Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

Știri

Mihai Poalelungi vrea instanţe specializate pe cazuri de corupţie. Experții critică inițiativa

Distribuie
uploads/stiri/2015/07/23/182(810,455).jpg

Centrul de Reformă în Sistemul Judecătoresc (CRSJ), condus de Mihai Poalelungi, președintele Curții Supreme de Justiție, vrea instanţe judecătoreşti specializate în examinarea exclusivă a dosarelor de corupţie şi celor conexe. Judecătorii care fac parte din acest centru vor să vină cu un pachet legislativ în acest sens. Experţii din domeniu nu cred că iniţiativa va reforma domeniul, argumentând că mai degrabă e nevoie de ordine în sistemul existent.

Ideea CRSJ porneşte de la faptul că sistemul nostru judiciar continuă să fie criticat pentru lipsă de coerenţă, profesionalism şi integritate în combaterea “principalului flagel al societăţii – corupţia”. Iniţiativa presupune crearea unei instanţe de fond pe baza Judecătoriei Militare, a unei Curţi de Apel specializate pe astfel de dosare şi a unui Colegiu specializat în cadrul Curţii Supreme de Justiţie. Mai mult, judecătorii specializaţi ar urma să treacă o selecţie riguroasă, “care ar exclude orice riscuri şi vulnerabilitate de corupţie”.

Potrivit argumentării publicate pe site-ul Curții Supreme de Justiție, cunoştinţele aprofundate ale judecătorilor ar duce la luarea unor decizi corecte şi la “o înţelegere mai bună a realităţilor referitoare la cazurile care le sunt încredinţate”. Experţii nu sunt însă de aceeaşi părere.

Inițiativă nejustificată 

Vlad Gribincea, preşedintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) spune că instanţele specializate se creează de obicei atunci când există un volum de muncă foarte mare. “Câteva sute de dosare de corupţie anual nu constituie acest volum. În plus, nu există nicio certitudine că riscurile legate de corporativism şi control vor dispărea”, adaugă avocatul.

În schimb, el vede oportună specializarea judecătorilor din cadrul instanţelor unde sunt mai multe cazuri de corupţie, bunăoară la Chişinău, Bălţi, Cahul. “Studiile de optimizare au demonstrat că trebuie să renunţăm la judecătoriile specializate şi să trecem la judecători specializaţi, care să lucreze prin rotaţie, nu să stea în aceeaşi funcţie toată viaţa. Instanţe noi înseamnă cheltuieli foarte mari şi un risc mare de închidere a sistemului astfel încât şi acolo să existe corupţie”, crede Vlad Gribincea.

“O castă într-o castă”

Nici Mariana Kalughin, expertă la Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, nu crede că iniţiativa ar putea revoluţiona domeniul. Ea consideră că infracţiunile de acest tip nu sunt atât de complicate în judecare ca să fie necesară o instruire suplimentară a judecătorilor sau chiar să se creeze instanţe specializate, “precum ar fi infracţiunile cibernetice, spre exemplu, unde trebuie să posezi cunoştinţe fundamentale în acest domeniu ca să înţelegi esenţa”.

Experta vede mai multe dezavantaje. “Se va crea un grup mic de judecători şi va creşte probabilitatea să se stabilească nişte relaţii clientelare. Cei care judecă vor putea fi identificaţi şi influenţaţi mult mai uşor – «o castă într-o castă». Nu cred că acest lucru ar răsturna sistemul şi ar înregistra performanţe absolute în domeniu”, susţine Mariana Kalughin.

În opinia ei, instruirea suplimentară va fi necesară dacă se va ajunge la judecarea cazurilor de îmbogăţire ilicită, pentru că e vorba de calcule şi expertize, dar “nici acestea nu sunt efectuate de judecători, ci de experţii judiciari”.

Mai întâi o analiză, apoi propuneri

Dumitru Visternicean, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, s-a arătat la fel de sceptic. Dacă ar funcționa bine sistemul judecătoresc actual şi ar exista o reglementare clară a legislaţiei, spune el, nu ar mai fi nevoie de formarea unui sistem într-un alt sistem. “Constituţia prevede că toţi suntem egali în faţa legii şi a Justiţiei. Atunci de ce dosarele de corupţie trebuie să aibă prioritate faţă de cele de omor, viol, decăderea din drepturile părinteşti, divorţ etc.?”, se întreabă retoric magistratul.

Mai mult, Dumitru Visternicean aminteşte că, indiferent de caz, deciziile finale le ia CSJ. “Dacă nu reformăm nimic la acest nivel, indiferent de câte reforme am face în instanţele de fond, nu ştiu dacă se va schimba ceva. Dacă aş fi în locul acestui Centru, care nu prea înţeleg pe ce temei juridic activează, aş face mai întâi un studiu ce ţine de infracţiunile legate de corupţie”, recomandă judecătorul.

Membrul CSM propune soluția României unde autoritățile au delimitat clar corupţia mică de cea mare. “În ceea ce priveşte corupţia de nivel înalt, ar putea fi creată o specializare la nivel de Curte de Apel, ca primă instanţă, iar la recurs – Curtea Supremă de Justiţie. Astfel s-ar asigura operativitatea examinării dosarelor”, propune Dumitru Visternicean.

Luna trecută, 18 organizaţii neguvernamentale au criticat mai multe iniţiative de modificare a legislației în domeniul Justiției, lansate de Centrul pentru Reformă în Sistemul Judecătoresc în mai 2015. CRSJ a venit atunci cu 17 inițiative de modificare a legislației. Printre acestea – introducerea juraților, judecătorilor de onoare, schimbarea modului de plată a taxei de stat, componența Curții Supreme de Justiție (CSJ), schimbarea modului de examinare a cauzelor în instanțele judecătorești în sensul reducerii căilor de atac. Experții consideră că majoritatea acestor inițiative nu se regăsesc în Strategia de Reformă a Sectorului Justiției (SRSJ) pentru anii 2011 – 2016, aprobată prin Legea nr. 231 din 25 noiembrie 2011, unele contrazic Strategia, nu pot fi aplicate sau chiar sunt periculoase pentru Republica Moldova.

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.


Abonează-te