Organizații de media din lume cer Israelului acces nerestricționat pentru jurnaliști în Gaza: „Este un atac direct asupra libertății presei și a dreptului la informație”

Cornelia Cozonac
10/06/2025

Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova (CIJM) se alătură Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor și Organizației Reporteri fără frontiere în susținerea apelului privind „accesul imediat, independent și nerestricționat al presei internaționale în Gaza și protecție deplină a jurnaliștilor care continuă să relateze sub asediu”. Organizațiile de media califică această situație drept „un atac direct asupra libertății presei și a dreptului la informație”.

Într-o scrisoare deschisă, semnată de peste 100 de organizații media din diferite țări, se arată că „timp de 20 de luni, autoritățile israeliene au refuzat să acorde jurnaliștilor din afara Gazei acces independent la teritoriul palestinian - o situație fără precedent în războiul modern”.

„Jurnaliștii locali, cei mai bine poziționați pentru a spune adevărul, se confruntă cu strămutarea și înfometarea. Până în prezent, aproape 200 de jurnaliști au fost uciși de armata israeliană. Mulți alții au fost răniți și se confruntă cu amenințări constante la adresa vieții lor pentru că își fac treaba: depun mărturie”, se menționează în apelul internațional. 

„Înțelegem riscurile inerente în relatarea din zonele de război. Acestea sunt riscuri pe care multe dintre organizațiile noastre și le-au asumat de-a lungul deceniilor pentru a investiga, a documenta evoluțiile pe măsură ce apar și a înțelege impactul războiului. În acest moment crucial, cu acțiuni militare reînnoite și eforturi de a relua fluxul de ajutor umanitar către Gaza, este vital ca Israelul să deschidă granițele Gazei pentru ca jurnaliștii internaționali să poată relata liber și ca Israelul să își respecte obligațiile internaționale de a proteja jurnaliștii ca civili. Facem apel la liderii mondiali, guvernele și instituțiile internaționale să acționeze imediat pentru a asigura acest lucru”, se arată în apelul, semnat de peste 100 de organizații de media din lume.  

Apelul integral poate fi găsit aici.

Cornelia Cozonac
10/06/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii