Lovitură aplicată fundațiilor „Miron Șor” și „Din Suflet”. Parlamentul a adoptat modificări legislative menite să prevină corupția politică  

Ilie Gulca
31/03/2022
Fundaţia de binefacere „Din Suflet” a fost condusă de soția fostului președinte Igor Dodon

Utilizarea abuzivă a resurselor administrative în campania electorală, transportarea organizată a alegătorilor spre secțiile de vot și implicarea organizațiilor necomerciale în campania electorală vor fi sancționate mai dur în urma unor modificări ale actelor normative adoptate joi de către Parlament.  

Aceste modificări legislative, potrivit unui comunicat emis de Parlament, au scopul să revizuiască legislația penală și contravențională în vederea eficientizării mecanismelor de prevenire, investigare și sancționare a corupției politice și electorale.

Astfel, printre modificările operate la Codul penal al Republicii Moldova se regăsește majorarea sancțiunilor pentru împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral.

De asemenea, Codul penal a fost completat cu un articol care vizează finanțarea ilegală a partidelor politice, a concurenților electorali, a grupurilor de inițiativă sau a campaniilor electorale.

A fost modificat și Codul contravențional, în care a fost introdusă o componentă nouă. Așadar, transportarea a alegătorilor spre secția de vot, în ziua scrutinului, se va sancționa cu amendă de la 60 la 120 de unități contravenționale pentru persoanele fizice și de la 180 la 300 de unități contravenționale pentru persoanele juridice.

De asemenea, va fi sancționată și organizarea transportării alegătorilor spre secțiile de vot. Totodată, va fi pedepsită contravențional și utilizarea discursului de ură și instigarea la discriminare.

De asemenea, potrivit prevederilor proiectului, candidații nu vor avea dreptul să lanseze sau să participe la lansarea proiectelor de infrastructură sau a achizițiilor efectuate din bugetul public.

În caz contrar, Comisia Electorală Centrală va adopta o hotărâre privind lipsirea partidului respectiv de dreptul la alocațiile de la bugetul de stat pentru o perioadă de la șase luni până la un an.

Centrul de Investigații Jurnalistice a arătat în câteva anchete jurnalistice că Fundaţia de binefacere „Din Suflet”, condusă de soția fostului președinte Igor Dodon, și Fundația „Miron Şor” a liderului Partidului Șor, Ilan Șor, au fost activizate în perioada campaniilor electorale și au jucat un rol important în coruperea alegătorilor.     

Ilie Gulca
31/03/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii