DOC// Cele mai mari despăgubiri în dosarul Laundromat, contestate de Ministerul Finanțelor
Ministerul Finanțelor a contestat la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) decizia privind achitarea unor despăgubiri de peste un milion de lei judecătorului Serghei Popovici. O cerere în acest sens a fost depusă în data de 31 martie. Magistratul a fost scos de sub urmărire penală în dosarul Laundromat pentru complicitate la spălarea de bani, dar a fost găsit vinovat, în aceeași cauză, pentru pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri contrare legii. Centrul de Investigații Jurnalistice a deconspirat într-o anchetă amplă circumstanțele în care judecătorii au eliberat ordonanțele de încasare a datoriilor. Jurnaliștii au descoperit că judecătorii emiteau ordonanțe în baza unor xerocopii ale actelor, eliberate de autorități din străinătate, fără însă a fi autentificate.
Conform acuzatorilor, în dosarul Laundromat, primele 500 de milioane de dolari au fost „spălate” anume prin semnătura judecătorului de la Comrat, Serghei Popovici. Cererea în acest caz fusese depusă pe 16 noiembrie 2011 și, deși actele prezentate par îndoielnice, cum ar fi procura care nu specifică dreptul de a depune și semna cereri în judecată de către Viktor Koruts, lipsa rechizitelor bancare etc., Popovici a decis că datoria e reală și trebuie întoarsă.
Soarta altor 770 de milioane a fost decisă pe 30 august 2013, la o săptămână de la depunerea cererii. Toate actele prezentate în instanță erau întocmite în limbile rusă și engleză, dar nu conțineau și rechizitele bancare ale părților.
Judecătorul Popovici a dispus încasarea în folosul creditorului a sumei de 700 de milioane de dolari, precum și suma de 70 de mii de dolari de la moldoveanul Radu Vasile, care figurează în dosar cu adresa în raionul Comrat, satul Ferapontievca, str. Pobedî 12.
Anticoruptie.md l-a localizat pe acest cetățean în Chișinău, cu viza de reședință în sectorul Buiucani al capitalei.
În ancheta Spălătoria banilor publici, jurnaliștii CIJM au dezvăluit că statul urmează să achite prejudicii morale de milioane de lei în cazul judecătorilor anchetați anterior pentru complicitate la spălarea a 22 de miliarde de dolari din Rusia, dar scoși de sub urmărire penală. Unii condamnați, alții achitați în același dosar Laundromat, dar pentru pronunţarea cu bună-ştiinţă a unei hotărâri contrare legii, 14 foști și actuali slujitori ai Femidei au depus cereri de recuperare a daunelor morale. Ministerul Justiției a declarat pentru portalul Anticoruptie.md că toate deciziile judecătorești au fost contestate, iar instituția solicită în toate cazurile respingerea acțiunilor ca fiind neîntemeiate.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
