(DOC) De la Lucinschi la Dodon? Un deputat socialist vrea licență pentru a retransmite NTV-ul rusesc, apropiat Kremlinului

Anastasia Nani
03/12/2015
Dacă CCA va satisface cererea Exclusiv Media, buletinele de știri difuzate de NTV din Rusia ar putea să revină pe micile ecrane din Republica Moldova. Foto: tv-novosti.ru

Socialiştii își consolidează grupul mediatic pe care l-ar controla. Firma Exclusiv Media, al cărei fondator, oficial, este deputatul PSRM Corneliu Furculiţă, a solicitat Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) o licență de emisie pentru postul NTV Moldova, ce va dufuza emisiunile NTV din Rusia, un post apropiat Kremlinului, retransmis în prezent pe teritoriul Moldovei de TV 7, canal ce-i aparţine deputatului liberal-democrat Chiril Lucinschi. Postul de la Moscova ar fi cedat drepturile de retransmisie firmei lui Corneliu Furculiță printr-un contract. În ședința de joi, 3 decembrie, CCA a respins proiectul, dar autorii au promis să revină cu un concept mai bun.

Autorii proiectului îşi propun să facă un post de televiziune generalist şi care, spre deosebire de politicile promovate de PSRM şi de NTV din Rusia, să pună accent pe valorile europene.

“NTV Moldova reprezintă un post de televiziune generalist, care promovează valorile europene, asigură exercitarea drepturilor fundamentale ale omului, în special libertatea de exprimare, libertatea de exprimare a mass-media, libertatea publicului de a fi informat, pluralismul politico-social”, potrivit proiectului.

Autorii susţin că “emisia postului va fi constituită din emisiuni autohtone, achiziţionate, precum şi un volum nesemnificativ de retransmisie din serviciul de programe a postului Telecompania NTV din Federaţia Rusă”, despre care se ştie că este apropiat de Kremlin.

“Concepţia de fond a postului este realizarea obiectivelor generale: de a contribui nemijlocit la educarea publicului în înţelegerea proceselor politice şi sociale provenite din ţară şi lume”, mai scriu autorii în proiectul prezentat la CCA.

Deputatul Corneliu Furculiță. Foto: Parlament.md

Aceştia îşi doresc să lanseze mai multe emisiuni de analiză, una dintre ele având denumirea “Politica în direct”. “Domnule Dodon, a fost o mare surpriză să aflu că vreţi să furaţi şi denumirea emisiunii mele şi s-o plasaţi pe acelaşi slot de timp. E ruşinos. Şi mai ruşinos e că vă prefaceţi ca n-aţi avea nicio tangenţă cu acest post TV. Oare nu dumneavoastră v-aţi lăudat la toată lumea ca aţi semnat contractul cu NTV?”, se întreabă retoric jurnalista Natalia Morari, care realizează emisiunea “Politica” difuzată la TV7, pe reţeaua de socializare Facebook.

“Am observat că o duzină de propagandişti de pe dreapta încearcă să insinueze că aș fi un mediamagnat. Dragii mei, calmaţi-vă, nimeni nu are de gând să rivalizeze cu adevărații mediamagnați din PDM și PLDM. Eu personal nu sunt proprietar sau sponsor al niciunuia dintre proiectele media care își fac sau își vor face apariția pe piața moldovenească. Dar întotdeauna voi încuraja apariția noilor surse media, spre deosebire de unii mediamagnați albaștri sau verzi care blochează direct dezvoltarea mass-media în Republica Moldova”, a comentat tot pe Facebook Igor Dodon, liderul PSRM, aflându-se la Moscova.

CCA a respins proiectul cu cinci voturi din nouă. Cei patru membri care l-au aprobat sunt Dinu Ciocan, Dragoş Vicol, Artur Cozma şi Olga Barbălată. “Din câte înţeleg, s-au luat drepturile de difuzare ale postului NTV de la TV 7 şi au fost cedate domnului Furculiţă. Indiferent de decizia pe care o vom lua, vom fi criticaţi fie de dreapta, fie de stânga. Avem o dilemă şi e mai complicat decât pare la prima vedere”, a declarat în şedinţa Consiliului Nicolae Damaschin.

Până acum emisiunile realizate de NTV erau retransmise de TV 7 care îi aparţine deputatului liberal-democrat Chiril Lucinschi. TV 7 nu mai retransmite buletinele de ştiri ale NTV de la 1 mai 2015. Potrivit proiectului prezentat de socialişti, aceste emisiuni urmau să reapară în Republica Moldova.

Singurul fondator al Exclusiv Media SRL este deputatul PSRM Corneliu Furculiţă. Aceeaşi firmă editează ziarul de limbă rusă „Argumenti i Fakti”. Centrul de Investigaţii Jurnalistice scotea la iveală într-o anchetă realizată în parteneriat cu Ziarul de Gardă că, acum un an, singurul fondator al firmei era Veaceslav Anghel, originar din Sadova, Călăraşi, localitatea de baştină a liderului PSRM.

La Exclusiv Media SRL este angajată şi Galina, soţia lui Igor Dodon, dar şi Ludmila, soţia lui Corneliu Furculiţă, cea care a donat PSRM la alegerile parlamentare de acum un an peste 165.000 de lei. Curios este şi faptul că, deşi acum un an era pe numele lui Veaceslav Agache,  firma îşi avea sediul într-un apartament al soţilor Furculiţă de pe strada Asachi din Capitală.

Acum firma îşi are sediul pe strada Ion Neculce din Chişinău.

 

Anastasia Nani
03/12/2015

Comentarii