În dreptul procesual civil din Republica Moldova, declaraţiile martorilor constituie probe subiective esenţiale: ele pot confirma sau infirma faptele invocate de părţi și adesea influenţează decisiv hotărârea cauzei. Conform Codului de procedură civilă (CPC), martorii sunt audiați în ședinţa de judecată (art. 216 CPC) și își prezintă depoziţiile oral, sub jurământ, în faţa instanţei. Însă punerea efectivă în lucru a acestor declaraţii începe din faza de pregătire a procesului. La această etapă, părţile stabilesc încă de la început întinderea probatoriului: ele selectează și formulează probele invocate şi nominalizează martorii pe care vor să îi audieze. Orice probe – inclusiv cele cu martori – trebuie introduse în proces în această fază, până la termenele fixate de instanţă. În caz contrar, legea prevede sancţiuni procedurale. Astfel, potrivit art. 119¹ alin. (1) CPC, „toate probele se prezintă, sub sancțiunea decăderii, în termenul stabilit de instanța de judecată, în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare”. Prin urmare, de la bun început părţile trebuie să indice în cererea de chemare în judecată (sau în întâmpinare) toate dovezile pe care le invocă – printre acestea, numele şi datele martorilor propuşi – pentru a nu pierde dreptul de a le administra mai târziu.

Încadrarea legală. Codul de procedură civilă al RM, în redactarea actuală, consolidează rolul instanţei în faza de pregătire a cauzei. Astfel, instanţa stabilește un calendar de probe: judecătorul ordonează părților termene clare până la care trebuie depuse probele, inclusiv listă cu martori. De exemplu, art. 183 alin. (2) lit. g) CPC – coroborat cu art. 119¹ alin. (1) – îi conferă instanței dreptul de a fixa termene pentru prezentarea probelor. În practică, acest lucru se traduce prin încheieri din oficiu sau în răspunsul la cereri, în care se precizează că părţile trebuie să depună toate înscrisurile, să propună martorii, experţii, etc., până la o anumită dată.

Art. 119¹ CPC impune expres obligaţia de a finaliza „acumularea probelor” în faza de pregătire: după expirarea termenelor fixate, probele noi nu mai pot fi aduse decât în cazuri excepţionale (de exemplu, dovada de imposibilitate obiectivă de a le prezenta la timp sau dacă administrarea lor nu întrerupe ședința), iar chiar şi atunci doar cu acceptul părții adverse (art. 119¹ alin. (2) lit. a)–c) şi alin. (4)). Această regulă accentuează necesitatea ca, la pregătirea cauzei, părţile să-și completeze din timp listele de probe şi să anunţe toţi martorii propuşi; în caz contrar, probele suplimentare vor fi restituite de instanţă.

Obligaţiile părților: În concret, CPC RM reglementează ce trebuie să conţină actele de sesizare. În cererea de chemare în judecată reclamantul trebuie să expună pretinsele fapte şi temeiurile de drept, dar și să anexeze sau să menţioneze probele pe care le invocă. Prin urmare, reclamantul include, conform art. 166-166^1 (analog cu CPC român și legislația comentată), lista martorilor relevanți (nume, prenume, adrese) ca probe pe care se bazează cererea. La rândul său, pârâtul își formulează apărarea în întâmpinare (referință), în care – potrivit art. 186 alin. (3) lit. g) CPC – este obligat să indice în mod detaliat toate probele și martorii pe care le invocă împotriva fiecărei pretenţii a reclamantului. Așadar, ambele părţi trebuie să-şi „declare” martorii încă din documentele iniţiale, sub sancţiunea decăderii: neprezentarea unui martor dorit nu permite apoi introducerea lui cu uşurinţă în faza principală a judecăţii.

Judecătorul, pe baza CPC, are şi obligaţia de a verifica exhaustiv dosarul în pregătire. Astfel, el constată dacă reclamantul a depus toate probele cerute. Potrivit art. 185 alin. (1) lit. a^1) CPC, instanţa are obligaţia de a stabili dacă reclamantul a prezentat „toate probele, oferind, la solicitarea părţii, un termen suficient pentru prezentarea sau revenirea probelor”. Practic, dacă instanța observă că reclamantul a indicat viitori martori, acesta poate solicita un termen suplimentar pentru a-i cita sau pentru a aduce documente necesare. Modificările legislative recente au consolidat puterea judecătorului de a asigura finalizarea administrării probelor în faza de pregătire. De exemplu, art. 186 alin. (1) CPC îi conferă judecătorului dreptul să stabilească dată-limită până la care pârâtul trebuie să depună în instanţă întâmpinarea și toate probele (inclusiv indicarea martorilor), sub sancțiunea pierderii dreptului (decădere) la probe suplimentare. Prin art. 186 alin. (3) lit. g) CPC, pârâtul este obligat să arate, în referință, „toate probele împotriva fiecărei pretenții” ale reclamantului.

Sancţiuni procedurale: Importanța declarațiilor martorilor este reflectată şi de sancţiunile prevăzute în CPC pentru nerespectarea regulilor legate de martori. De pildă, dacă un martor refuză nejustificat să depună mărturie, art. 135 CPC prevede că trebuie să declare în scris motivele refuzului, iar instanța informează părțile. Dacă refuzul este neîntemeiat, martorul poate fi amendat cu până la 10 unități convenționale. De asemenea, art. 207 CPC dispune că, în situația neprezentării nemotivate a martorului la înfăţişare, instanța poate ordona aducerea forţată a martorului și, la cererea părții interesate, îl poate obliga să repare prejudiciul cauzat (de exemplu, să achite cheltuieli sau amenzi judiciare). Astfel, legea asigură că martorii propuși de părţi vor fi prezenţi şi audiaţi, sub sancțiuni dacă refuză sau întârzie.

Pregătirea procesului pentru dezbateri și prezentarea declaraţiilor martorilor

În faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare, instanța analizează dosarul şi fixează toate etapele administrative premergătoare dezbaterilor propriu-zise. Părțile continuă să completeze dosarul cu probe. Prezentarea declaraţiilor martorilor în această etapă înseamnă, în practică, următoarele:

- Formularea cererii/întâmpinării: Reclamantul și apoi pârâtul trebuie să menționeze în actele procesuale numele martorilor pe care îi propun. În cererea de chemare în judecată, reclamantul arată probele la care recurge – practic, include o listă cu martorii și alte dovezi – pentru a arăta instanței de la început cum dorește să-și susțină afirmațiile. Ulterior, pârâtul indică în întâmpinare probele (inclusiv martorii) cu care contracarează pretențiile reclamantului. Aceasta este baza prezentării declarațiilor: martorii sunt anunțați ca probe ce urmează a fi administrate.

- Termene procedurale: Instanța stabilește termene-limită pentru depunerea probelor şi citarea martorilor. Părțile trebuie să respecte cu stricteţe aceste termene. După încheierea perioadei de pregătire (stabilită prin încheierea de instanţă), probele invocate ulterior devin în general inadmisibile. Astfel, toți martorii propuși trebuie să fie citaţi în acest interval; nu se admite ca o parte să anunţe noi martori în ultima clipă din rațiuni de conveniență. Judecătorul, urmând art. 119¹, verifică dosarul și – dacă sunt găsite probe (martori) invocate tardiv – dispune restituirea lor, pentru că ele nu pot fi introduse în etapa următoare.

- Pregătirea audierei martorilor: Odată lista martorilor confirmată, instanța emite citații. Judecătorul poate organiza o şedinţă de pregătire a cauzei, în care se consemnează oficial listele finale de probe și se stabileşte calendarul audierilor (programarea şedinţelor de judecată). În această fază, se rezolvă și eventualele cereri privind martorii – de exemplu, excepţii de neaudiere a unor martori (dacă legea permite, p. ex. rude apropiate la conflict de interese) sau cereri de consemnare anticipată a declarațiilor (în situaţii excepţionale) – pentru ca la debutul dezbaterilor să rămână doar audierea efectivă.

- Importanţa strategiei în pregătire: Faza de pregătire este critică pentru martori. Părțile își formulează de acum strategia de audiere: poate fi schimbat ordinea martorilor, stabilite întrebări prealabile etc. Dacă apare neclaritate, părţile pot solicita instanței să clarifice subiectul probelor și să indice limitele probațiunii în cauză, prin încheiere de pregătire. Toate acestea determină cum vor fi prezentate declaraţiile martorilor la dezbateri. În consecință, o pregătire minuțioasă – incluzând obţinerea, eventual, a unor mărturii premergătoare sau studierea însemnărilor – influenţează conținutul final al declaraţiilor date în instanță.

- Fază finală – dezbaterile: În şedinţa de judecată propriu-zisă, instanța administrează probele deja declarate. Martorii înscriși sunt audiați pe rând. Procesul-verbal consemnează depozițiile acestora, astfel că declarațiile comunicate în pregătire se transformă în mărturie oficială de probă. În această fază, judecătorii şi părţile pot pune întrebări martorilor pentru lămurirea completă a declaraţiilor, iar instanţa poate chiar reaudia un martor („audiere din nou”/confruntare, art. 216 alin. (4) CPC) dacă sunt neconcordanţe între depoziţii.

În concluzie, declarările martorilor sunt introduse în proces încă de la pregătirea cauzei: legea impune prezentarea lor timpurie și substanţială pentru a fi utilizate la judecată. Prepararea şi citația martorilor în această etapă garantează un proces echitabil, organizat şi eficient. Ulterior, la dezbateri, declarațiile lor devin efectiv probe audiate, cu greutatea rezultatului confruntărilor și întrebărilor adresate. În toate etapele, importanța martorilor este reglementată explicit de CPC: participarea lor este asigurată de reguli procedurale clare, iar refuzul ori amânarea mărturiilor nejustificate atrage sancţiuni (amendă, aducere forţată).

Referințe: dispoziții din Codul de procedură civilă al RM (art. 119¹, 185, 186, 216 ș.a.) privind termenele şi modalitatea de administrare a probelor, analiză doctrinară.