D. versus Republica Moldova. O decizie CEDO despre „Coridorul morții”

Ilie Gulca
10/12/2020
Tineri bătuți în comisariate. Colaj: timpul.md

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului s-a pronunțat în cazul D. versus Republica Moldova, pentru arestare ilegală și maltratare a unei tinere de către ofițerii de poliție. Guvernul Republicii Moldova a fost găsit vinovat de violarea articolului 3 din Convenție – Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, și articolul 5 – Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale.

„Guvernul nu va plăti nimic din cauza unei proceduri pe care Curtea o consideră că a fost încalcă. Noi vom solicita fie revizuirea deciziei în fața Curții, fie vom merge să recuperăm un prejudiciu în instanțele naționale în baza deciziei CEDO”, a declarat avocatul Vanu Jereghi pentru Portalul Anticoruptie.md. 

Episodul 1: Atacul polițiștilor în PMAN

În seara zilei de 7 aprilie 2009, după violențele din timpul zilei, reclamanta a mers, împreună cu colega ei de cameră, R., în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din cauza zvonurilor despre protestele care aveau loc acolo. În PMAN s-au întâlnit cu ruda reclamantului, Valeriul Boboc, tânărul omorât, cu care au stat până noaptea târziu.

Potrivit reclamantei, Valeriu Boboc, colega ei de cameră, R, făceau parte dintr-un grup de aproximativ 50 de tineri care stăteau liniștiți pe stradă și discutau evenimentele zilei. În jurul orei 1 dimineața, pe 8 aprilie 2009, grupul lor a fost înconjurat de polițiștii care protejau clădirea Guvernului, un batalion al forțelor speciale, în măști, și ofițeri îmbrăcați simplu, înarmați cu puști automate și bastoane de cauciuc.

Tinerilor li s-a ordonat să se întindă pe pământ și au fost loviți cu picioarele și bătuți aspru cu bețe de cauciuc și puști. Tânăra și-a lovit capul de trotuar și a primit mai multe lovituri. Ulterior, tinerii au fost duși cu mașini la diferite izolatoare ale poliției.

În timp ce erau transportați spre mașina poliției, reclamanta și R. i-au văzut pe polițiști lovindu-l cu piciorul pe Valeriu Boboc, care era inconștient. Câteva zile mai târziu, a devenit cunoscut că Valeriu murise.

Într-o plângere adresată procurorului general, la 4 mai 2009, reclamanta a scris despre evenimentele din noaptea de 7 până la 8 aprilie 2009, inclusiv despre bătăile la care au fost supuse ea, R. și V. Boboc în PMAN.

Episodul 2: „Coridorul Morții”

După ce au fost transportați la secția de poliție Buiucani, tuturor persoanelor arestate (20 de tineri și trei tinere, inclusiv reclamanta și R.) li s-a ordonat să stea lângă perete cu mâinile ridicate și au fost bătute de fiecare când au încercat să vorbească sau să se miște. Rând pe rând, tinerii fuseseră duși la unul dintre birouri și li s-a ordonat să-și dea jos pantalonii. Au urmat sunete de bătaie și țipetele victimelor.

Toți tinerii care se întorceau de la birou avuseseră semne clare de rele tratamente. Unul dintre ei fusese complet gol atunci când a fost eliberat. Toate cele trei tinere fuseseră luate împreună la birou și fuseseră insultate și strigate, dar nu au fost supuse la violențe fizice. Nu li se dăduse nicio explicație cu privire la motivul arestării lor.

La aproximativ 5 dimineața, la 8 aprilie 2009, tinerele au fost eliberate și au fost sfătuite să părăsească orașul. R. declarase că se temuse de viața ei și decise astfel să părăsească orașul și să-și schimbe numărul de telefon mobil. De asemenea, ea refuzase să se supună unui examen medical.

Reclamanta i-a cerut procurorului general să îi investigheze temeinic plângerile și să îi aducă în fața justiției pe cei responsabili de maltratarea și detenția ilegală pentru mai mult de cinci ore, fără a-i explica motivele arestării ei sau nu i-a permis să își informeze rudele despre detenția sa.

Episodul 3: Mușamalizarea cazurilor victimelor

a 13 aprilie 2009, reclamanta a acordat un interviu postului de televiziune PROTV Chișinău, declarând că a participat la un eveniment atacat. Identitatea ei a fost ascunsă în imagini. După difuzarea interviului, autoritățile au cerut jurnaliștilor de la PROTV să dezvăluie identitatea reclamantului, ceea ce au refuzat să facă. Tatăl lui Valeriu Boboc și avocatul său au fost rugați, de asemenea, de către procuratură să dezvăluie identitatea reclamantului.

În perioada 4–15 mai 2009, solicitanta a fost examinată de medicii Centrului de reabilitare Memoria pentru victimele torturii, o organizație neguvernamentală finanțată de Uniunea Europeană și membru al Adunării Generale a Consiliului Internațional de Reabilitare pentru Victimele Torturii (IRCT).

Într-un document intitulat „Extras din fișa medicală”, datat 15 mai 2009, emis de centru, se indica, printre altele, că reclamanta suferea de dureri de cap, vertij și insomnie. A avut coșmaruri cu scene din evenimentele traumatice, dureri de inimă, în special în timpul efortului emoțional sau fizic, anxietății și flashback-urilor obsesive.

Experții au stabilit că reclamanta a suferit o serie de evenimente traumatice și a prezentat semne clare de tulburare de stres post-traumatic. Rezultatele medicale provizorii au arătat că suferea, printre altele, de consecințele traumei craniene.

Episodul 4. Suspendarea urmăririi penale

La 1 iunie 2009, reclamanta a fost intervievată – identitatea ei a fost ascunsă – de un judecător de instrucție despre moartea lui Valeriu Boboc. În aceeași zi, ea a fost intervievată de un procuror despre acuzațiile sale din 4 mai 2009.

Procurorul a respins cererea avocatului reclamantei de a-i oferi protecția martorului, indicând că ascunderea identității sale era suficientă. La 22 iulie 2009, Procuratura militară a inițiat o anchetă penală cu privire la acuzațiile reclamantei făcute la 4 mai 2009. Potrivit Guvernului, reclamanta nu își părăsise adresa sau numărul de contact și putea fi contactată doar prin intermediul avocatului ei.

În cele din urmă, la 15 ianuarie 2013, urmărirea penală menționată a fost suspendată. Conform acestei decizii, aproximativ 200 de angajați ai batalionului forțelor speciale Fulger au fost chestionați. Victimele și martorii au fost audiați, au fost examinate numeroase înregistrări video, publice și private. În ciuda tuturor acestor acțiuni, a fost imposibil să se determine ofițerul care aplicase forța fizică și dacă o astfel de utilizare a forței a fost necesară în aceste condiții.

La 26 iunie 2009, în paralel cu anchetele penale menționate, au fost inițiate o serie de alte anchete împotriva diferiților ofițeri, în care reclamantul a apărut ca martor. Un astfel de ofițer (G.) a fost achitat de prima instanță la 11 octombrie 2011.

Această hotărâre a fost anulată de Curtea de Apel Chișinău la 2 noiembrie 2015. Instanța l-a găsit pe G. vinovat de neglijență, după ce a stabilit că fusese de serviciu la secția de poliție Buiucani în perioada 7-8 aprilie 2009.

La 18 mai 2016, Curtea Supremă de Justiție a confirmat această hotărâre, făcând referire, printre altele, la mărturii despre evenimentele de la secția de poliție, inclusiv declarațiile reclamantului și ale lui R.

La 14 noiembrie 2012, Guvernul a adoptat decizia nr. 853 pentru a ajuta persoanele care au suferit în urma evenimentelor din aprilie 2009. Persoanele menționate în decizie au primit despăgubiri în cuantum cuprins între 3.000 și 7.000 de lei moldovenești. Reclamanta a primit 7.000 de lei.

Episodul 7: Poziția reprezentantului Guvernului

Guvernul a susținut că cererea era incompatibilă cu competența ratione personae a Curții, întrucât, în esență, era o formă de actio popularis. Mai mult, scopul real al cererii era de natură politică, și nu de a asigura protecția drepturilor reclamante garantate în temeiul Convenției.

De asemenea, Guvernul a mai susținut că reclamanta nu a epuizat căile de atac interne disponibile. În special, ea a depus prezenta cerere fără să aștepte reacția autorităților la plângerea sa din 4 mai 2009. Ulterior, nu a contestat decizia autorității de anchetă din 15 ianuarie 2013.

Curtea a constatat că prezenta cerere a fost depusă în urmă cu mai bine de zece ani, timp suficient pentru investigarea afirmațiilor reclamantei. Mai mult, la 15 ianuarie 2013, ancheta a fost suspendată din cauza neidentificării presupușilor autori.

În consecință, nu se poate spune că reclamanta nu a epuizat căile de atac interne disponibile neașteptând rezultatul plângerii sale din 4 mai 2009.

Ilie Gulca
10/12/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii