Reparație fără sfârșit timp de 15 ani la două grădinițe din raionul Criuleni
De mai bine de 15 ani în satul Cruglic, Criuleni, se reconstruiesc în paralel două grădinițe. Autoritățile nu știu când vor fi terminate lucrările și nici câți bani au fost investiți până acum în cele două construcții. Între timp, micuții din sat se înghesuie într-o clădire adaptată, de unde lipsesc condițiile elementare pentru instruire.
Formal, la Cruglic există trei grădinițe. Dintre acestea doar una funcționează, în fosta casă a președintelui de colhoz. Alte două clădiri –fosta grădiniță a satului și o anexă a școlii, cu o capacitate de 75 de locuri fiecare, sunt în reparații de mai mulți ani, pentru renovarea lor pompându-se constant sume de ordinul milioanelor de lei.
Ion Grecu, primar la Cruglic între anii 1987 – 2007, susține că autoritățile au greșit atunci când au decis să investească în paralel în două clădiri. ”Nu trebuiau alocați bani pentru reparaţia vechii grădiniţe, trebuia să se investească în anexă, să fie terminat acest lucru, după care - şi în alte clădiri, dacă e nevoie”, afirmă Ion Grecu. Anexa la școala din sat – o construcție impunătoare - a fost edificată la începutul anilor 90, când instituția găzduia peste 600 de copii, și are două blocuri A şi B. Anexa A, cu subsol şi trei etaje, urma să fie spaţiu de studii pentru 12 clase, iar anexa B – sală de sport şi de festivităţi.
să o transforme într-o grădiniță. Foto: CIJM
Ion Grecu spune că la momentul când a fost elaborat proiectul, această investiție era pe deplin justificată, deoarece multe clase funcţionau în spaţii adaptate din fostele vestiare şi holuri. ”Ne-am propus să construim o anexă la şcoală, ca să putem oferi copiilor condiții mai bune. Fiind într-o deplasare peste hotare, în Cehia, văzusem cum funcţionează o şcoală-grădiniţă, am vrut să facem acelaşi lucru în Cruglic. Am reproiectat primul etaj al anexei în grădiniţă, iar în celelalte două nivele urmau să fie săli de clasă. În primii ani, sursele alocate erau valorificate pe deplin, făcându-se lucrări costisitoare”, susține Ion Grecu.
Lucrurile însă nu au fost duse până la capăt și anexele au stat conservate mulți ani la rând. La începutul anilor 2000, când grădiniţa veche nu a mai putut funcţiona, autorităţile locale au decis să reproiecteze primul etaj din anexa A în trei grupe de grădiniţă, ca să acopere necesarul de locuri pentru preșcolari.
Responsabilii se învinuiesc reciproc
Ion Grecu afirmă că după expirarea mandatului său în anul 2007, conducerea ulterioară a primăriei a ratat alocări în valoare de peste 2,5 mln de lei pentru grădiniță, banii fiind redistrubuiți în alte scopuri.
La rândul său, Svetlana Cucu, primar în sat între anii 2008-2015, a spus că investițiile nu au fost ratate. Ea afirmă că în unul din anii electorali întreprinderea „Crioconstrucţia”, care a realizat cele mai multe lucrări la anexe, ar fi primit 1 mln 600 mii lei pentru continuarea lucrărilor, dar consiliul raional i-a retras 800 de mii de lei, motivând că întreprinderea nu va putea utiliza într-un singur an acele surse financiare. Întrebată de ce a fost nevoie să se investească surse în două grădiniţe a câte 75 de locuri, şi nu s-a investit doar în Anexa A, în 2 etaje, de exemplu, Svetlana Cucu a dat vina pe predecesorul său. „Dacă dl Grecu reproiecta în 2007 nu un etaj, ci două, din anexa A din şcoală în grădiniţă, nu mai era nevoie să fie investiţi bani şi în aşa numita „grădiniţă de bază”. Pentru finalizarea celor trei grupe din anexa A, în 2014, au fost alocaţi bani din bugetul raional (550 de mii de lei), iar restul sumei - din bugetul primăriei.
Svetlana Cucu dă asigurări că au rămas foarte puţine lucrări de efectuat – conectarea blocului la apeductul sătesc și stabilirea modalității de pregătire a bucatelor și pentru grădiniță la cantina liceului. După ce aceste lucruri vor fi puse la punct, ar urma să fie verificată funcționarea sistemului de încălzire.
Au plecat fără să finalizeze lucrările
Actualul primar al satului, Gheorghe Druță, ne demonstrează că așa-numita anexă este aproape gata. Mai sunt de efectuat unele lucrări de finisare, cum ar fi montarea mânerelor la uşi, dotarea bucătăriilor din grupe, conectarea sistemului de iluminare separat de cel al şcolii, amenajarea terenului de joacă şi pavilioanelor, conectarea la apeduct. Grădiniţa a primit în 2014 şi mobilierul necesar, paturi şi saltele pentru 90 de copii, o parte din care stau în încăperile în proces de amenajare, altă parte fiind depozitată în casa de cultură. Dotarea a fost condiționată de faptul că instituția va începe să funcționeze la scurt timp, ceea ce nu s-a mai întâmplat.
Ultimul contract pentru lucrări de construcție-montaj la acest edificiu a fost încheiat de primăria Cruglic la 11 iulie 2014. Valoarea proiectului se ridică la 767 703 lei, iar firma care urma să facă lucrările - Odoregal Grup SRL, a fost selectată dintr-un număr de patru participanți pentru că a propus cel mai mic preț. Potrivit contractului semnat inițial, firma se angaja să execute toate lucrările în decurs de 3 luni, astfel încât exista speranța că din octombrie-noiembrie 2014 grădinița să își poată începe activitatea. Chiar dacă fima nu și-a onorat angajamentele, la 31 decembrie 2014 a fost semnat un contract adițional prin care termenul de efectuare și finalizare a lucrărilor a fost extins până la 30 mai 2015. La aproape 9 luni de la termenul-limită a contractului, lucrările încă nu au fost finalizate.
Primarul Gheorghe Druță spune că până acum firmei i-au fost achitați 530 mii de lei, adică în jur de 80 la sută din valoarea inițială a contractului.
”Ei s-au angajat să facă restul lucrărilor. Au motivat că nu au surse financare, că trebuie să primească banii de la alte obiecte la care au lucrat. Ne-au promis că de îndată ce obțin achitările, vin și termină lucrările care au rămas”, afirmă primarul. Edilul speră ca firma să își onoreze obligațiile și din toamnă grădinița să poată funcționa. Potrivit lui, semnarea unui nou contract ar însemna tărăgănarea cu cel puțin șase luni a dării în exploatare a construcției.
Solicitat de Centrul de Investigații Jurnalistice, Ion Bucur, vicedirector Odoregal grup, a motivat că lucrările au fost stopate din cauza stării sale de sănătate, dar a dat asigurări că acestea vor fi finalizate în cel mai scurt timp. ”Chiar azi am vorbit cu primarul. Vreo jumătate de an am fost bolnav. Practic nimic nu mai avem de făcut – au rămas pavilioanele și niște mărunțișuri – unde niște lacăte, unde altceva. Practic lucrul acolo este terminat, adică e păcat să spunem că obiectul e lăsat și nu-i făcut. Lucrul de bază e terminat. Noi ne onorăm obligațiile până la urmă”, ne-a asigurat Ion Bucur.
Nimeni nu știe cât s-a investit
Actualul primar din Cruglic, ales în iunie 2015, nu ştie unde poate găsi date referitoare la suma totală a investițiilor făcute de-a lungul anilor în cele două clădiri. Într-o hotărâre a Curții de Conturi se arată, însă, că în anul 2010 pentru acest obiectiv au fost prevăzute alocații în sumă de 1,6 mln lei, dar s-au finanțat doar jumătate din aceste cheltuieli. Auditorii curții au constatat atunci că nici administrația raională și nici cea locală nu dispuneau de un studiu de fezabilitate privind mijloacele necesare finalizării acestui obiectiv. În raport se mai arată că documentația de proiect a fost modificată de mai multe ori, ultima actualizare fiind făcută în anul 2007. Atunci valoarea de deviz era de 13,7 mln lei.
Auditorii au mai menționat că până în anul 2002, cheltuielile suportate erau trecute în fiecare an la majorarea valorii de bilanț a școlii, ulterior fiind acumulate la contul bilanțier „Cheltuieli bugetare pentru investiții capitale”. La sfârșitul anului 2010, acestea constituiau peste 5, 1 milioane lei.
Tărăgănarea lucrărilor a creat și probleme de alt gen, cum ar fi imposibilitatea exploatării unei cazangerii comune pentru școală și viitoarea grădiniță. Asta deoarece, între timp, cele două instituții au revenit în gestiunea a două autorităţi diferite - Consiliul Raional și primăria. Fiecare are propriul buget pentru întreţinere şi nu este clar, spune primarul, cum vor împărţi acestea cheltuielile pentru căldură: „Liceul lucrează până la amiază şi ei au stabilit un regim de încălzire care le convine: la patru dimineaţa o pornesc mai tare, ca la 11.00 ziua să micşoreze focul şi doar să menţină o anumită temperatură. Grădiniţa are nevoie de căldură pe tot parcursul zilei”, ne spune primarul.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
