Avocatele surorii și mamei Ludmilei Vartic susțin că împotriva lor s-a declanșat o campanie de discreditare. „În loc ca atenția să fie pusă pe faptele investigate, eventuale încălcări și responsabilitatea individuală, accentul se mută pe discreditarea avocaților, atribuirea unor intenții inexistente și ideea falsă că „atacăm instituțiile”. Noi nu vorbim despre instituții. Noi vorbim despre acțiunile sau inacțiunile unor funcționari concreți. A critica o încălcare nu înseamnă a ataca statul. Înseamnă a cere ca legea să fie respectată. Și noi și instituțiile statului vrem să aflăm adevărul.”, a declarat avocata, într-un mesaj video.
„În cauza Vartic am sesizat încălcări. Am încercat să comunicăm instituțional. Am fost, în mare parte, ignorate. Am vorbit public. Au apărut reacții. Nu pentru că ceea ce spunem este fals, ci pentru că se pare că este incomod”, susține Violeta Gășițoi.
„Suntem și am fost mereu deschise la dialog. Dacă doriți să înțelegeți unde și de ce au apărut probleme în această investigație, dacă doriți să vedeți probele despre care vorbim — suntem disponibile să le prezentăm, în mod responsabil. Dar, vă rugăm, fără atacuri, fără etichetări fără a porni de la prezumția că avocatul „exagerează” iar funcționarul „spune adevărul”. Pentru că adevărul nu se stabilește prin poziție, ci prin probe. Am crezut și continui să cred că instituțiile pot funcționa corect. Am văzut acest lucru în trecut. De aceea, cu atât mai mult, este dificil de înțeles de unde vine această tendință de a transforma un demers legal într-un „atac””, mai sșpune Violeta Gășițoi.
„Ceea ce se întâmplă astăzi nu este o excepție. Este un tipar. De-a lungul anilor, indiferent de guvernare, am trecut prin situații similare: – în 2003, pentru sesizarea CEDO într-un caz de tortură, am fost amenințați cu răspundere pentru „defăimarea statului”. În 2013–2014, în cauze de omor și corupție, am fost atacați inclusiv din interiorul sistemului, în dosare de violență și viol, am fost supuși presiunilor directe să „lăsăm cazurile”, după ce am expus disfuncționalități din justiție, s-au inițiat proceduri împotriva mea care ulterior au fost anulate de instanță, în cauze de fraudă și abuz, am fost ținta campaniilor de denigrare și a amenințărilor anonime”, declșară Violeta Gășițoi, într-o postare video pe Facebook.
Avocata spune că de-a lungul timpului a avut colaborări bune cu instituțiile statului: „Am lucrat la un studiu privind violența asupra femeilor cu dizabilități, unde: ministere, judecători, procurori polițiști au fost deschiși, sinceri și implicați. Am discutat direct despre: – probleme reale din sistem – lacune legislative – dificultăți practice în aplicarea legii. Acea colaborare ne-a permis să înțelegem unde sistemul funcționează și unde are nevoie de ajustări. Mai mult, în urma sesizărilor noastre: Ministerul Muncii a inițiat anchete funcționari au fost sancționați disciplinar Aceste lucruri au fost semne clare că instituțiile pot reacționa corect atunci când există voință. De aceea, și atunci, și acum, cred un lucru: instituțiile statului vor, în esență, să afle adevărul”
Ludmila Vartic, educatoare la o grădiniță din Hâncești, a fost găsită fără viață, la 3 martie curent, la Chișinău, după ce a căzut de la înălțime. Anterior femeia ar fi avut o tentativă de suicid, fiind internată la spitalul din Hâncești.
Cazul a devenit public la câteva zile după tragedie, după ce internauți au făcut dezvăluiri despre cele întâmplate pe rețelele sociale.
Mai multe dezvăluiri devenite virale pe rețelele de socializare indică asupra faptului că Ludmila ar fi fost victima violenței în familie. Soțul femeii Dumitru Vartic era vicepreședinte al Consiliului Raional Hâncești. El este bănuit că ar fi determinat-o la sinucidere și ar fi tăinuit detalii legate de moartea femeii. Acesta a respins acuzațiile.
Între timp mai mulți internauți au lansat o petiție on-line în care cer justiție în cazul morții Ludmilei Vartic. Petiția a adunat până în prezent peste 9000 de semnatari.
La Chișinău au avut loc două marșuri de solidaritate, alte acțiuni de protesc au fost desfășurate în diasporă, în cadrul cărora s-a cerut dreptate pentru Ludmila și elucidarea cazului morții femeii.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii