CEDO condamnă Azerbaidjanul pentru încarcerarea jurnalistei de investigație Khadija Ismayilova // Legătura cu Republica Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a condamnat, la 27 ianuarie, Azerbaidjanul pentru urmărirea penală și încarcerarea jurnalistei de investigație Khadija Ismayilova pentru anchetele pe care le făcea. Ismayilova, o cunoscută jurnalistă de investigație, a fost reținută în decembrie 2014 și ulterior condamnată la șapte ani și jumătate de închisoare pentru mai multe capete de acuzare, inclusiv delapidare, evaziune fiscală și antreprenoriat ilegal. Jurnalista, care a negat acuzațiile, a fost eliberată în libertate condiționată în mai 2016. La Chișinău, în aprilie 2016, Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova a organizat un amplu protest, după ce Ambasada Azerbaidjanului a făcut presiuni asupra organizației să retragă un baner în susținerea jurnalistei azere.
CEDO, cu sediul la Strasbourg, a decis că Azerbaidjanul a închis-o pe Ismayilova „pentru a o reduce la tăcere și a o pedepsi pentru activitățile sale jurnalistice”, întărind îngrijorările exprimate de mult timp de CPJ și alte organizații conform cărora autoritățile azere au utilizat în mod abuziv sistemul de justiție penală pentru a intimida și pedepsi jurnaliștii independenți. Instanța a dispus ca Azerbaidjanul să plătească 12.000 de euro (14.300 de dolari americani) despăgubiri pentru prejudiciul moral și 4.000 de euro (4.800 de dolari americani) cheltuieli de judecată.
„Este o decizie mult așteptată în cazul reporterului de investigații azer Khadija Ismayilova și o recunoaștere a faptului că a fost urmărită penal ca represalii pentru munca sa. Este o rază de lumină pe fondul represiunii continue a autorităților azere asupra presei independente”, a declarat Gulnoza Said, coordonatorul programului pentru Europa și Asia Centrală al Comitetului pentru protecția Jurnaliștilor (CPJ), organizație internațională care a salutat decizia CEDO. „Azerbaidjanul are un palmares dezastruos în ceea ce privește respectarea hotărârilor CEDO. Având în vedere ignorarea continuă a acestora, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei ar trebui acum să solicite ferm Azerbaidjanului să asigure respectarea deplină a tuturor hotărârilor referitoare la libertatea de exprimare.”

Ismayilova are în prezent interdicție de călătorie pe fondul unui nou proces penal intentat actualului său post de televiziune, Toplum TV, precizează CPJ, într-un comunicat oficial. Azerbaidjanul rămâne una dintre țările cu cel mai mare număr de jurnaliști în închisoare, cu cel puțin 24 de jurnaliști închiși la 1 decembrie 2025, conform celui mai recent recensământ al închisorilor realizat de CPJ.
În mai 2016, Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova a afișat la balconul sediului său, care dădea spre curtea Ambasadei Azerbaidjanului, un baner prin care cerea eliberarea jurnalistei azere. Banerul a fost afișat doar o zi, întrucât, la solicitarea proprietarului clădirii în care se află sediul Centrului, ne-am văzut nevoiți să renunțăm la această formă de protest și să scoatem bannerul. Mai mult, un reprezentant al Ambasadei a făcut presiuni asupra echipei noastre și ne-a amenințat cu răfuiala. Organele de anchetă și autoritățile sesizate nu au cercetat cazut, dar colegii jurnaliști și din societatea civilă ni s-au alăturat la un protest în fața Ambasadei Azerbaidjanului.

Atunci, la inițiativa Transparency Moldova banerul a început să circule la organizații de media și din societatea civilă, care îl afișau la sediul lor timp de o săptămâna. Această campanie a fost prelută și la nivel internațional de reprezentanții Campaniei "Sport for Rights" care au îndemnat ONG-urile partenere din întreaga lume să printeze bannere sau postere cu mesajul #FreeKhadija şi să le afişeze în afara clădirilor unde îşi au oficiile, după care să posteze fotografii pe reţelele de socializare, utilizând acelaşi hashtag.
Khadija continuă să-și facă meseria în țara sa. M-am întâlnit cu Khadija la o conferință a jurnaliștilor de investigație din Ucraina și am discutat despre cum e să faci jurnalism de investigație într-o țară cu un regim de conducere autoritar, cu autorități netransaprente și cu o presă, care nu este liberă.
Interviu acordat de Khadija Ismaylova pentru portalul Anticoruptie.md poate fi citit aici.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
