Din 1 iulie, miniștrii și alți angajați din guvern vor ridica salarii mai mari. Decizia a stârnit nemulțumiri în rândul procurorilor

Tatiana Gherța
31/05/2023
CIJM

Începând cu 1 iulie miniștrii salariul miniștrilor va crește până la 50 de mii de lei. În total 1.300 de angajați din administrația publică centrală se vor alegere cu majorări. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de miercuri, 31 mai, a executivului, urmare a modificărilor făcute la legea bugetului de stat. Deși, premierul a speficiat că acesta este un prim pas și că la următoarea rectificare vor fi alocați bani și pentru alte categorii, procurorii acuză deja executivul de inechitate la salarizare. 

„Această rectificare bugetară presupune și creșterea salariilor pentru unele categorii de bugetari care lucrează în administrația publică centrală, începând cu 1 iulie anul curent. Pentru această măsură au fost alocate 89,8 milioane de lei și include creșteri a salariilor atât a funcționarilor publici, cât și a specialiștilor din cadrul aparatelor centrale ale ministerelor și a unor categorii de funcționari din sistemul judiciar și sistemul de ocrotire a normelor de drept. Ne referim la un număr de circa 1.300 de persoane”, a menționat ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu. 

Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah s-a arătat nemulțumită de decizia de a fi majorate salariile angajaților din executiv, menționând că în programele electorale ale șefei statului la alegerile prezidențiale, cât și în cel al partidului de guvernământ era specificat că de salarii mai mari vor avea parte toți salariații. 

„Considerați că este corect ca în primele 100 de zile ale guvernului Recean să fie majorate salariile angajaților din executiv, dar nu a altor categorii de cetățeni?”, a întrebat guvernatorul regiunii UTA Găgăuzia, Irina Vlah.

Deși întrebarea a fost acordată ministrei finanțelor, ministra nu a apucat să răspundă intervenind premierul, Dorin Recean cu explicația că „există întrebări tehnice și există întrebări politice” și că el este responsabil de întrebările politice care au fost adresate.  

„Aceasta este prima etapă de creștere a salariilor în sectorul public și asta se va referi la toți. Sarcina tehnică a doamnei ministre Sirețeanu este să identifice resurse. Așa cum acum noi am identificat resurse ca să alocăm peste 1 miliard de lei pentru dezvoltare la nivel local. Apropo, asta vă privește și pe dumneavoastră și pe cetățenii noștri din autonomie și din toată țara. Așa cum am identificat bani pentru alte proiecte fix așa doamna Sirețeanu se va descurca foarte bine și va identifica, la următoarea rectificare bugetară din iulie, bani suplimentari pentru alte categorii de funcționari publici și angajați din sectorul public”, a punctat Recean. 

În contextul majorării lefurilor pentru funcționari, cu o reacție au venit și procurorii. Membrii a trei asociații obștești ale procurorilor s-au arătat nemulțumiți de decizia luată.

„Subestimarea eforturilor angajaților sistemului procuraturii în coraport cu alți funcționari, care potrivit modificărilor propuse vor beneficia de majorarea remunerării, denotă o inechitate în respectarea protecției drepturilor sociale ale salariaților Procuraturii Republicii Moldova”, se arată în mesajul transmis de procurori.

Reprezentanții asociațiilor au făcut și o analiză comparativă a salariilor supuse modificărilor. Potrivit acestora „remunerarea pentru șefii și adjuncții din cadrul oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat va fi mai mare cu circa 5 400 lei față de salariul procurorului șef al procuraturii teritoriale, care exercită un volum impunător de atribuții”. O diferență de 6.100 de lei va fi și între salariile consultanților din procuratură  în raport cu consultanții din aparatele centrale ale ministerelor. Totodată, salariile șefilor de drecții din cadrul ministerelor vor crește cu 10 mii de lei, ceea ce nu se va întâmpla și în cazul acelorași categorii de funcții din cadrul procuraturii.  

În acest context, Asociația Procurorilor din Republica Moldova, Asociația Sindicală de Ramură a Angajaților Organelor Procuraturii Republicii Moldova și Asociația Procurorilor pentru Ordine și Dreptate solicită guvernului ca și salariații sistemului Procuraturii Republicii Moldova să beneficieze de aceleași condiții de remunerare.

De altfel, rectificarea bugetară mai prevede și suplinirea financiară pentru mai multe proiecte, întrucât atât veniturile cat și cheltuielile se majorează cu 1,4 miliarde de lei.

„Veniturile bugetului de stat cresc cu 2,2 % și vor constitui 66 de miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,7 % și vor constitui 84 de miliarde de lei. În același timp, deficitul bugetar rămâne de 18,3 miliarde de lei. Modificarea bugetului a fost determinată de majorarea intrărilor de granturi externe pentru suport bugetar în sumă de 94 de milioane de dolari, resurse ce au fost direcționate, în mare parte, pentru dezvoltarea economiei naționale. O economie națională sănătoasă înseamnă oportunități noi pentru cetățenii acestei țări”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Vor fi alocate fonduri suplimentare la drumuri - 736 de milioane lei, programul ODA de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii - 338 milioane de lei, majorarea fondului de dezvoltare regională și locală - 320 de milioane lei, fondul pentru dezvoltarea agriculturii și mediului rural în valoare de 100 de milioane de lei. 

Tatiana Gherța
31/05/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii