Firmele deputatului Oleg Sârbu – favoritele unor instituții de stat
Două firme dintre cele nouă pe care le deține deputatul democrat Oleg Sârbu sunt furnizoare constante de produse alimentare și combustibil pentru trei internate psihoneurologice din nordul țării, toate fiind gestionate de Ministerul Muncii, Protecție...
Judecătoria Buiucani: Cererea de încetare a dosarului penal intentat lui Filat este neîntemeiată
Judecătoria sectorului Buiucani al Capitalei a respins marţi, 26 ianuarie, demersul avocaţilor lui Vlad Filat prin care au solicitat încetarea cauzei penale pe numele clientului lor. Apărătorii au cerut să fie declarat nul şi rechizitoriul în care fo...
Ex-angajate ale Judecătoriei Râşcani, condamnate pentru fraude la repartizarea aleatorie a dosarelor
O fost specialistă şi o ex-grefieră din cadrul Judecătoriei sectorului Râşcani al Capitalei au fost condamnate la închisoare cu suspendare pentru că, pe când lucrau în instanţă, au admis fraude în programul informaţional de gestionare aleatorie a dos...
Respinși de președinte, fiii a doi foști magistrați compromiși insistă să devină judecători
Corneliu Crețu și Petru Harmaniuc, fiii foștilor judecători Gheorghe Crețu și Valeriu Harmaniuc, s-au înscris în cursa pentru funcția de magistrat la Judecătoria sectorului Centru al Capitalei, unde sunt trei posturi vacante. Cei doi absolvenți ai In...
SONDAJ // Ce cred judecătorii, procurorii şi avocaţii despre starea de lucruri în Justiţie
Reforma Justiţiei, demarată acum patru ani, a avut un impact pozitiv asupra sistemului. Cel puţin asta cred cei aproape 1.000 de judecători, procurori şi avocaţi din ţară intervievaţi în cadrul unui sondaj realizat de Centrul de Investigaţii Sociolog...
Mihai Poalelungi, singurul candidat la funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție
Mihai Poalelungi este singurul candidat la funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ), instituție în fruntea căreia se află din februarie 2012. Suplinirea postului de președinte al înaltei instanțe va fi pusă în discuție marți, 26 ianu...
LIVE, FOTO // Proteste de amploare la Chișinău. Mii de oameni cer anticipate
Mii de oameni s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale ca să-şi exprime din nou nemulţumirea faţă de felul în care a fost învestit Guvernul în frunte cu democratul Pavel Filip şi să ceară alegeri anticipate. Protestul este organizat de exponenţii...
Democrația, în pericol!
„Dictatura perfectă este dictatura care are aparențe de democrație, o închisoare fără ziduri de unde prizonierii nu se gândesc să evadeze, un sistem de sclavaj în care, grație consumului și divertismentului, sclavii se atașează de servitutea lor” Ald...
Vlad Filat: "Nu am avut niciun fel de comunicare cu cei 7 deputaţi ai PLDM, care au decis să voteze guvernul"
Liberal-democratul Vlad Filat, arestat pentru acte de corupţie, dezminte că ar fi încercat să convingă şapte colegi de-ai săi să voteze pentru un guvern în frunte cu un democrat. Mesajul, transmis prin intermediul avocatului, a fost postat pe reţeaua...
DOC // Miniştrii din Guvernul Filip au semnat declaraţia de integritate propusă de societatea civilă
Membrii Cabinetului de miniştri, învestit la 20 ianuarie, au semnat declaraţia de integritate pe proprie răspundere, doar că acest lucru nu s-a întâmplat public, aşa cum a cerut societatea civilă. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, demni...
Societatea civilă condamnă modul în care a fost învestit Guvernul Filip
Mai multe organizații neguvernamentale au semnat o declarație prin care condamnă modul de formare, votare și învestire a Guvernului condus de Pavel Filip. Cele 23 de ONG-uri nu consideră valabile declarațiile de integritate semnate de candidatul la f...
Curtea de Apel Chişinău: Grigore Gacikevici rămâne în arest
Curtea de Apel Chişinău a menţinut joi, 21 ianuarie, decizia Judecătoriei sectorului Buiucani al Capitalei din 29 decembrie, 2015, prin care a dispus arestarea lui Grigore Gacikevici, fost preşedinte al Băncii de Economii, pentru alte 30 de zile. ...
Abonează-te
