Consiliul Europei cere Republicii Moldova să îmbunătățească și să garanteze implementarea eficientă a legislației anticorupție

Anticoruptie.md
05/07/2016
Clădirea Consiliului Europei

Consiliul Europei cere Republicii Moldova să îmbunătățească și să garanteze implementarea eficientă a legislației anticorupție, prin respectarea statutului parlamentarilor, judecătorilor și procurorilor, potrivit unui comunicat de presă publicat marți, 5 iulie, care fare trimitere la un raport GRECO (Grupul statelor contra corupţiei). Alte probleme-cheie desprinse din document țin de aplicarea inconsecventă a legilor și politicilor anticorupție, precum lipsa de independență și capacitățile slabe ale principalelor instituții responsabile cu lupta împotriva acestui flagel.

„Mai este nevoie de reforme importante în Republica Moldova pentru a preveni și combate corupția. Este de asemenea crucial ca măsurile pozitive, cum ar fi noua Lege privind Procuratura, să fie efectiv puse în aplicare”, a declarat Thorbjorn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei.

În raport se mai arată că Comisia Națională de Integritate trebuie întărită semnificativ deoarece instituția nu are independența și puterile necesare pentru a controla corespunzător activele și declarațiile de avere. Experții atrag atenția și la lipsurile cruciale din regimul de sancțiuni.

Pe de altă parte, GRECO recunoaște că au fost luate măsuri pozitive în Parlament pentru a facilita accesul la informațiile privind activitatea legislativă, dar că ar mai trebui depuse eforturi pentru a asigura o dezbatere democratică potrivită sau pentru a extinde participarea publică la procesul legislativ. Trebuie adoptat un cod de conduită pentru parlamentari, iar integritatea în Legislativ trebuie susținută și consolidată, se mai arată în raport. De asemenea, autorii documentului subliniază că imunitatea parlamentară reprezintă un obstacol semnificativ pentru a-i aduce pe deputații suspectați de acte de corupție în fața Justiției.

Raportul mai evidențiază că există o percepție negativă în rândul opiniei publice privind sistemul judiciar din Republica Moldova și că este nevoie de acțiuni hotărâte pentru a reclădi încrederea publică. GRECO subliniază și faptul că componența și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii trebuie revizuită. Deciziile acestei instituții ar trebui să ofere garanții suficiente de obiectivitate și transparență, în special în ceea ce privește recrutarea, promovarea și răspunderea disciplinară a judecătorilor. „Mai sunt multe de realizat pentru a face judecătorii conștienți de etică și integritate, precum și normele privind cadourile și alte avantaje trebuie să fie aplicate în mod adecvat. În plus, răspunderea judecătorilor pentru abateri trebuie să fie întărită prin revizuirea normelor și practicii privind răspunderea disciplinară”, se arată în comunicat.

În total, GRECO a lansat pentru Republica Moldova 18 recomandări, a căror implementare va fi evaluată în prima jumătate a anului 2018.

Anticoruptie.md
05/07/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii