Când va trimite UE la Chișinău cele 60 de milioane de euro pentru depășirea crizei energetice. Cum se va derula calendarul plăților

Mădălin Necșuțu
06/12/2021

Comisia Europeană va trimite cele 60 de milioane de euro la Chișinău pentru depășirea crizei energetice, a declarat luni reprezentanta Comisiei Europene, Katarina Mathernova (foto dreapta), într-o conferință de presă comună cu premierul Natalia Gavriliță.

„În pofida crizei energetice, dvs. vă continuați angajamentele, iar noi putem să continuăm să sporim asistența noastră. Acel sprijin suplimentar de 60 de milioane euro pe care îl finalizăm acum, sper că foarte curând vom reuși să îl semnăm, cu ocazia summit-ului Parteneriatului Estic”, a declarat Katarina Mathernova.

Ea a mai adăugat că CE mai are pregătite și alte sume de sprijin pentru Moldova și a avansat un sprijin de 15 milioane de euro, bani adiționali, destinați grupurilor vulnerabile pe care Republica Moldova i-ar putea accesa la începutul anului viitor. Oficialul european și-a exprimat convingerea că din cea de-a doua jumătate a anului viitor, Republica Moldova va putea accesa și din asistența macrofinanciară de 600 de milioane de euro promisă de Comisia Europeană încă din iulie pentru Republica Moldova în cazul în care vor fi realizate reforme.

La rândul său, premierul Natalia Gavriliță, a precizat că Republica Moldova va munci și mai mult pe calea reformelor.

„Am accesat deja 210 milioane de euro de la BERD și BEI, pentru reabilitarea drumurilor și pentru eficiența energetică. Avem mai multe acorduri de finanțare, conform planurilor și înțelegerilor stabilite (...) Vom accesa aceste resurse, le vom absorbi repede ca cetățenii noștri să simtă cât mai repede efectul acestor transformări”, a spus ea.

Natalia Gavriliță a afirmat la finele săptămânii trecute în vizita de la Bruxelles, alături de omologii ucrainean și georgia, că schimbările politice recente din Republica Moldova nu au făcut decât să întărească dorința țării mele de a se integra în continuare în UE.

„Cetăţenii noştri au dat un mandat puternic guvernului şi parlamentului actual pentru a repune Moldova pe o calea reformelor ambiţioase, conduse de angajamentul nostru solid faţă de valorile şi standardele UE. Ne concentrăm toate eforturile pe reformele mult așteptate, cum ar fi reforma justiției, combaterea corupției, consolidarea instituțiilor, reformarea economiei, investițiile în transformarea digitală și ecologia. De asemenea, suntem recunoscători pentru ambițiosul Plan economic și de investiții propus de Comisie în această vară și pentru sprijinul financiar al UE în general”, a declarat Gavrliță în cadrul Trio Asociat: Republica Moldova, Ucraina și Georgia.

Mădălin Necșuțu
06/12/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii