabilă, Elena s-a adresat la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Magistrata Maria Ghervas, în prezent judecătoare la CSJ, este cea care a examinat cazul Elenei în 2002 și a lipsit-o de capacitate de exercițiu, fără ca ea să fi participat la proces.

Judecătoarea Maria Ghervas. Foto: CIJM

Solicitată de reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice, Maria Ghervas a declarat că vechea lege privind capacitatea de exercițiu era în defavoarea persoanelor cu dizabilități. „Legislația veche nu era tocmai în interesul persoanei deoarece era de ajuns să avem solicitarea de la rude sau familie și acea concluzie de la medici că persoana nu este conștientă, că suferă de o maladie psihică și, ca urmare, persoana se declara incapabilă. Acum legislația a evoluat și eu personal susțin noile modificări. Din experiența mea de judecător, pe parcursul a mai mulți ani, m-am convins că declarând absolut incapabilă o persoană nu îi facem bine, pentru că, oricât de grave ar fi dizabilitățile de care suferă, undeva, ea oricum rămâne conștientă”.

Potrivit ei, legislația nouă prevede în mod obligatoriu ca persoana să fie prezentă în fața instanței, astfel ca judecătorii să nu se bazeze doar pe concluziile medicale atunci când au un dosar cu implicarea unei persoane cu dizabilități. O altă prevedere se referă la faptul că persoanele pot decide cine să le fie tutore. 

Dumitru Sliusarenco, avocatul care a reprezentat-o pe Elena în instanță, consideră că lipsirea persoanei de capacitate de exercițiu este o practică greșită. „De la declararea independenței și până în prezent, instanțele din Moldova declară persoanele incapabile în baza unor percepții eronate, stereotipice, nejustificate din punct de vedere științific. Efectul acestei practici este tragic pentru oamenii pe care-i vizează, de la excluderea din societate și imposibilitatea de a-și exercita drepturile, până la pierderea familiei și izolare în instituții psihiatrice. Odată cu modificările operate prin Legea nr. 66 din 13 aprilie 2017, practica declarării persoanelor cu tulburări psihice ca fiind incapabile urmează să fie schimbată radical, deja vedem mai multe cazuri de restabilire a capacității juridice și asta este îmbucurător”, consideră avocatul.

„Ei fug de la internate și stau în subsol în timp ce locuințele lor au fost vândute de câteva ori pentru a șterge urmele” 

Avocatul Valerian Mămăligă susține că unele persoane cu dizabilități ajung să fie deposedate de tot ce au pentru că nicio autoritate nu monitorizează ce se întâmplă cu bunurile lor, după ce acestea ajung într-o instituție rezidențială. „Cu regret, deseori și autoritatea care vine să ceară plasament apără interesele tutorelui și nu ale persoanei cu dizabilități. Nimeni nu-și pune întrebarea ce se întâmplă cu proprietatea, deși, conform legii, tutorele trebuie să prezinte o dată pe an autorității tutelare din localitate un raport despre ce se întâmplă cu proprietatea persoanei cu dizabilități. În realitate astfel de rapoarte nu se fac”, susține juristul.

Natalia Ciobanu, de la Keystone Moldova. Foto: CIJM

Acest punct de vedere este împărtășit de ONG-urile care luptă pentru drepturile persoanelor cu dizabilități psihosociale. „În multe cazuri, persoanele rămase fără apartamente sau case sunt plasate în instituții, dar fug de acolo și se întorc înapoi la vechile locuințe, iar vecinii care i-au știut o viață le oferă mâncare. Ei stau pe scări sau în subsol, în timp ce apartamentele lor sunt vândute de câteva ori pentru a fi șterse urmele”, afirmă Natalia Ciobanu, de la Keystone Moldova.

Potrivit Olesei Doroncean, avocată la IDOM, multe persoane au fost lipsite de capacitatea de exercițiu în mod abuziv. „La lipsirea de capacitate de exercițiu aveau nevoie de o expertiză psihiatrică, care de foarte multe ori nu se făcea în prezența persoanei, ci doar în baza documentației medicale, care era deținută de spitalul de psihiatrie sau de internatul psihoneurologic. Medicii nu chemau persoana ca să facă o reevaluare a stării de sănătate, ci o făceau în baza documentelor”, spune jurista.

Sute de persoane, lipsite în mod abuziv de capacitatea de exercițiu

Datele organizațiilor neguvernamentale atestă sute de persoane lipsite de capacitatea de exercițiu. Potrivit datelor IDOM, la Internatul Psihoneurologic din Brânzeni, Edineț, în octombrie 2016, erau înregistrate 53 de persoane lipsite de capacitate de exercițiu de către instanțele de judecată.

Un număr record de persoane lipsite de capacitatea de exercițiu se atestă în cazul Casei internat pentru fete din Hâncești, unde 92% dintre persoanele adulte sunt declarate incapabile.

Ecaterina Golovatâi, coordonatoare de proiecte la Keystone Moldova. Foto: CIJM

În ceea ce privește proprietățile pe care le dețin persoanele cu dizabilități psihosociale plasate în îngrijirea statului, conform datelor din dosarele personale prezentate de instituție, doar un procent mic de beneficiari deține proprietăți, se arată în raport. În cele mai multe din cazuri, proprietățile deținute în teritoriu sunt casele părintești care nu pot fi locuite din motive tehnice. Alte proprietăți deținute de către beneficiari sunt terenuri aferente casei părintești sau terenuri agricole.

Pentru a verifica veridicitatea informației din dosarele personale cu privire la proprietățile persoanelor cu dizabilități plasate în instituțiile rezidențiale, Keystone Moldova a solicitat ajutorul structurilor teritoriale de asistență socială care urmau să efectueze verificarea în teren a datelor. În rezultat au fost identificate situații în care datele oferite de administrația publică locală contraveneau informației prezentate de Internatul Psihoneurologic Bălți și Internatul Psihoneurologic Brânzeni. Astfel, conform administrației instituției din Bălți, rata beneficiarilor care nu dețin nicio proprietate este de 18 la sută, în timp ce, conform notelor informative prezentate de Structurile teritoriale de asistență socială, rata acestora crește până la 49%. În cazul internatului din Brânzeni datele prezentate arată un procent de 15% versus 49%.

În baza răspunsurilor oferite de Structurile teritoriale de asistență socială s-a constatat că în multe cazuri proprietățile beneficiarilor au fost înstrăinate, fără ca structura teritorială de asistență socială să specifice de către cine a fost vândut imobilul și dacă persoana cu dizabilități plasată în instituția rezidențială a deținut sau nu cota parte din imobilul respectiv, precum și dacă imobilul unde a locuit anterior instituționalizării i-a aparținut în exclusivitate. În cele mai multe cazuri autoritățile locale s-au limitat să comunice că pe adresa respectivă locuiesc alți locatari sau că imobilul nu este locuit.

Datele Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei arată că în Republica Moldova sunt înregistrate 183,5 mii de persoane cu dizabilităţi, ceea ce reprezintă circa 5% din totalul populației. În instituțiile rezidențiale sunt peste două mii de adulți și circa 1.000 de copii. În ultimii doi ani doar 200 de persoane adulte au fost integrate în comunitate.

 

CSJ: „Dacă se adeverește că persoanele au fost deposedate de bunurile lor imobile, făptuitorii trebuie trași la răspundere” 

Mihai Poalelungi, președintele CSJ. Foto: CIJM

Într-un răspuns remis în adresa Centrului de Investigații Jurnalistice, Mihai Poalelungi, președintele Curții Supreme de Justiție, a menționat că instituția pe care o reprezintă condamnă cazurile în care persoanele au fost declarate incapabile în lipsa lor, doar în baza unor acte medicale.

„De principiu, este cel puțin îndoielnică pronunțarea unei hotărâri de lipsire a capacității de exercițiu care se bazează doar pe constatările unui raport medical, fără ca persoana în discuție să fie prezentă la ședința de judecată sau fără ca judecătorul să ia contact cu aceasta în locul în care se află, pentru a se convinge personal de veridicitatea raportului medical. Susținem acest fapt în condițiile în care constatarea juridică crucială privind capacitatea de exercițiu a unei persoane trebuia să le aparțină judecătorilor, nu medicilor”, se arată în răspunsul Curții Supreme de Justiție.

Totuși, Poalelungi menționează că CSJ nu cunoaște despre cazurile în care persoanele declarate incapabile au fost deposedate ulterior de bunurile pe care le dețineau. „Curtea Supremă de Justiție nu cunoaște asemenea fenomene și nu se poate pronunța cu referire la un caz concret, fără ca acest caz să se afle pe rolul ei. Dacă se dovedește că aceste persoane au fost deposedate în mod ilegal de bunurile lor imobile, toți făptuitorii trebuie trași la răspundere, iar sancțiunile pot fi unele de ordin penal, disciplinar și/sau civil.”

Investigaţia a fost realizată în cadrul proiectului „Mobilizarea societății civile cu scopul de a susține integritatea în sectorul Justiţiei în Republica Moldova”, desfășurat de Centrul de Investigații Jurnalistice şi Freedom House, cu susţinerea financiară a Departamentului de Stat al SUA.

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii