Jumătate dintre întreprinderile de stat sunt inactive și trebuie lichidate. Deputați: Sanatorii și cantine transmise în bilanțuri, dar de negăsit în teren
Aproape jumătate dintre întreprinderile de stat din Republica Moldova, multe fondate încă în anii '90, nu mai desfășoară nicio activitate și urmează să fie lichidate. Înainte de dizolvare însă, statul trebuie să-și caute patrimoniul - sanatorii, cantine, terenuri și clădiri care figurează în acte, dar despre care autoritățile nu știu dacă mai există sau cine le folosește. Concluziile au fost prezentate la audierile Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea întreprinderilor de stat din 31 iulie. Comisia parlamentară de anchetă, prezidată de deputatul Dinu Plîngău, a fost instituită de Parlament la 2 iulie, în contextul scandalului de la Moldatsa, după apariția informațiilor privind salarii ridicate, angajări controversate și posibile nereguli în administrarea întreprinderilor de stat.
Comisia a constatat o situație paradoxală: unii fondatori au în bilanț bunuri imobile, fără să cunoască situația lor reală și fără să poată spune dacă ele mai există fizic sau sunt utilizate de terți.
„Nu poate fi transmis un sanatoriu și el să dispară. Au fost cazuri într-adevăr în care s-au transmis bunuri care nu erau înregistrate. Și nu este exclus că bunurile există în natură, poate chiar sunt utilizate de un terț, dar pentru aceasta ele trebuie în primul rând identificate și nu cred că-i o problemă ca fiecare autoritate, fiecare minister, să facă o vizită la fața locului”, a declarat deputatul Igor Talmazan, membru al comisiei.
Parlamentarul a subliniat că în ministere și autorități încă mai există persoane cu memorie instituțională, care ar putea oferi informații despre fostele bunuri ale statului și ar trebui implicate în procesul de identificare.
Un apel similar a venit din partea secretarului comisiei, deputatul Vasile Grădinaru, care a cerut ca bunurile să fie identificate și valorificate rapid, iar acolo unde acest lucru nu este posibil, să fie luată o decizie clară privind soarta lor.
„Rugămintea către fiecare dintre noi este să vedem, să ne uităm în oglinda noastră și să vedem bunurile care le avem ca să le valorificăm. Astăzi agenții economici duc o lipsă mare de terenuri, instituțiile publice duc lipsă de spații, noi plătim pentru anumite entități arendă și noi nu valorificăm bunurile care le avem. Haideți să vedem: dacă avem să le folosim, dacă nu – nu. Dacă nu s-a făcut până acum, eu înțeleg, se întâmplă multe motive, n-o să căutăm acum vinovatul, dar întrebarea este ca în cele ce urmează să ne ocupăm de acest proces”, a subliniat Grădinaru.
Tabloul general este unul al dezordinii administrative. Potrivit datelor Agenției Servicii Publice, în Republica Moldova sunt înregistrate 515 întreprinderi de stat. În baza unei decizii a Guvernului din 2017, acestea urmau să treacă din gestiunea ministerelor în administrarea Agenției Proprietății Publice. Procesul însă a fost marcat de neconformități: unele entități au fost transmise fără acte de predare-primire, altele au rămas în gestiunea ministerelor, iar multe au fost reorganizate de mai multe ori și nu mai au legătură cu instituțiile care le-au fondat.
În prezent, în registrele APP figurează 168 de întreprinderi de stat, unele inactive, însă Agenția nu deține calitatea de fondator pentru toate, tocmai pentru că transferul nu a fost finalizat. O parte se află în proces de lichidare, un număr redus sunt active și profitabile, iar aproape jumătate nu mai desfășoară nicio activitate.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
