Legea Magnitsky de Moldova. Cum vor putea fi preluate bunurile puse sub sancțiuni internaționale

Anticoruptie.md
09/12/2022
Sursa: gov.md

Decizia autorităților SUA și Marii Britanii de a impune sancțiuni internaționale față de mai multe persoane fizice și entități juridice, printre care Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, este un imbold pentru un șir de modificări legislative, care ar permite reîntoarcerea banilor și bunurilor dobândite pe căi ilegale. Prim-ministra Natalia Gavrilița și ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, au prezentat, de Ziua Mondială Anticorupție, Legea Magnitsky Moldova.

„Este un proiect de lege care transpune sancțiunile internaționale în legislația RM. E un proiect de lege complex care a fost inspirat atât din legislația SUA, cât și din cele care funcționează cu succes în Canada, Lituania, Marea Britanie”, a explicat Litvinenco.

Proiectul conține prevederi care vor clarifica detaliat care persoane fizice și juridice vor putea fi subiectul unor sancțiuni.

„Aici vor fi persoane care nemijlocit au fost incluse în lista de sancțiuni internaționale, dar și măsurilor sancționatorii vor fi supuse și persoanele care nu au fost incluse în lista, dar au anumite legături directe sau indirecte cu persoanele incluse în listă”, a mai menționat ministrul.

Toți cei care vor fi incluși în lista de sancțiuni Magnitsky sau similare li se vor îngheța toate bunurile deținute în Moldova. Ei nu vor putea să le vândă, doneze sau să le transfere către alte persoane. Totodată, statul va putea prelua administrarea bunurilor persoanelor incluse în lista sancțiunilor și a persoanelor afiliate acestora.

Activitatea persoanelor fizice și juridice, incluse în lista sancțiunilor SUA pentru campaniile persistente de influențare și acte de corupție este deja monitorizată și în Republica Moldova. În acest sens, Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat un șir de decizii care vin să transpună efectul sancțiunilor impuse de către Biroul pentru controlul activelor străine din cadrul Departamentului Trezoreriei Statelor Unite ale Americii, transmite serviciul de presă al Guvernului de la Chişinău.

Astfel, entitățile raportoare vor aplica măsuri de precauție sporită privind tranzacțiile ce nu corespund activității zilnice a persoanelor supuse sancțiunilor, precum și a persoanelor în privința cărora există suspiciuni că sunt asociate acestora. Lista celor din urmă va fi elaborată și actualizată de către Serviciul de Informații și Securitate, care va colabora în acest sens cu Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Banca Națională a Moldovei și alte autorități publice cu competențe incidente în domeniul dat.

 

Anticoruptie.md
09/12/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii