Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

Știri

Peste 100.000 de delfini ar fi murit în Marea Neagră de la începutul invaziei ruse în Ucraina. Cercetător ucrainean: „Situația este îngrozitoare”

Distribuie
posts/2026/07/14/annotation-2026-07-14-133328__13-33-51__741x386.jpg
Ivan Rusev/Facebook

Marea Neagră a devenit unul dintre cele mai periculoase habitate pentru delfini după declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina. Peste 100.000 de cetacee ar fi murit de la începutul războiului, iar refacerea populațiilor ar putea dura zeci de ani, susține biologul ucrainean Ivan Rusev, citat de Digi24.

Rusev, doctor în științe biologice și șeful Departamentului de Cercetare al Parcului Natural „Limanurile Tuzlei” din Ucraina, afirmă că doar în prima jumătate a anului 2026 ar fi murit aproximativ 20.000 de delfini. Potrivit cercetătorului, numărul real ar putea fi mult mai mare, deoarece aproximativ 95% dintre cadavrele animalelor se scufundă, iar doar o mică parte ajunge la țărm și poate fi documentată.

„Situația din Marea Neagră este pur și simplu îngrozitoare”, a declarat Rusev, explicând că documentarea cazurilor de mortalitate este esențială pentru anchetele privind impactul războiului asupra mediului.

Potrivit biologului, principalul factor care afectează delfinii îl reprezintă sonarele militare folosite de submarine și nave de suprafață. Aceste echipamente emit unde sonore puternice care ar afecta sistemul de ecolocație al cetaceelor, provocând pierderea capacității de orientare și de hrănire.

„Funcționarea acestor echipamente distruge complet sistemul de ecolocație și capacitatea de orientare a delfinului”, a explicat Rusev. Potrivit acestuia, animalele afectate nu mai pot identifica sursele de hrană, se izolează de grupuri și devin vulnerabile la epuizare și boli.

Un alt factor important îl reprezintă exploziile produse în timpul operațiunilor militare. Cercetătorul susține că undele de șoc generate de bombardamente în apă pot provoca traume grave cetaceelor, inclusiv prin schimbările bruște de presiune.

Rusev mai atrage atenția asupra pericolului reprezentat de minele marine și de poluarea chimică. Potrivit acestuia, în Marea Neagră au ajuns combustibili, metale grele și alte substanțe toxice în urma distrugerii unor infrastructuri și a incidentelor provocate de război.

Biologul afirmă că poluarea este cu atât mai periculoasă pentru delfini deoarece aceștia se află în vârful lanțului trofic și acumulează în organism substanțe toxice. Acestea le afectează sistemul imunitar și cresc riscul apariției unor infecții.

Cercetătorul a menționat și scufundarea unor petroliere rusești în strâmtoarea Kerci, precum și alte deversări de substanțe poluante care ar fi contribuit la degradarea ecosistemului marin.

Potrivit lui Rusev, delfinii încep să evite zonele afectate de lupte. Cercetători din Bulgaria, România și Turcia ar fi observat o creștere temporară a numărului de animale în apele lor, ceea ce indică migrarea acestora din regiunile afectate de război.

O investigație realizată de Anticoruptie.md, ECOCID: Animalele și păsările din Europa, ținta criminalilor de război ruși, a documentat impactul războiului asupra ecosistemelor din regiunea Mării Negre. Materialul a analizat cazuri de mortalitate a delfinilor în Ucraina, România și Bulgaria și a prezentat opiniile specialiștilor privind rolul poluării fonice, exploziilor și contaminării apelor în degradarea mediului marin.

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Tag-uri Știri
Distribuie

Abonează-te