Aleșii poporului au cheltuit milioane pentru transport, închirierea spațului locativ și promovare. Câți bani au fost alocați pentru indemnizații
În perioada august 2022 - iunie 2023, deputații au ridicat un salariu lunar de 19 mii de lei, iar pe lângă acesta au beneficiat și de compensații și indemnizații neimpozabile în sumă totală de aproape 19 milioane de lei. Cele mai mari cheltuieli au fost făcute pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cheltuieli protocolare și de promovare. Informațiile au fost prezentate într-un raport de monitorizare a Parlamentului în perioada 2022-2023 prezentat de Promo-LEX.
Potrivit raportului prezentat de Promo-LEX în baza informațiilor prezentate de secretariatul Legislativului, în perioada august 2022 - iunie 2023, suma totală salariului care a ajuns în contul deputaților a fost de 21 milioane de lei, ceea ce ar constitui, în medie, câte 19 mii de lei/lunar per deputat. În calcul nu a fost inclus Ilan Șor, care a fost lipsit de mandatul de deputat. De asemenea, unor deputați le-au fost tăiate salariile pentru că nu au participat la ședințele plenare. Este vorba de deputații Partidului Șor, declarat neconstituțional, pentru perioada martie - iunie 2023, și a deputaților aleși pe lista Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, mai - iunie 2023.
Pe lângă salariul de bază, deputații au ridicat și alte plăți compensatorii neimpozabile pentru care au fost alocate aproape 19 milioane de lei. Indemnizațiile și compensațiile sunt oferite pentru transport (6.500 lei/lunar), pentru închirierea spațiului locativ (de la 3.300 – până la 6.600 lei/lunar), dar șo pentru cheltuielile legate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cheltuieli protocolare și de promovare (plafon maxim – 13 000 lei/lunar).
Secretariatul Parlamentului indică că cele mai mari cheltuieli - 12,6 milioane de lei - au fost alocate pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cheltuieli protocolare și de promovare pentru care plafonul este de 13.000 lei/lunar. Transparența acestor plăți, spun experții Promo-LEX, nu a putut fi verificată.
„Analizând informațiile furnizate de Secretariatul Parlamentului, s-a constatat că majoritatea deputaților au beneficiat de suma maximă alocată în acest scop. Doar în cazul a circa 5 deputați sumele solicitate au fost mai mici decât plafonul maxim admis. Ca și în perioada anterioară de monitorizare, nu a fost posibilă verificarea transparenței plăților respective. Unicul document justificativ fiind declarația pe proprie răspundere a deputatului, care este responsabil de deținerea personală a documentelor ce ar argumenta solicitarea plăților respective, precum și destinația cheltuielilor efectuate”, se arată în raportul Promo-LEX.
Aceeași sursă indică că în perioada monitoriză, 92 de deputați au apelat la haznaua statului pentru acoperirea cheltuielilor pentru transport, fiind alocate în acest sens 5,5 milioane de lei. La fel ca și în cazul cheltuielilor protocolare și de promovare, nici acestea nu au putut fi verificate pe îndelete.
„Potrivit informației furnizată de Secretariatul Legislativului, doar 8 deputați nu au beneficiat de astfel de plăți, dat fiind că au optat pentru utilizarea mașinii de serviciu în schimbul indemnizației lunare pentru transport. Similar perioadei precedente de monitorizate, nu a fost posibilă verificarea transparenței cheltuielilor pentru transport din cauza lipsei unui act normativ care ar reglementa deplasările în teritoriu ale deputaților, precum și evidența acestora”, precizează Promo-LEX.
Cele mai mici cheltuieli au fost înregistrate pentru închirierea spațiului locativ - 818 mii lei. De astfel de compensații au beneficiat 20 de deputați, alți 17 au folosit apartalentele de serviciu din partea Parlamentului amplasate în blocul locativ amplasat lângă clădirea Legislativului. În baza evaluării făcute, Promo-LEX a venit și cu unele recomandări.
„În baza constatărilor de mai sus și dat fiind că alocarea plăților compensatorii neimpozabile se face din bugetul de stat, Promo-LEX reiterează recomandarea către Parlament să instituie mecanisme eficiente de evidență și control a documentelor justificative, în baza cărora sunt achitate indemnizațiile/compensațiile neimpozabile deputaților”, a conchis asociația.
Precizăm că, potrivit Constituției, în exercitarea mandatului, deputatul este în serviciul poporului, iar informația privind remunerarea deputatului din banii publici este una de interes public. Mai mult ca atât, începând din 1 ianuarie 2023, autoritatea publică trebuie să publice pe pagina web veniturile achitate deputaților pe parcursul unui an calendaristic.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
