Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

Știri

Importurile de diamante rusești, interzise // UE a aprobat al 12-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Distribuie
uploads/stiri/2023/12/15/11742(810,455).jpg
Captură

Uniunea Europeană a aprobat joi un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care include în special o interdicție a importurilor de diamante rusești în UE. Liderii europeni, reuniți la un summit de la Bruxelles, au salutat adoptarea acestui nou pachet, al 12-lea de la invazia rusă a Ucrainei din 24 februarie 2022.

UE va lua, de asemenea, măsuri pentru a îmbunătăți eficacitatea sancțiunilor asupra petrolului rusesc, în special să extindă aceste sancțiuni pentru petrol și la GPL, gazul petrolier lichefiat, butanul și propanul, utilizate în special pentru încălzire.Țările occidentale au decis să interzică toate importurile de petrol rusesc peste pragul de preț stabilit la 60 de dolari pe baril.

Rusia, însă, a reușit să ocolească această măsură, prin dezvoltarea unei flote „fantomă” de vase și, de asemenea, datorită ajutorului Chinei și Indiei.

Interdicția UE va afecta diamantele naturale sau sintetice și bijuteriile din ianuarie, iar diamantele rusești tăiate în alte țări din septembrie 2024.

Moscova este acuzată că îşi finanţează o parte a campaniei sale militare împotriva Ucrainei graţie comerţului său profitabil cu diamante, care reprezintă o cifră de afaceri de 4-5 miliarde de dolari pe an, potrivit AFP, scrie Agerpres.

UE a cumpărat anul trecut diamante rusești în valoare de 1,4 miliarde de euro, potrivit Eurostat, în condițiile în care nu a interzis nici importurile de pietre prețioase, scrie Hotnews.ro.

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.


Abonează-te