Patru dintre cei douăzeci de pretendenți la funcția de procuror general nu au fost admiși în concurs. Ministerul Justiției a anunțat că în urma evaluării dosarelor depuse, Comisia pentru preselectarea candidaților la funcția de procuror general a admis 16 candidați.
Astfel, din concurs au fost scoși avocatul Ilie Rotaru, fostul procuror, Ion Vicol, procurorul la Curtea de Apel Chișinău, Artur Lupașco, și procurorul din Bălți, Octavian Bodareu. Ministerul Justiției nu a anunțat motivele pentru care cei patru nu au fost admiși în concurs.
Potrivit deciziei Comisiei, concursul pentru preselecția candidaților la funcția de Procuror General include 2 etape: testarea psihologică și interviul.
Testarea psihologică, care va avea loc la 25 octombrie în incinta Bibliotecii Municipale „B.P. Hașdeu", are drept obiectiv evaluarea calităților personale ale candidaților, solicitate de cerințele postului. Candidații care vor rămâne în concurs după prima etapă, vor fi audiați pe parcursul zilelor de 28 și 29 octombrie curent, fiind repartizați în două grupe.
Amintim că, 20 de candidați, procurori, judecători și avocați, s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcției de procuror general.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii