Bani europeni pentru 10 spitale din Republica Moldova. Ce instituții medicale vor fi eficientizate energetic
10 instituții medicale din Chișinău și Bălți vor fi eficientizate energetic. Guvernul a aprobat semnarea Acordului de grant dintre Republica Moldova, Banca Europeană de Investiții și Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii pentru implementarea Proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova”. Costul total al proiectului este estimat la aproape 87 de milioane de euro, iar perioada de implementare va fi de șase ani.
Proiectul prevede reabilitarea energetică a circa 203 mii de metri pătrați de clădiri publice. Investiția va contribui la reducerea consumului de energie electrică cu circa 20% și a consumului de energie termică cu până la 55%, iar, anual, aproape un milion de cetățeni vor beneficia de servicii medicale în condiții îmbunătățite.
„Renovarea și modernizarea energetică a spitalelor va îmbunătăți condițiile pentru pacienți și personalul medical, va reduce consumul de energie și costurile de întreținere, precum și va avea un impact pozitiv asupra mediului, prin diminuarea emisiei gazelor cu efect de seră”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Totodată, proiectul va contribui la crearea a peste 3500 de locuri de muncă în sectorul construcțiilor.
Acordul de grant are o valoare de 10 milioane de euro, bani nerambursabili, și completează Contractul de Finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI) de 30 milioane de euro, împrumutul din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) de 30 milioane de euro, dar și Acordul inițial de grant din partea BEI în valoare de 12,4 milioane de euro.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
